ACTUALITATE 26 august 2022

Începerea lucrărilor la pasajul rutier din strada Gábor Áron ar putea fi amânată

de Iulia Drăghici - Taraș | 1031 vizualizări

Lucrările pentru reabilitarea podului rutier din strada Gábor Áron din Sfântu Gheorghe ar putea începe abia anul viitor, dacă autoritățile, constructorul și proiectantul nu ajung în curând la un consens în ceea ce privește restricțiile de trafic. Dacă singura variantă rămâne cea propusă de constructor, de a opri complet circulația în zonă, atunci demersurile vor fi demarate în vara anului viitor, pentru a nu sufoca traficul, mai ales că în curând începe școala. 

Viceprimarul Tóth-Birtan Csaba a spus joi, într-o conferință de presă, când a fost întrebat pe subiect, că vizita la fața locului a constructorului, din urmă cu două săptămâni, care ar fi trebuit să decidă ce reglementări de circulație vor intra în vigoare pe timpul reabilitării pasajului rutier situat pe strada Gábor Áron, care supratraversează strada Libertății, a pus un pic pe pauză proiectul. 

Nu am ajuns la o concluzie finală. La începutul lunii septembrie va putea să vină și proiectantul. Constructorul susține că trebuie închidere totală, idee la care noi nu suntem parteneri sau, dacă nu este altă variantă, atunci pentru o perioadă foarte, foarte scurtă. De aceea am chemat și proiectantul, să vedem dacă este posibilitate, cel puțin pe o bandă, să se circule și sus, și jos. Dacă nu este altă modalitate, atunci va trebui să amânăm până în vacanța viitoare, deci vara viitoare, fiindcă nu se poate să renunțăm la posibilitatea de a coborî sau urca în cartierul Simeria prin strada Spitalului, că se blochează circulația în tot orașul”, a declarat joi viceprimarul. 

În urmă cu două săptămâni, autoritățile confirmau că se pregătește începerea lucrărilor de reabilitare a podului și că din acest motiv vor fi impuse în zona centrală a orașului anumite restricții de circulație, care vor fi anunțate ulterior. Speranța era ca procesul de consolidare a pasajului să înceapă în septembrie. 

Vestea că podul va intra în reabilitare a fost anunțată în noiembrie 2019. Consilierii locali au aprobat atunci proiectul de hotărâre pentru acest obiectiv de investiții. Ulterior, bugetul total al lucrărilor a fost majorat, din cauza creșterilor de prețuri la materialele de construcții.

Abia după ce a fost licitată a treia oară, lucrarea și-a găsit un constructor, pentru că la primele două anunțuri nu s-a prezentat nici o firmă. În luna mai a.c., autoritățile locale anunțau că SC Drumuri și Poduri Covasna SA, companie aflată în subordinea Consiliului Județean Covasna, a câștigat contractul. 

Licitația publică lansată în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) arăta la capitolul „Descrierea lucrărilor”, printre altele, că partea carosabilă va avea lățimea de 7,80 m, două benzi de circulație de 3,90 m fiecare și trotuare pietonale de 1,50 m lățime și 1,05 m lățime utilă. Vor fi executate acolo și lucrări de iluminat public, în sensul că vor fi amplasate și LED-uri în grinda de parapet. 

Reabilitarea pasajului rutier situat pe strada Gábor Áron, care supratraversează strada Libertății, a fost cuprinsă și pe lista proiectelor aprobate prin Programul Național de Investiții (PNI) „Anghel Saligny”, cu valoarea de peste 2,1 milioane de lei. Astfel, autoritățile au posibilitatea să primească înapoi banii investiți până acum în acest demers. 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.