A crescut cu 9,2% numărul locuinţelor construite şi date în folosinţă în 2015
În primele nouă luni au fost finalizate şi date în folosinţă 31.174 de locuinţe, în creştere cu 9,2% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, cele mai multe fiind situate în mediu urban, iar majoritatea (97,7%) au fost construite din fonduri private, potrivit datelor INS.
Astfel, au fost livrate cu circa 2.600 de locuinţe mai mult decât în primele trei trimestre din 2014.
În mediul urban au fost date în folosinţă 16.463 de locuinţe, cu 1.785 mai multe, având o pondere de 52,8% din total. Totodată, în mediul rural s-au înregistrat 14.711 locuinţe date în folosinţă, cu 834 mai multe decât în aceeaşi perioadă a anului trecut, se arată într-un comunicat al Institutului Naţional de Statistică (INS).
Repartiţia pe surse de finanţare a locuinţelor terminate relevă faptul că a crescut atât numărul locuinţelor realizate din fonduri private (cu 2.319 unităţi), cât şi numărul locuinţelor realizate din fonduri publice, cu 300 locuinţe.
Ponderea celor realizate din fonduri publice este de doar 2,3%.
„Distribuţia în profil regional pune în evidenţă o creştere a numărului de locuinţe terminate, în următoarele regiuni de dezvoltare: Bucureşti-Ilfov (+2029 locuinţe), Centru (+1437), Vest (+478) şi Sud-Muntenia (+87). Scăderi s-au înregistrat în următoarele regiuni de dezvoltare: Nord-Vest (-988
În trimestrul al treilea, au fost date în folosinţă 11.640 locuinţe, în creştere cu 6% faţă de perioada similară a anului trecut.
În mediul urban au fost livrate 5.799 de locuinţe (+127), numărul acestora fiind depăşit de cel din mediul rural, unde au fost date în folosinţă 5.841 de locuinţe (+540).