8 Martie: Poveştile a patru femei de succes din Sfântu Gheorghe
Sunt femei pentru care dimineaţa perfectă începe în bucătărie, pregătind micul dejun pentru cei dragi, şi care se bucură mai mult pentru un buchet de leuştean, decât pentru unul de flori. Femei care se întorc din vacanţe cu geamantane plin de cărţi şi amintiri, femei care îşi dedică timpul unor cauze nobile sau care au reuşit să aibă cariere de succes.
Ioana Georgescu este, probabil, cel mai cunoscut medic pediatru din judeţul Covasna. Are aproape 86 de ani şi încă profesează în cabinetul ei din Sfântu Gheorghe. S-a născut într-o familie cu 13 copii, în localitatea Clinceni, judeţul Ilfov, şi a ales această meserie pentru că iubeşte oamenii.
Spune că şi-a rupt două fuste cât a stat pe rogojina din grădină ca să înveţe pentru a intra la Facultatea de Medicină din Bucureşti, pe care a absolvit-o în urmă cu aproape şase decenii, cu media 9,75.
„Medicina nu trebuie să o practice decât oamenii care au suflet şi-şi iubesc aproapele. Dacă o faci pentru bani, mai bine nu o faci (...) Am făcut facultatea cu o pereche de pantofi. A doua pereche n-am avut-o decât când mi-a ieşit piciorul prin talpă. Când terminam sesiunea, mă duceam acasă şi o săptămână dormeam. După o săptămână de somn, mă îmbrăcam ca ei şi eram cea mai veritabilă ţărancă şi mă duceam şi munceam cu ei, că mi se părea necinstit ca ei să asude pentru mine (...) Iubesc oamenii, îmi iubesc meseria şi, dacă mai stau la vârsta asta, e pentru că mi-am întrebat duhovnicul şi el mi-a zis: mamă, ăştia sunt nişte talanţi pe care nu ţi i-a lăsat degeaba Dumnezeu. Munceşte ca să-i înmulţeşti. Şi n-am precupeţit niciun efort (...) Când am ieşit medic, unul dintre fraţii mei mi-a zis aşa: soră-mea, să nu uiţi că între bolnavi sunt şi săraci. Şi n-am uitat asta niciodată”, a declarat Ioana Georgescu.
Meseria de medic pediatru i-a adus nenumărate bucurii, dar şi respectul şi preţuirea comunităţii locale, aceasta fiind premiată în urmă cu câţiva ani cu titlul Pro Urbe, cea mai înaltă distincţie acordată de Primăria Sfântu Gheorghe.
***
După mai mulţi ani petrecuţi în Bucureşti, Anna Maria Popa a revenit la Sfântu Gheorghe, iar la scurt timp a devenit directoarea teatrului „Andrei Mureşanu” şi un important lider al comunităţii locale. E genul de om căruia nimic nu îi stă în cale, radiază energie şi optimism, iar creativitatea şi generozitatea ei par a fi fără margini. A învăţat de la părinţi să facă bine oricui, oriunde şi ori de câte ori poate.
„De mic copil, tata m-a cărat după el în toate taberele posibile şi imposibile şi întotdeauna îmi spunea: te rog din suflet să te împrieteneşti cu toată lumea, pentru că fiecare te va ajuta la un moment dat. Am învăţat foarte multe de la părinţii mei şi am încercat cumva, în toate funcţiile pe care le-am ocupat de-a lungul timpului, să aducă acest bagaj personal şi să tratez întotdeauna oamenii cu maxim de respect. Întotdeauna am încercat, în primul rând, să schimb lucrurile la mine, să văd în ce mod pot personal să evoluez şi să mă dezvolt şi pe urmă, din toate cunoştinţele acumulate, să încerc să le predau şi celorlalţi şi acolo unde am găsit parteneri, să ne dezvoltăm şi să evoluăm împreună. Sper ca şi oamenii cu care am lucrat să fi avut lucruri de învăţat de la mine (...) Sunt un om care zâmbeşte foarte mult şi ale cărui zâmbet şi bucurie şi energie pozitivă sunt molipsitoare. La mine este foarte importantă asta cu chemarea gliei. Pe mine chiar m-a chemat oraşul înapoi. Funcţionez într-o foarte bună simbioză cu acest oraş. Oportunităţi au venit în continuare, am primit propuneri inclusiv de plecat în străinătate, interesante, dar nu... Pentru mine, personal, miza este cu totul alta. Îmi este foarte important să fiu înconjurată de oamenii pe care-i iubesc, iar pentru mine oraşul Sfântu Gheorghe este un cămin. Eu nu cred că aş putea să funcţionez sau să mă simt la fel de fericită în altă parte din lume”, a spus Anna Maria Popa.
***
Mădălina Roman, originară din Sfântu Gheorghe, este o femeie pasionată de gastronomie şi artă fotografică, adoră animalele şi călătoriile şi militează pentru protecţia mediului. Printre altele, a urmat un curs la celebrul Institut Paul Bocuse din Lyon, iar anul trecut a obţinut premiul „Best chef” în cadrul Horeca Women Awards Gala.
Pentru mulţi oameni sustenabilitatea e un termen abstract, dar pentru ea a devenit un mod de viaţă. Experimentează cele mai năstruşnice reţete, iar în bucătăria ei nimic nu se aruncă, totul se transformă: cojile de ardei copţi, pâinea învechită, codiţele de pătrunjel şi chiar şi zaţul de cafea sunt folosite în diverse combinaţii, la sosuri, supe sau cipsuri. Lecţia de a risipi cât mai puţin a învăţat-o în timpul călătoriilor făcute în diverse locuri din lume, inclusiv în Africa, unde trăiesc oameni care s-ar bucura chiar şi de resturile aruncate de noi.
„Am făcut o şcoală de bucătari întâi în România şi după aceea mi-am confirmat în Franţa că ştiu ce fac. În schimb, să zic, 90% din lucrurile pe care le-am învăţat, le-am învăţat pe cont propriu, prin multe, multe teste, multă practică, foarte, foarte multe cărţi citite. Cam toţi banii mei i-am băgat în cărţi, cărţi de reţete, cărţi de la bucătari. M-am apucat să învăţ chimie acum câţiva ani, multă chimie ca să pot să înţeleg ce se întâmplă ca proces chimic în spatele preparatelor asta (...) Am studiat foarte mult tocmai ca să pot să reuşesc să fac genul ăsta de combinaţii (...) Ideea e că eu am lucrat în anumite restaurante, unde întotdeauna, şi mai ales după evenimente, se arunca foarte, foarte mult, saci întregi de mâncare se aruncau. Teoretic, conceptul ăsta de zero food waste este să încerci să nu ai pierderi, să nu arunci, să încerci să refoloseşti tot ce ai (...) Da, am fost în Africa de Sud, am stat aproape o săptămână într-o zonă în care nu aveam apă (....) Din păcate, să zic aşa, noi, oamenii, am ajuns să ne gândim: 'lasă că mie mi-e bine, lasă că la noi nu-i problemă, lasă că’... Dar e vorba de o planetă. Nu e vorba doar de Sfântu Gheorghiţa, doar de România, e vorba de planeta în sine”, a spus Mădălina Roman.
Aceasta are mai multe conturi pe Facebook şi Instagram unde postează fotografii şi filmuleţe legate de pasiunile ei şi lucrurile care o inspiră sau o motivează.
***
Consuela Banciu este psiholog şi mama a doi adolescenţi, o femeie tranşantă şi plină de umor, căreia îi plac marea, macii, pisicile şi situaţiile complexe. Psihologia e o iubire pe care a regăsit-o la maturitate.
„Aş putea spune că sunt un om dintre aceia care au ales în viaţa aceasta să facă ceva pentru ceilalţi; îmi plac vulnerabilitatea şi autenticitatea. Vulnerabilitatea pentru că o consider o dovadă de curaj la un om, iar autenticitatea ţine de asumare (...) Psihologia e iubirea mea regăsită la maturitate (...) Din nefericire, încă există în mare parte această cutumă, în mentalul colectiv găsim această idee împământenită, precum că dacă mergi la psiholog eşti scrântit ori bolnav mintal. Sunt şi oameni care consideră că mersul la psiholog este un moft, o modă sau un lux, dar, din fericire, tot mai mulţi au început să înţeleagă că e important să îşi ducă nu doar trupul, ci şi mintea şi sufletul la un specialist, la control (...) Pentru mine fiecare om, fiecare caz este o provocare. Ca specialist în acest domeniu e o mare responsabilitate şi un mare privilegiu, în acelaşi timp, să priveşti sufletul unei persoane care vine la tine şi te vede ca pe un salvator (...) Drumul pe care eu l-am ales nu este acela de a ajunge undeva cât mai sus din punct de vedere profesional, ci să fac bine, să ajut. Aceasta este culmea, vârful pe care eu doresc să-l ating: propria mea evoluţie şi a inspira şi alţi oameni să trăiască o viaţă cât mai bună din punct de vedere calitativ”, a declarat Consuela Banciu.
Joi, începând cu ora 18,00, la Extensia Universitară Babeş Bolyai din Sfântu Gheorghe va fi deschisă o expoziţie dedicată Zilei femeilor.
Denumit generic „Acele femei minunate”, evenimentul aduce în prim-plan o serie de femei celebre în întreaga lume, precum savanta Marie Curie sau creatoarea de modă Coco Chanel, dar şi femei care s-au născut ori au trăit în judeţul Covasna şi care au marcat, într-un fel sau altul, societatea, reprezentând un model de urmat.
Printre acestea din urmă se numără multipla campioană olimpică la gimnastică Ecaterina Szabo, născută în localitatea Zagon din judeţul Covasna, şi Eszter Ledan din Sfântu Gheorghe, balerină la Opera de Stat din Viena.