„Deșteaptă-te, române!” este imnul național al României începând cu anul 1990. Pentru o vreme, a fost de asemenea imn național al Republicii Democratice Moldovenești (1917 - 1918) și al Republicii Moldova (1991 - 1994). Melodia imnului a fost compusă de Anton Pann, iar versurile și aranjamentul aparțin lui Andrei Mureșanu (1816 - 1863), poet de factură romantică, ziarist, traducător, un adevărat tribun al epocii marcate de Revoluția de la 1848.

Ideea unui imn naţional s-a născut încă din 1840 în Principatele Române, când era cântat mai ales la festivităţile oficiale unde apărea domnitorul ţării. Începând din 1862 la festivităţile oficiale unde apărea domnitorul ţării a fost intonat imnul denumit „Marşul triumfal şi primirea steagului şi a Măriei Sale Prinţul Domnitor”, compus de Eduard Hübsch. Imnul fusese selectat în urma unui concurs public şi amintea de Alexandru Ioan Cuza care devenise primul domnitor al Principatelor Unite.

La 14 martie 1881 se făcuse înălţarea României la gradul de regat, iar pe 10 mai încoronarea, într-o ceremonie fastuoasă, a Regelui Carol I şi a Reginei Elisabeta, şi era necesar un nou imn de stat. Vechiul imn a fost înlocuit aşadar, din 1884, cu „Trăiască Regele” pe versurile lui Vasile Alecsandri care aminteau de regalitate şi Dumnezeu. Imnul a fost ulterior preluat şi inclus de George Enescu la sfârşitul lucrării sale „Poema Română”.

Abdicarea Regelui Mihai la 30 decembrie 1947 şi instaurarea republicii au adus şi schimbarea imnului de stat. Noul imn naţional, al Republicii Populare Române, intitulat "Zdrobite cătuşe", pe muzica lui Matei Socor sugera, prin versurile dramaturgului Aurel Baranga, victoria proletariatului.

S-a intonat până în 1953 când a fost înlocuit cu „Te slăvim, Românie” tot pe muzica lui Matei Socor, dar cu versurile poeţilor Eugen Frunză şi Dan Deşliu care subliniau prietenia cu Uniunea Sovietică şi ideologia leninistă.

Din 1977, un nou imn. S-a numit „Trei culori cunosc pe lume”, textul fiind inspirat de un cântec patriotic scris de Ciprian Porumbescu a cărui versuri originale se refereau la culorile tricolorului, unii spun însă că adaptarea versurilor i-a fi aparţinut chiar lui Nicolae Ceauşescu.

„Trei culori” a fost intonat până în decembrie 1989 când a fost înlocuit cu "Deşteaptă-te, române!", odată cu schimbarea regimului politic după revoluţia anticomunistă.

Poemul „Un răsunet” al lui Andrei Mureșanu, redactat și publicat în timpul Revoluției de la 1848, a fost pus pe note în ziua în care autorul l-a recitat câtorva prieteni brașoveni, fiind cântat pentru prima oară la Brașov, într-o grădină din Șchei, și nu în data de 29 iulie 1848 la Râmnicu Vâlcea, așa cum este îndeobște cunoscut (deși nu se precizează care era acel cântec patriotic, cântat de cei prezenți, s-a presupus fără dovezi că era vorba despre acesta).

Anton Pann este creditat ca autor al muzicii imnului, dar melodia pe care Andrei Mureșanu a pus versurile sale avea o largă circulație în epocă și nu i se cunoaște cu certitudine autorul. O versiune spune că însuși Andrei Mureșanu este autorul melodiei, iar alta susține că de fapt era o melodie cântată pe un text religios, ce purta numele Din sânul maicii mele. Gheorghe Ucenescu susținea că el a fost cel care i-ar fi intonat-o, printre altele, la cererea poetului, care căuta o melodie potrivită pentru versurile sale, deci el ar fi „autorul moral” al melodiei.

De atunci, acest imn a fost cântat cu ocazia fiecărui conflict în România, datorită mesajului de patriotism și de libertate pe care îl poartă în el. Așa a fost și în timpul Revoluției române din 1989, când practic instantaneu și generalizat a fost cântat ca un adevărat imn național, înlocuind imnul comunist „Trei culori”.

Timp de câțiva ani „Deșteaptă-te, române!” a fost și imnul național al Republicii Moldova, dar a fost înlocuit în 1994 cu „Limba noastră”.

Începând din 1848, „Deșteaptă-te, române!” a fost un cântec foarte drag românilor, insuflându-le curaj în momentele cruciale ale istoriei, cum ar fi Războiul de independență (1877 - 1878), primul și al doilea război mondial. Mai ales în timpul crizei după lovitura de stat de la 23 august 1944, când România s-a detașat de alianța cu Germania lui Hitler, alăturându-se Aliaților, acest imn a fost cântat în mod spontan de toți și emis pe toate stațiile radio.

Imediat după instaurarea dictaturii comuniste şi abdicarea regelui Mihai I la 30 decembrie 1947, „Deşteaptă-te, române!” şi alte marşuri sau cântece patriotice au fost interzise, intonarea sau fredonarea lor fiind pedepsite cu închisoarea.

În ziua revoltei de la Brașov, din 15 noiembrie 1987, muncitorii de la uzinele de Autocamioane au început să cânte această melodie, mulți dintre ei nemaiștiind versurile. Cu toate acestea melodia a continuat fără întrerupere.

Pe 22 decembrie 1989, în timpul revoluției anticomuniste, imnul s-a înălțat pe străzi, însoțind uriașele mase de oameni, risipind frica de moarte și unind întregul popor în sentimentele nobile ale momentului. Astfel, instituirea sa ca imn național a venit de la sine, impunându-se generalizat, fără șovăială, sub formidabila presiune a manifestanților.

Prima înregistrare a melodiei s-a făcut pe disc, în 1900, în S.U.A., în interpretarea solistului Alexandru Pascu. Abia în 1910, fanfara Batalionului 2 Pionieri din București reunită cu fanfara Regimentului Ștefan cel Mare din Iași au realizat cea dintâi înregistrare instrumentală. În același an, corul „Ion Vidu” din Lugoj a înregistrat pentru prima dată pe disc varianta corală.

Titlul „Deșteaptă-te, române!” este în același timp social și național; social, deoarece impune o permanentă stare de a asigura tranziția către o lume nouă; național, deoarece alătură această deșteptare tradiției istorice. Imnul conține acest sublim „acum ori niciodată”, prezent și în alte imnuri naționale, de la „paion”-ul cu care grecii au luptat la Marathon și Salamina până la „Marseilleza” Revoluției franceze.

Imnul de stat al României este alcătuit din unsprezece strofe. La ocazii festive se interpretează strofele 1, 2, 4 şi 11.

Deşteaptă-te, române, din somnul cel de moarte,

În care te-adânciră barbarii de tirani!

Acum ori niciodată croieşte-ţi altă soarte,

La care să se-nchine şi cruzii tăi duşmani!

Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume

Că-n aste mâni mai curge un sânge de roman,

Şi că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume

Triumfător în lupte, un nume de Traian!

Înalţă-ţi lata frunte şi caută-n giur de tine,

Cum stau ca brazi în munte voinici sute de mii;

Un glas ei mai aşteaptă şi sar ca lupi în stâne,

Bătrâni, bărbaţi, juni, tineri, din munţi şi din câmpii!

Priviţi, măreţe umbre, Mihai, Ştefan, Corvine,

Româna naţiune, ai voştri strănepoţi,

Cu braţele armate, cu focul vostru-n vine,

„Viaţă-n libertate ori moarte!” strigă toţi.

Pre voi vă nimiciră a pizmei răutate

Şi oarba neunire la Milcov şi Carpaţi!

Dar noi, pătrunşi la suflet de sfânta libertate,

Jurăm că vom da mâna, să fim pururea fraţi!

O mamă văduvită de la Mihai cel Mare

Pretinde de la fii-şi azi mână d-ajutori,

Şi blastămă cu lacrimi în ochi pe orişicare,

În astfel de pericol s-ar face vânzători!

De fulgere să piară, de trăsnet şi pucioasă,

Oricare s-ar retrage din gloriosul loc,

Când patria sau mama, cu inimă duioasă,

Va cere ca să trecem prin sabie şi foc!

N-ajunse iataganul barbarei semilune,

A cărui plăgi fatale şi azi le mai simţim;

Acum se vâră cnuta în vetrele străbune,

Dar martor ne e Domnul că vii nu o primim!

N-ajunse despotismul cu-ntreaga lui orbie,

Al cărui jug din seculi ca vitele-l purtăm;

Acum se-ncearcă cruzii, în oarba lor trufie,

Să ne răpească limba, dar morţi numai o dăm!

Români din patru unghiuri, acum ori niciodată

Uniţi-vă în cuget, uniţi-vă-n simţiri!

Strigaţi în lumea largă că Dunărea-i furată

Prin intrigă şi silă, viclene uneltiri!

Preoţi, cu cruce-n frunte! căci oastea e creştină,

Deviza-i libertate şi scopul ei preasfânt.

Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină,

Decât să fim sclavi iarăşi în vechiul nost’ pământ!

Prim-vicepreședinte A.N.C.M.R.R. – Filiala Covasna „Gen. Grigore Bălan”

Mr. (r) Robert – Tiberiu Rusznak