ACTUALITATE 26 septembrie 2017

Acțiuni pentru siguranța comunității la Sfântu Gheorghe și Covasna

de Covasna Media | 540 vizualizări

Sâmbătă, 23 septembrie 2017, polițiștii din municipiul reședință de județ, dar și din orașul-stațiune Covasna, au organizat și desfășurat acțiuni pentru prevenirea și combaterea faptelor ilicite și menținerea climatului de siguranță publică pe raza de competență.

La Sfântu Gheorghe acțiunea s-a desfășurat în intervalul orar 00:00 – 04:00, cu preponderență în zona barurilor și a unităților de alimentație publică, pentru prevenirea și combaterea faptelor comise cu violență, polițiștii beneficiind de sprijinul jandarmilor I.J.J. Covasna. În cadrul acestei acțiuni au fost legitimate 74 de persoane, verificate 25 de autovehicule și au fost efectuate 25 de controale corporale. Au fost aplicate 7 sancțiuni contravenționale în valoare de 4.390 de lei, atât pentru abateri la regimul conviețuirii sociale, cât și pentru abateri comise în trafic.

La Covasna, în intervalul 07:00 – 11:00, polițiștii au acționat în sistem integrat pentru prevenirea și combaterea faptelor de natură a aduce atingere liniștii publice, pentru combaterea ilegalităților la regimul silvic, în domeniul comerțului, dar și pentru menținerea siguranței traficului rutier. În această acțiune au fost angrenate forțe de la mai multe subunități, precum și de la serviciile de investigații criminale, ordine publică, arme, investigare a criminalității economice, rutier și acțiuni speciale.

Au fost legitimate 187 de persoane, au fost verificate 50 de autovehicule, iar 25 de persoane au fost conduse la sediu pentru verificări. În urma acestei acțiuni polițiștii au constatat 48 de fapte de natură contravențională pentru care au fost aplicate sancțiuni în valoare de peste 46.000 de lei. Cele mai multe – 26, au fost aplicate pentru abateri în trafic, iar 9 au fost pentru abateri la regimul conviețuirii sociale. Tot pentru abateri în trafic au fost reținute 3 permise de conducere și 4 certificate de înmatriculare.

Acțiunile de acest gen vor fi desfășurate și în perioada următoare.

(IPJ Covasna)

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.