Alegeri locale 2020: prezența la vot la ora 21:00
Scrutinul pentru alegerea reprezentanților administrației locale s-a încheiat. Prezența la vot a fost, duminică, la nivel național, până la ora 21:00, de 46,02%. Județul Covasna a rămas în coada clasamentului național când vine vorba despre prezența la vot. Aici, doar 40,66% dintre alegători (74.103 persoane) au mers la urne.
Prezența este așadar puțin mai redusă decât la alegerile locale din 2016, când au votat peste 43% dintre covăsneni.
Secția din Căminul Cultural Valea Scurtă conduce în rândul celor cu prezență mare la vot și după închiderea urnelor. Aici și-au exprimat opțiunea 85,99% dintre votanți (178, dintre care 9 pe liste suplimentare și 10 cu urna mobilă).
Și la Căminul Cultural din satul Fotoș au fost mulți alegători (77,28%), iar în clasament se mai găsește și Căminul Cultural din Țufalău (75,56%).
De cealaltă parte, cei mai puțin votanți au fost la secțiile de la Școala Gimnazială „Gödri Ferenc” din Sfântu Gheorghe (17,43%) și Grădiniţa cu program prelungit „Árvácska” din reședința de județ, cu 19,20%.
Din mediul rural au votat 44.112 covăsneni, iar din urban 29.991. În județul Covasna, pe listele suplimentare au votat 1.524 de persoane, iar 1.815 cu ajutorul urnelor mobile. Cele mai multe voturi cu urna mobilă s-au exprimat la Zagon (84), Ghelința (53) și Hăghig (51).
Județul Giurgiu are cea mai mare prezență la vot (59,42%), urmat de Olt (58,46%) și Teleorman (58,06%).
Cei mai puțin votanți au fost în București (36,92%), Iași (37,28%), Vaslui (37,40%), Galați (40,21%) și Covasna (40,66%).