ACTUALITATE Acum 1 ora, 29 minute

Activități preventive la Școala Gimnazială Henter Károly din Bodoc

de Covasna Media | 151 vizualizări

Polițiștii din cadrul Biroului Siguranța Școlară și cei de la Postul de Poliție Bodoc, au acționat marți, 31 martie 2026, în incinta și zona adiacentă Școlii Gimnaziale Henter Károly din Bodoc, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, urmărind menținerea climatului corespunzător de sigurnață publică al elevilor și cadrelor didactice. 

Activitățile, care au beneficiat și de sprijinul reprezentanților din cadrul I.J.J. Covasna, au vizat verificări efectuate la unitățile comerciale din proximitatea școlii, ocazie cu care agenții comerciali au fost informați cu privire la prevederile incidente în domeniul comercializării către minori a produselor din tutun, alcool, al celor de vapare și al energizantelor. 

Totodată, au fost desfășurate activități de informare în rândul elevilor, dar și al cadrelor didactice, cu accent pe gestionarea situațiilor conflictuale, al cazurilor de bullying și violență. Cei peste 160 de participanți au aflat informații importante despre prevenirea faptelor de violență, răspunderea penală și contravențională, siguranța în mediul digital, precum și despre riscul traficului și consumului de substanțe interzise.

Acțiunile de acest gen vor continua, pentru menținerea climatului de siguranță în școlile din județ, iar pentru că în perioada ce urmează elevii vor fi în vacanță, polițiștii reamintesc o serie de recomandări a căror respectare poate preveni implicarea în situații de risc:

  • Siguranța rutieră prin respectarea regulilor de circulație: traversarea doar prin locuri marcate și utilizarea bicicletelor sau trotinetelor electrice doar de către cei care au împlinit vârsta de 14 ani. De asemenea, amintim faptul că accesul nu le este permis pe trotuare, iar casca de protecție este obligatorie pentru cei sub de 16 ani.
  • Siguranța în mediul online prin monitorizarea activității copiilor pe internet și informarea acestora cu privire la riscurile la care se expun atunci când comunică cu persoane necunoscute sau împărtășesc informații personale
  • Siguranța în zonele de agrement prin supravegherea atentă și respectarea regulilor stabilite de organizatori. 

Prin responsabilitate, comunicare și implicare activă din partea adulților, putem asigura un mediu sigur în care cei mici să se bucure de această perioadă fără incidente.

Foto arhivă

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.