ACTUALITATE 17 iulie 2016

7 minorităţi etnice din România, în tabără la Bicfalău

de Iulia Drăghici - Taraș | 2065 vizualizări

25 de copii, cu vârste cuprinse între 10 şi 13 ani, de 7 minorităţi etnice diferite, s-au reunit în „Tabăra Minorităților Etnice din România”, organizată la Bicfalău în perioada 10–15 iulie, de asociaţia „Alteris” din Sfântu Gheorghe. Copii greci, evrei, şvabi, ruşi - lipoveni, tătari, secui şi bulgari şi însoţitorii lor, veniţi din mai multe zone ale ţării, au luat parte la tabăra găzduită de judeţul Covasna.

„Scopul taberei este păstrarea identităţii minorităţilor etnice şi întărirea dialogului interetnic. Noi am fost cei care am propus şi am organizat pentru prima dată tabără pentru copii din diferite minorităţi etnice. Anul acesta, în tabără avem reprezentanţi ai celor mai mari religii din lume: iudaice, musulmane şi creştine”, ne-a declarat preşedintele asociaţiei „Alteris”, Victor Sibianu.

Tabăra neutralizează stereotipurile

Coordonatorul proiectului, László Brassai, ne-a spus despre ediţia din acest an, a 9-a la număr, că a fost o ediţie echilibrată. „Anul acesta a fost prima dată când am reuşit să cooptăm evrei şi a doua oară când au fost prezenţi greci. În fiecare seară s-au făcut prezentări în costume populare. Cred că acesta este cel mai aşteptat şi interesant program. (...) Intercunoaşterea şi experienţele pe care fiecare copil le dobândeşte în urma contactelor sociale de aici sunt cei mai importanţi factori care ajută la eliminarea şi neutralizarea stereotipiilor. Un alt impact al acestei tabere este încurajarea sau stimularea, nu doar în rândul copiilor, ci şi a însoţitorilor acestora, de păstrare a identităţii”, a spus Brassai.

Printre activităţile pe care copiii, veniţi din diferite zone ale ţării, le-au experimentat la tabăra de la Bicfalău se numără: seara artistică a minorităţilor etnice, pregătirea de cozonaci secuieşti, excursii, vizite la ştrand, pictură, foc de tabără, activităţi sportive sau dansuri. „Chiar dacă cei mici preferă activităţile recreative, noi insistăm ca ei să beneficieze şi de o educaţie culturală, de intercunoaştere, să înveţe unii de la alţii. După ce pleacă din tabără, copiii rămân prieteni, se cunosc şi se respectă. Adulţii trebuie să înveţe de la copii. Ei sunt exemplul cel mai bun de toleranţă, pentru că se pot juca împreună indiferent de etnie, religie sau de culoarea pielii”, a mai spus Victor Sibianu.

„Din punctul meu de vedere, ideea taberei este una fantastică. Copiii de diferite etnii ajung să se cunoască. Noi venim încă de la primele ediţii. În comunitatea noastră, a ruşilor-lipoveni din judeţul Constanţa, este o concurenţă aprigă în fiecare an referitor la cine va veni în tabăra aceasta”, ne-a mărturisit reprezentanta ruşilor-lipoveni prezenţi la tabăra de la Bicfalău, Elena Trefil, profesoară la Şcoala Generală din Ghindăreşti, judeţul Constanţa.

Proiectul „Tabăra Minorităţilor Etnice din România” este finanţat de către Departamentul pentru Relaţii Interetnice din cadrul Secretariatului General al Guvernului României.

Selecţia participanţilor pentru tabără se face, potrivit preşedintelui Asociaţiei „Alteris”, Victor Sibianu, după trei criterii speciale: să cunoască limba minorităţii din care fac parte, să cunoască tradiţiile şi cultura minorităţii sale şi să aibă costum popular specific etniei.

Anul viitor, ediţia a 10-a

Potrivit organizatorilor, ediţia aniversară de anul viitor, care va marca un deceniu de când se organizează tabăra, va avea ca invitaţi speciali participanţi din primele ediţii. Aceştia vor împărtăşi cu cei mici din experienţele trăite în tabără şi vor retrăi momente din ediţiile trecute, alături de coordonatori.

Teme articol: tabara minoritati etnii
Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.