ACTUALITATE 22 iunie 2023

Încep lucrările pe strada Ciucului, tronsonul dintre străzile Romulus Cioflec şi Câmpului

de Daniela Luca | 581 vizualizări

Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe anunță că strada Ciucului este asfaltată în aceste zile cu stratul de bază între străzile Bisericii şi Romulus Cioflec, iar circulaţia va fi reluată pe acest tronson de la finalul acestei săptămâni. Urmează apoi lucrări pe porţiunea dintre străzile Romulus Cioflec şi Câmpului, care va fi închisă complet circulaţiei rutiere.

„Strada Ciucului este asfaltată în aceste zile cu stratul de bază între străzile Bisericii şi Romulus Cioflec, astfel că circulaţia va fi reluată pe acest tronson de la finalul acestei săptămâni. 

De la sfârşitul acestei săptămâni, lucrările vor fi începute pe strada Ciucului şi pe porţiunea dintre străzile Romulus Cioflec şi Câmpului, care va fi închisă complet circulaţiei rutiere”, se arată într-o informare transmisă de primărie. 

Odată cu această măsură, străzile Bisericii, Daczo şi Voican rămân cu sens dublu pentru a nu încărca foarte mult circulaţia pe strada Ciucului, unde se va lucra în continuare la trotuare, mai transmite municipalitatea. 

Lucrările de pe strada Ciucului fac parte dintr-un proiect mai mare pentru renovarea străzilor Fabricii, Stadionului, Nicolae Iorga, Grigore Bălan, Ciucului și pentru construirea de trotuare pe străzile Lunca Oltului și Păiuș David. Acestea sunt finanţate din fonduri europene, motiv pentru care există nişte termene de finalizare stricte care nu pot fi depăşite, astfel că lucrările trebuie executate aproape simultan pe toate aceste străzi.

Miercuri au început lucrările şi pe strada Stadionului, pe primul tronson între străzile Dozsa György şi Vasile Goldiş. Primăria informează că, în prima etapă, vor fi înlocuite bordurile, urmând ca după aceea să fie pregătite şi lucrările de înlocuire a stratului de asfalt.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.