Începe construirea şcolii din Comandău, în locul celei distruse de incendiu în urmă cu doi ani
Lucrările la viitoarea şcoală din localitatea Comandău, care va fi construită în locul celei distruse de incendiul din 2017, vor începe în acest an, a declarat miercuri preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Tamas Sandor.
Potrivit acestuia, investiţia se cifrează la 3,8 milioane de lei, iar fondurile vor fi asigurate prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL).
„Avem finanţare totală pentru a construi o şcoală şi o grădiniţă nouă în Comandău. A fost semnat contractul de finanţare, deja s-a semnat şi contractul de execuţie şi este în curs de eliberare autorizaţia de construcţie. Lucrările vor porni imediat ce vremea ne va permite”, a declarat Tamas Sandor.
Acesta a mai menţionat că dotarea clădirii va fi făcută cu sprijinul Consiliului Judeţean, dar şi din donaţiile publice care s-au primit din ţară şi străinătate.
Incendiul a izbucnit în după-amiaza zilei de 9 ianuarie 2017 din cauza unui coş de fum deteriorat şi a distrus, printre altele, acoperişul, biblioteca, în care se aflau circa 9.000 de cărţi, două laboratoare de informatică, arhiva şcolii, centrala termică şi o magazie în care erau depozitate echipamente sportive.
Tamas Sandor a mai spus că anul acesta se vor finaliza lucrările la Centrul de agrement pentru tineret din localitatea Comandău, a cărui construcţie a început anul trecut în locul fostei tabere şcolare din localitate.
În locul căsuţelor din lemn vechi de aproape patru decenii, care au fost demolate, vor exista trei clădiri, unde vor fi amenajate o sală de mese cu 90 de locuri, precum şi spaţii de cazare cu două-trei paturi.
Valoarea totală a lucrărilor se ridică la aproape 4,5 milioane de lei, iar investiţia este finanţată din bugetul Consiliului Judeţean Covasna.
Tabăra de la Comandău a fost transferată în anul 2009 din proprietatea Ministerului Tineretului şi Sportului în cea a Consiliului Judeţean Covasna, iar în anul 2015 a fost dată în administrarea Şcolii Populare de Arte şi Meserii din Sfântu Gheorghe.