ACTUALITATE 18 martie 2009

Agenţii cercetaţi în libertate au fost scoşi din „producţie”

de Covasna Media | 199 vizualizări
Cei patru agenţi de la serviciu permise şi înmatriculări cercetaţi în stare de libertate au fost scoşi ieri din „producţie” de către procurori. Kiss Alexandru, procurorul de caz a dispus noi măsuri procedurale făţă de încă cinci inculpaţi, din cei 19 cercetaţi în dosar. Potrivit purtătorului de cuvânt al parchetului de pe lângă tribunalul Covasna, Elena Ciobanu, împotriva a patru agenţi de la permise şi înmatriculări şi a funcţionarului de la Primăria

Cei patru agenţi de la serviciu permise şi înmatriculări cercetaţi în stare de libertate au fost scoşi ieri din „producţie” de către procurori. Kiss Alexandru, procurorul de caz a dispus noi măsuri procedurale făţă de încă cinci inculpaţi, din cei 19 cercetaţi în dosar. Potrivit purtătorului de cuvânt al parchetului de pe lângă tribunalul Covasna, Elena Ciobanu, împotriva a patru agenţi de la permise şi înmatriculări şi a funcţionarului de la Primăria Sfântu-Gheorghe s-a dispus interzicerea exercitării profesiei.

Interdicţia s-a aplicat agenţilor Gheorghe Burlacu, Petru Blaga, Paul Brânzilă, Viorel State şi a funcţionarului Torok Bela. Alţi trei inculpaţi, un agent, un instructor auto şi un intermediar, Dorin Andriesei, Jancso Aron, respectiv Szekely Karoly, sunt cercetaţi în stare de arest după ce, luni, Curtea de Apel Braşov le-a respins recursul. În dosarul permiselor şi înmatricularilor false sunt cercetate 19 persoane, trei în stare de arest preventiv, 12 cu interdicţia de a părăsi ţara şi patru împotriva cărora nu s-a luat deocamadată nicio măsura preventivă. Decizia de ieri a Parchetului a lăsat serviciul de permise şi înmatriculari în doar şase angajaţi. Prefectul judeţului, Codrin Munteanu, ne-a declarat că după ce a primit dispoziţia Parchetului a solicitat atât Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, cât şi şefului Serviciului de Permise şi Înmatriculări Covasna să îi comunice măsurile administrative care se impun pentru ca activitatea să poată continua. Până la primirea unui răspuns, prefectul a cerut detaşarea a trei pesoane în locul celor cu interdicţie, doi de la serviciului similar din Braşov şi unul de la paşapoarte.

Adrian Moise

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.