ACTUALITATE 2 august 2022

Acţiune de dezinsecţie joi şi vineri la Sfântu Gheorghe

de Iulia Drăghici - Taraș | 1465 vizualizări

Operaţiunea va fi efectuată doar la sol, fiind folosite substanţe împotriva ţânţarilor şi căpuşelor

O acţiune de dezinsecţie împotriva ţânţarilor şi căpuşelor va avea loc pe teritoriul Municipiului Sfântu Gheorghe în zilele de joi şi vineri, 4-5 august. 

Operaţiunea împotriva ţânţarilor se va desfăşura seara după ora 21:00, după lăsarea întunericului, pentru a avea efectul scontat. Pentru acţiune vor fi folosite pompe manuale în zonele greu accesibile, dar substanţele insecticide vor fi împrăştiate şi din maşină pe stradă.

De asemenea, pe timpul zilei vor fi împrăştiate substanţe şi împotriva căpuşelor în zonele cu ape, cum ar fi malurile râurilor şi pâraielor.

Se vor folosi substanțe sub formă de ceață termică și soluții apoase. Ambele substanţe sunt aprobate de Ministerul Sănătăţii, au toate avizele necesare şi nu prezintă pericol pentru albine.

Primăria Sfântu Gheorghe face un apel la locuitori ca în timpul acţiunii să se evite zonele vizate pentru a nu inhala vaporii substanțelor folosite. Accesul este permis după o jumătate de oră de la terminarea tratamentului. În caz de ploaie, acţiunile vor fi decalate cu o zi.

Sursa: comunicat de presă Primăria Sfântu Gheorghe. 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.