Accident cu trei mașini pe DN11, la Ozun
O tânără de 19 ani a ajuns la spital, luni, 21 iulie, în urma unui accident rutier în care au fost implicate trei autoturisme, produs la intersecția DN 11 cu DJ 103B, în localitatea Ozun. Incidentul a avut loc în jurul orei 14:25 și a fost provocat de un viraj la stânga efectuat fără asigurare corespunzătoare.
„Din cercetările efectuate la fața locului s-a stabilit că evenimentul s-a produs la intersecția cu DJ 103B, pe fondul efectuării unei manevre de viraj la stânga, fără o temeinică asigurare. Astfel, două autoturisme s-au ciocnit, iar unul dintre acestea a fost proiectat într-un alt autovehicul oprit în intersecție pentru a acorda prioritate”, transmite IPJ Covasna.
Oamenii legii precizează că în urma impactului o tânără de 19 ani, unul dintre conducătorii auto implicați, a fost rănită și transportată la spital pentru îngrijiri medicale.
Toți șoferii implicați au fost testați cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost negative, se mai arată în comunicat.
Polițiștii atrag atenția asupra importanței respectării regulilor de circulație și recomandă o atenție sporită în trafic, mai ales la efectuarea manevrelor de schimbare a direcției. O clipă de neatenție poate avea consecințe grave.
Sursa foto: grup Facebook/ INFO TRAFIC jud. COVASNA (Video: Drăghici Ioan)