ACTUALITATE 27 octombrie 2014

Ajutoare pentru exploataţiile vegetale de agricultură ecologică

de Covasna Media | 479 vizualizări

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că până în data de 7 noiembrie 2014, inclusiv, se pot depune cererile de solicitare a ajutorului specific compensatoriu acordat exploataţiilor vegetale înregistrate în sistemul de agricultură ecologică.

Potrivit HG nr. 864/2014 ajutorul specific compensatoriu se acordă beneficiarilor prevăzuţi la alin. (1), care îndeplinesc condiţiile de eligibilitate în anul de cerere 2013 din Hotărârea Guvernului nr. 759/2010 privind acordarea de ajutoare specifice pentru îmbunătăţirea calităţii produselor agricole în sectorul agricol, cu modificările si completările ulterioare şi care au depus cerere de ajutor în anul 2013 pentru exploataţiile cuprinse între:

a) 0,30 ha – 5 ha, inclusiv

b) 5,1 ha – 20 ha, inclusiv

Beneficiarii schemei de minimis sunt întreprinderile care deţin exploataţii vegetale înregistrate în sistemul de agricultură ecologică, care se află sub contract cu un organism de inspecţie şi certificare acreditat pe teritoriul Uniunii Europene/aprobat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, denumiţi în continuare beneficiari, respectiv producătorii agricoli persoane fizice, persoane juridice şi/sau persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale ori întreprinderi familiale constituite potrivit prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, cu modificările şi completările ulterioare.

În vederea obţinerii ajutorului de minimis, beneficiarii prevăzuţi la art. 4 completează şi depun cererea pentru ajutorul de minimis în agricultură la centrele judeţene ale Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, respectiv al municipiului Bucureşti, pe raza teritorială unde se află exploataţia, însoţită de următoarele documente:

a) copie de pe buletinul/cartea de identitate al/a titularului, al/a administratorului sau al/a împuternicitului;

b) copie de pe certificatul de înregistrare eliberat de oficiul registrului comerţului/certificatul de înregistrare fiscală, după caz;

c) copie de pe documentele care fac dovada folosinţei terenului;

d) copii de pe fişele de înregistrare în agricultura ecologică a beneficiarului, din anul 2013, respectiv din anul 2014, aprobate de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale;

e) copie de pe contractul încheiat între beneficiar şi un organism de inspecţie şi certificare, organism acreditat pe teritoriul Uniunii Europene/aprobat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale;

f) o notificare emisă beneficiarului de către organismul de inspecţie şi certificare, care să ateste următoarele:

1. nu a intervenit nicio cauză de încetare ori de desfiinţare a contractului încheiat între beneficiar şi organismul de inspecţie şi certificare;

2. beneficiarul se află în continuare integrat în sistemul de control al organismului respectiv.

g) certificat de producător emis potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 661/2001 privind procedura de eliberare a certificatului de producător, cu modificările şi completările ulterioare, pentru producătorii agricoli persoane fizice.

Cuantumul sprijinului financiar reprezentând ajutor de minimis care se acordă potrivit prezentei hotărâri este următorul:

a) 1.180 lei/exploataţie pentru exploataţiile cuprinse între 0,30 ha – 5 ha, inclusiv;

b) 845 lei/exploataţie pentru exploataţiile cuprinse între 5,1 ha – 20 ha, inclusiv.

Conform art. 15 se consideră ajutor necuvenit sumele încasate în temeiul prezentei hotărâri prin înscrierea sau atestarea de către beneficiari a unor date ori situaţii nereale pe documentele aferente ajutorului prevăzut în prezenta hotărâre sau încălcarea în orice mod a prevederilor prezentei hotărâri.

În cazul în care beneficiarii nu se menţin în sistemul de agricultură ecologică în conformitate cu prevederile art. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 759/2010, cu modificările şi completările ulterioare, aceştia vor restitui sumele încasate prin prezenta hotărâre.

Sumele reprezentând ajutor necuvenit se recuperează de la beneficiarii ajutorului de stat, potrivit prevederilor legale în vigoare.

Precizăm că sumele reprezentând ajutoare de minimis se plătesc beneficiarilor începând cu data de 2 decembrie 2014.

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin centrele judeţene ale Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, respectiv al municipiului Bucureşti, verifică permanent modul de respectare a prevederilor prezentei hotărâri de către beneficiarii sumelor reprezentând sprijin financiar prevăzut de schema de ajutor de minimis.

Serviciul Relaţii cu Publicul şi Comunicare

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.