ACTUALITATE 10 februarie 2016

Ajutor de la stat pentru copiii săraci

de Covasna Media | 964 vizualizări

Copiii de vârstă preşcolară din familiile sărace vor primi ajutor de la stat pentru a le putea fi cumpărate rechizite, îmbrăcăminte şi vitamine. Este una dintre cele 47 de măsuri anunţate de Guvern în cadrul strategiei naţionale anti­sărăcie. Premierul Dacian Cioloş spune că foarte mulţi români sunt in pragul sărăciei, dintre care 1,7 milioane sunt copii. Printre cele 47 de măsuri se află și măsuri privind sprijinirea tinerelor mame să beneficieze de ecografii si screening medical la nastere. Premierul Dacian Cioloș vrea ca toți copiii să aibă o identitate, deoarece momentan există această problemă a nou născutilor care nu primesc o identitate la naștere și reducerea abandonului copiilor în unitățile sanitare. În ceea ce privește preșcolarii, se gândește la acordarea de sprijin material pentru achiziționarea de haine, rechizite si pentru efectuarea de analize sau cumpărarea de vitamine. Guvernul vrea să acorde granturi pentru școlile aflate în zone defavorizate și să reducă abandonul școlar. În momentul de față aproape 18 % dintre elevi părăsesc școala, iar până în 2020, ținta este ca acest procent să se reduca la 11%.

(digi24.ro)

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.