Cum a fost urcarea pe Vârful Moldoveanu, ediția 2021, o tradiție a militarilor covăsneni, care îi învață pe civili să iubească muntele și să își depășească limitele 

Știți ce este diferit între povești și viața reală? În primul rând, dacă în primele, eroii sunt cei care ies în evidență și strălucesc când sunt puși în lumină de personajele secundare, în viața reală ei sunt cei care scot lumina din cei din jurul lor. Și nu e poveste când spun că eroi sunt peste tot în jurul nostru, chiar și acum, în vremurile pandemice pe care le trăim. Dar poate nu îi vedem pentru că suntem orbiți să ne uităm înspre propria lumină sau întunericul din noi. Așa că în continuare o să îndrept reflectorul puțin spre o anume categorie de eroi, adică militarii de la Centrul Militar Județean Covasna, care de câțiva ani organizează, ca la carte, expediții în munții României, pe cele mai înalte culmi, cu obiectivul din a-i conduce pe cei suficient de curajoși și curioși, civili, dar și colegi de-ai lor din alte structuri, să își testeze propriile limite, în condiții de siguranță. Recent, aceștia au coordonat cu succes o nouă expediție spre Vârful Moldoveanu, acoperișul României, iar reacțiile participanților, care nu au fost doar din județul Covasna, sunt demne de luat în seamă.  

Anul acesta, expediția pe cel mai înalt vârf al României a avut loc în 27 – 28 octombrie a.c.. Grupul a fost divers, format din 24 de persoane: militari de la Centrul Militar Județean Covasna, de la Batalionul 5 Rachete Sol - Aer din Vâlcele, Centrul zonal de Selecție și Orientare de la Câmpulung Moldovenesc, Centrul de Perfecționare Apărare CBRN „Muscel”, Centrul de Operații Psihologice „Samoilă Mârza”, polițiști de la IPJ Covasna, jandarmi de la IJJ Covasna, rezerviști – foști militari, vânători de munte, dar și oameni din sfera civilă (profesor, manager, consilier local, elev etc.). 

Un punct important de subliniat este că la această expediție, deși traseul este unul mediu spre greu, experiența nu este neapărat necesară la participare pentru că ea este compensată de profesionalismul militarilor care au muntele în sânge și pregătirea, fizică și psihică, să ducă la capăt misiunea în ciuda provocărilor care apar pe parcurs. Aspect dovedit în primul rând de faptul că toți cei 24 de participanți au ajuns în vârf și înapoi acasă în siguranță, după 9 ore de urcat de la o diferență de altitudine de la 1.420 la 2.544 de metri, de la Stâna lui Burnei spre Vârful Moldoveanu. 

„E o oportunitate să ne deschidem către oameni, că nu suntem un sistem atât de închis pe cât se crede. (...) Traseul ales a fost unul mediu, dar sunt porțiuni unde poate fi considerat dificil, de exemplu între Vârful Moldoveanu și Vârful Viștea. (...) În ultimii ani am optat pentru niște trasee mai lejere, prin partea sudică. Sunt un pic mai lungi, dar pantele sunt mai line. Și cum obiectivul nostru e să implicăm și populația, am ales varianta asta. (...) Cred că dacă reușim să dezvoltăm dragostea față de munte și față de natură, e un câștig mare, având în vedere ce se întâmplă în ziua de astăzi, când mai toată lumea stă la televizor, iar socializarea e mai mult online. Contează foarte mult să ieși în natură, să te miști, ajută la sănătate, la întărirea sistemului imunitar. Pe de altă parte, e o ocazie să ne cunoaștem țara, pentru că e foarte frumoasă, dar din păcate nu o cunoaștem încă. Dar mesajul nostru pentru fiecare este să încerce să își atingă limitele. Atingerea Vârfului Moldoveanu nu e neapărat un țel în sine, ci reușita dovedește că poți să faci orice în viață”, ne-a spus coordonatorul expediției, locotenent colonelul Mihai Liviu Gaiță. 

„Mai ales în zona noastră, unde Armata, dar și sistemul e perceput de unii oameni doar ca un sistem de forțe care impune niște reguli, scopul nostru este să ne deschidem, să socializăm, să ne arătăm fața umană”, a punctat și comandantul Garnizoanei, locotenent-colonelul Dorin Neagu. 

„O luptă cu noi înșine”

La câteva zile de la expediție, am vorbit și cu câțiva dintre participanți. Din glasurile și vorbele lor, emoțiile și trăirile pe care ni le-au transmis, am simțit că energia pe care le-a dat-o muntele e una de durată, una care îi va însoți mult timp de acum înainte. 

Printre cei care spun mereu „prezent” acestor expediții ale militarilor sunt polițiștii covăsneni. Anul acesta, patru au luat parte la acțiune. Printre ei, pentru al treilea an, a fost și comisarul – șef Valentin Ghican de la IPJ Covasna. „O astfel de expediție este oarecum o luptă cu noi înșine, în care ne redescoperim și în care descoperim că numai în echipă și numai alături de ceilalți putem să atingem orice obiective. E ca și în viață. Câteodată drumul contează mai mult decât destinația, dar în această situație, atât drumul, cât și destinația au avut același grad de importanță. Drumul în sine a presupus efort fizic, pe un teren pe care un singur pas greșit ar fi putut fi fatal, dar alături de militarii cu expertiză în domeniu, nu puteam să ajungem decât sănătoși acasă. Nu mi-am făcut nicio clipă griji”, ne-a împărtășit acesta. 

Maistrul militar în rezervă Iulian Popa s-a numărat și el printre participanți și spune că repetă experiența de fiecare dată când se ivește, pentru că îi dă ocazia să își întâlnească foștii colegii, să mai audă povești despre viața de militar, dar, totodată, să își demonstreze că, deși e în rezervă, nu și-a pierdut din antrenament și iubirea de munte. „A fost extraordinar. A fost momentul în care am putut să îmi revăd unii din colegi, în care am putut să îmi încerc din nou potențialul, fiind în rezervă, că încă pot face față provocărilor montane. Eu am activat aproape 30 de ani în arma Vânători de Munte la Batalionul 22 Vânători de Munte Cireșoaia din Sfântu Gheorghe. (...) Am avut parte de o vreme extraordinară, prielnică pentru călătoriile pe munte, când se deschid toate orizonturile, când poți să vezi la nesfârșit cât de departe”, a spus acesta. 

„De când e Omul pe Pământ, aspirația către ascensiune este înscrisă în codul lui genetic”

Profesoara pentru învățământ primar de la Colegiul Național „Mihai Viteazul” din Sfântu Gheorghe, Ilyés Ibolya, s-a numărat și ea printre cei care, alături de militari, a ajuns pe Vârful Moldoveanu. Ea spune că în vară a mai avut o experiență de urcat pe munte, la Vârful Omu, iar când a auzit de expediția alături de militari pe un alt Vârf al țării, nu a ratat ocazia. 

„De când e Omul pe Pământ, aspirația către ascensiune este înscrisă în codul lui genetic. Fie că privește spre Cer, scrutând norii, fie adresează o rugă Atotputernicului, omul  privește în Sus… Și pornește …sau nu. Mai ales acum, în condițiile pandemiei și crizei globale, ne punem, acut, în diverse forme, la diferite niveluri de conștiință și conștiență, tot mai des, întrebarea „Quo vadis, Homo Sapiens?”. 

Indiferent de pregătirea profesională, de drumul ales în viață, de educația primită de la părinți, pentru că de mici ni s-a insuflat dorința de a fi mai buni, mai pricepuți, mai competitivi, mai puternici, tindem să ne autodepășim, să ne forțăm limitele. Tineri fiind, ne propuneam în devenirea noastră scopuri înalte. Apoi, cu trecerea timpului, ne dăm seama că fiecare zi trăită e un câștig, mai ales dacă avem alături oameni integri, umani, care, pe lângă interesele personale au și idealuri, depun efort pentru a face bine și celorlalți, societății, ne motivează, ne mobilizează…

În vară, am urcat pe jos cu două prietene la Vârful Omu. Greu, dar fascinant, mai ales pentru mine, fată de la oraș care nici pe la bunicii de la țară nu prea am stat, nici prea mult sport nu am făcut, nici condiție fizică de sportiv de performanță nu am avut…(...) Da, în 28 octombrie 2021, am urcat, împreună cu niște oameni frumoși la suflet, curajoși și de caracter…pe cel mai înalt vârf din țara noastră. Da, știu că am fost veriga slabă. Da, mi-a fost jenă să cer coloanei să îmi dea răgaz un minut pentru a-mi trage sufletul, pentru a-mi liniști inima care bătea aproape cât să îmi sară din piept. Dar am făcut-o. Ceea ce am văzut, simțit când am ajuns în vârf a răsplătit din plin efortul…Știam că m-am născut într-o țară frumoasă. Acum am avut ocazia să o contemplu de pe cel mai înalt vârf de munte al ei. Da, din punct de vedere fizic, a fost  The Big Challenge al existenței mele de până acum. Și nu, nu mi-e rușine că am ajuns ultima jos…Sunt recunoscătoare pentru că am simțit, am văzut MĂREȚIA NATURII, peisaje care îți taie respirația atât la figurat, cât și la propriu. Și da, a fost ocazia de a cunoaște niște oameni extraordinari care au funcționat ca o echipă”, a transmis aceasta. 

„Împreună ne-am autodepășit și am ajuns pe cel mai înalt vârf din munții noștri, având ocazia de a admira peisaje extraordinare care îți tăiau respirația prin frumusețea lor. Am avut oportunitatea de a cunoaște oameni extraordinari, cu care sigur voi ține legătura mult timp de acum înainte, pentru că știu că dacă vreodată voi avea nevoie din nou de ei, vor fi lângă mine să mă ajute! A contat enorm  faptul că au fost alături de mine la fiecare pas, m-au încurajat și m-au susținut pe toată durata expediției”, ne-a împărtășit un alt participant, Alina Simona Lascu, account manager la Edenred Romania, care a aflat prima dată de expediție la acțiunea de ecologizare derulată de militari la Planul Înclinat din Covasna. 

În expediție au fost nu doar covăsneni, ci s-au alăturat persoane și din alte zone din țară, care au auzit de evenimentul pregătit anual de militarii de la noi. Printre ei s-a aflat și colonelul Cătălin Ioan Țâru de la Centrul zonal de selecție și orientare de la Câmpulung Moldovenesc. 

A fost pentru prima dată pe Vârful Moldoveanu și spune că a privit acțiunea ca pe o provocare la adresa propriei persoane. „A fost o onoare pentru mine și un bun prilej să mă verific pe mine însumi dacă fac față acestei provocări. Am avut noroc pentru că i-am avut alături pe colegii minunați de la Sfântu Gheorghe. (...) Mă bucur că am făcut față și că am avut prilejul, ca în jurul datei de 25 octombrie, Ziua Armatei, să reprezint și eu unitatea pe care cu onoare o conduc la cotele cele mai înalte, și din punct de vedere fizic, la 2.544 de metri. (...) A fost o experiență inedită. Sunt pasionat de sport, de mișcare, dar a fost pentru prima dată când am ajuns pe Vârful Moldoveanu”, ne-a declarat acesta. 

Din grupul de excursioniști au făcut parte și doi militari din Centrul de Operații Psihologice „Samoilă Mârza” din București, plt. adj. Mugurel Trăistaru și frt. Octavian Roșu.                   

„Încă de la plecarea în traseu am remarcat organizarea foarte bună și modul de împărțire a responsabilităților pe traseu, ceea ce m-a ajutat enorm să trec peste greutatea traseului. Am avut susținerea celor cu experiență mai ales la jumătatea traseului, unde mi-au apărut crampele musculare. La ajungerea pe vârful Moldoveanu am simțit un sentiment de împlinire și de recunoștință. Știam că încă nu s-a terminat „doar orice urcuș are un coborâș". Întoarcerea, spre bucuria mea, a fost pe alt traseu destul de greu prin Valea Rea, unde m-am convins de ce are această denumire. Cu siguranță voi dori să particip, alături de vânătorii de munte, în alte provocări după această experiență”, ne-a spus unul dintre aceștia. 

O tradiție de 25 de ani 

Dacă ne întoarcem puțin în timp, aflăm că expediția pe Vârful Moldoveanu are o tradiție de 25 de ani pentru militarii covăsneni, pentru că a debutat în 1996, la inițiativa colonelului în rezervă Adrian Negoiță și a locotenent-colonelului Mihai Liviu Gaiță. Din 2019, acțiunea s-a deschis și către publicul larg și celelalte instituții din județ. 

Știm și că este un eveniment cu dublă semnificație pentru militarii covăsneni. Se marchează, în primul rând Ziua Armatei, pentru că ascensiunea se organizează de obicei în jurul datei de 25 octombrie. În al doilea rând, pentru că e aproape de ziua de 3 noiembrie, când se sărbătorește și Ziua Vânătorilor de Munte. 

Dar dincolo de această simbolistică, peste ani, expediția a adunat și alte semnificații și obiective, după cum ne-a împărtășit unul dintre cei doi inițiatori, respectiv coordonatorul ascensiunii despre care am scris până acum, locotenent – colonelul Gaiță. Așa că astăzi, acest eveniment este un prilej de a aduce la un loc armata și celelalte structuri din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate națională și civilii, de a dezvolta dragostea de munte, de a-i sprijini pe cei care încearcă să își depășească limitele (și mă întorc la ideea de „erou al zilelor noastre”), respectiv să scoată în față ideea că armata este creată pentru a veni în ajutorul oamenilor, că militarii nu lasă pe nimeni în urmă și că alături de ei limita este cerul. Sau în cazul acesta – cel mai înalt vârf al României. 

„Cu răbdare am reușit să trecem peste toate și ne-am îndeplinit toate obiectivele. (...) Văd că din an în an suntem mai mulți și nu neapărat doar din Garnizoana Sfântu Gheorghe”, a mai punctat locotenent- colonelul Liviu Gaiță.  

De câțiva ani încoace, când ajung mai aproape de cer și flutură steagul țării în nori, gândul militarilor se îndreaptă și spre un fost camarad al lor, pompierul Dumitru Berchiu, pasionat al muntelui și fost participant la expediție, care acum îi urmărește de acolo de Sus. 

Este de precizat și că anul acesta au fost două grupuri de covăsneni care au urcat muntele cu misiunea de a duce steagul României pe Vârful Moldoveanu, nu doar cel despre care am scris până acum. Al doilea grup a fost format din opt militari ai Batalionului 22 Vânători de Munte „Cireșoaia” din Sfântu Gheorghe, care și-au dorit astfel să aniverseze în avans împlinirea, în 3 noiembrie, a 105 ani de la înființarea trupelor de Vânători de Munte. 

Închei cu o altă idee despre eroi: e foarte probabil să îi recunoști când îi ai în preajmă, chiar dacă modestia e o altă caracteristică a lor. Pur și simplu îi vezi. Iar militarii care își asumă benevol această misiune, să fie alături de civilii care vor să ajungă pe cel mai înalt vârf (al țării sau al propriei minți) în siguranță sunt, clar, ușor de remarcat. 

Așa că, cei care vor să îi întâlnească și să trăiască pe viu tot ce s-a relatat în acest articol, trebuie să știe că o vor putea face în următoarele misiuni care se anunță pentru anul viitor: spre Crucea Eroilor de pe Caraiman, care se întâmplă în mai – iunie, sau peste un an, la a 26-a ediție a expediției pe Vârful Moldoveanu. Sau, de ce nu?, în ambele. Pentru că lecția de azi e că alături de oamenii potriviți cerul este limita.