Aeroport Brașov sau Aeroport Remetea? De unde vor zbura covăsnenii către Budapesta?
În liniște și prea puțin mediatizat, un milionar din Ungaria și-a deschis aeroport privat în județul Harghita. Un avion al companiei aeriene ungare „Aeroexpress” a decolat din Budapesta și a aterizat luni, 17 iulie a.c., pe aeroportul, aflat încă în construcție, din comuna Remetea, județul Harghita. Totodată, se poartă discuții pentru a introduce curse către capitala țării vecine, de pe Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav. Care va fi primul aeroport de pe care covăsnenii vor putea zbura către capitala Ungariei?
Avionul „Aeroexpress” a fost primit, la Remetea, de constructorul aeroportului, Balázs Attila, unul dintre cei mai bogați oameni de afaceri din Ungaria și șeful grupului de companii Bayer, dar și de președintele regional al UDMR Gheorgheni, Barti Tihamér, și de primarul din Remetea, Laczkó Albert Elemér.
Timpul de zbor Budapesta – Remetea a fost de 90 de minute, deoarece aeronava Embraer 120ER, care poate transporta 30 de persoane, a trecut de controlul de frontieră la Cluj-Napoca, deocamdată obligatoriu. Odată cu intrarea României în Schengen, timpul va fi scurtat, potrivit publicației Szekelyhon.ro.
Deocamdată, a fost un zbor de testare. Zborurile comerciale, cu o frecvență zilnică, ar putea începe anul viitor, conform publicației Szekelyhon.ro, care îl citează pe Balázs Attila.
„De anul viitor, sunt în plan lansarea a două zboruri zilnice între Remetea și Budapesta. Unul va fi pentru a transporta angajații companiilor noastre, iar al doilea va asigura trafic de pasageri accesibil oricui”, a spus Balázs Attila, citat de Szekelyhon.ro.
Aeroportul din Remetea va avea indicativul LRHR, adică prescurtarea denumirii județului Harghita, HR, pe lângă LR, codul de transport aerian al României. Urmează să fie construite hangarul, terminalul de pasageri și toate cele necesare pentru un aeroport demn de zboruri internaționale.
Zbor direct cu destinația Budapesta va exista și din Brașov. A dat asigurări în acest sens, potrivit maszol.hu, secretarul de stat și ministrul-adjunct al Ministerului Afacerilor Externe din Ungaria, Magyar Levente. Declarația a fost făcută zilele trecute, la deschiderea unui hotel în Târgu Mureș.
Așadar, rămâne de văzut care aeroport din județele vecine va fi mai rapid în facilitarea zborurilor către Budapesta, de care vor putea beneficia și covăsnenii.
Foto: Szász Adorján – Székelyhon.ro