ACTUALITATE 22 iunie 2016

Activitatea Consiliului Local Sfântu Gheorghe poate să înceapă

de Iulia Drăghici - Taraș | 832 vizualizări

Noul Consiliu Local din Sfântu Gheorghe a fost constituit oficial miercuri, 22 iunie, într-o şedinţă la care a fost prezent şi prefectului judeţului Covasna, Sebastian Cucu. În cadrul acestei întâlniri, Sztakics Eva şi Toth Birtan Csaba au fost numiţi viceprimarii oraşului Sfântu Gheorghe, obţinând jumătate plus unu din voturile consilierilor locali.

„Vreau să îi felicit pe toţi aleşii municipiului Sfântu Gheorghe, începând cu domnul primar. Aşa cum am spus şi la şedinţa de constituire a Consiliului Judeţean, apreciez că este foarte important să conştientizaţi faptul că sunteţi reprezentanţii comunităţii din reşedinţa de judeţ şi ca atare pe umerii dumneavoastră stau multe responsabilităţi. Această reprezentativitate pe care o aveţi în Consiliul Local poartă o mare responsabilitate şi sper să vă achitaţi cu brio de toate sarcinile pe care vi le-aţi propus. Sper să continuaţi proiectele benefice pentru municipiu şi sper să le regândiţi şi să renunţaţi la cele mai puţin benefice. Vă urez mult succes şi spor la muncă!”, a transmis prefectul Sebastian Cucu.

Primarul Antal Árpád, care a obţinut la alegerile din 5 iunie 13. 522 de voturi din totalul de 18.483 de voturi exprimate, adică de peste 73%, a depus miercuri jurământul, în cadrul şedinţei de constituire a CL Sfântu Gheorghe.

„Mulţumesc locuitorilor municipiului Sfântu Gheorghe pentru faptul că la 40 de ani aceasta a fost a treia ocazie cu care am depus jurământul ca primar al oraşului Sfântu Gheorghe. Este o foarte mare onoare, dar şi o foarte mare responsabilitate pentru mine. Mulţumesc locuitorilor oraşului că au votat totuşi pentru mine, chiar dacă în mandatul anterior am avut câteva investiţii care nu au fost foarte populare. Aş dori să îi asigur că şi în următorii ani vom lucra chiar şi cu mai multe rezultate în beneficiul locuitorilor oraşului. Cuvântul cheie va fi, şi de acum înainte, „cooperarea”, atât între membrii diferitelor partide politice, precum şi cu celelalte organizaţii”, a spus primarul reşedinţei de judeţ.

Prefectul i-a oferit primarului din Sfântu Gheorghe o eşarfă cu însemnele tricolorului, simbolul pe care edilii îl poartă la evenimentele publice, şi i–a transmis că speră să o poarte cu mândrie.

Viceprimarii aleşi de consilieri

În urma votului secret exprimat de consilierii locali pentru alegerea viceprimarilor, Sztakics Eva şi Toth Birtan Csaba au obţinut câte 14 voturi pentru, câte o obţinere şi câte un vot împotrivă.

În timpul nominalizărilor la posturile de viceprimari, consilierul PSD Rodica Pârvan a luat cuvântul, precizând: „Eu nu propun pe nimeni, dar vreau să apăr un principiu, motivând votul cu abţinere pe care eu personal şi în numele partidului pe care îl reprezint, îl voi da. Consideram că după 25 de ani poate că cineva ne va face o ofertă şi vom avea şi noi dreptul la un post de viceprimar. Nu s-a întâmplat acest lucru, ceea ce înseamnă că democraţia mai are de învăţat pe aceste tărâmuri. Apărând principiul mă voi abţine, dar respect persoanele nominalizate, cu care am colaborat foarte bine”.

Teme articol: sedinta CL sfantu gheorghe
Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.