ACTUALITATE 4 februarie 2021

540 de vaccinări anti-COVID înregistrate la Centrul de la Spitalul Județean

de Iulia Drăghici - Taraș | 596 vizualizări

La Centrul de vaccinare anti-COVID de la Spitalul Județean de Urgență din Sfântu Gheorghe au fost făcute 540 de vaccinări împotriva infecției cu noul coronavirus. Cei mai mulți dintre beneficiarii de aici sunt asistenți, dar și medici. 

Începând din 4 ianuarie până azi, 03 februarie ora 13:00, s-a efectuat vaccinarea împotriva infecției COVID-19 a 540 de persoane, din care: 122 medici, 141 asistenți, 33 farmaciști, 40 personal administrativ, 57 personal sanitar auxiliar, 6 ambulanțieri, 42 personal I.S.U., 12 persoane angajați ai Direcției de Sănătate Publică Covasna, 29 studenți U.M.F.S.T. Târgu Mureș, 26 angajați ai D.G.A.S.P.C, respectiv 32 voluntari. Dintre aceste persoane 329 au fost vaccinate cu doza de rapel”, se arată într-un comunicat transmis miercuri de Spitalul Județean. 

În intervalul 4 – 27 ianuarie, ora 13:00, în acest centru erau înregistrate 496 de vaccinări, adică în ultima săptămână au fost făcute 44 de vaccinări. Datele de până la 20 ianuarie arătau că numărul total al vaccinărilor era aici 454, ceea ce înseamnă că fluxul este unul constant, de cam 40 de inoculări pe săptămână. 

Centrul de la Spitalul Județean este deschis doar pentru categoria vizată în etapa I, adică persoanele care lucrează în domeniul sanitar. 

Centre de vaccinare pentru etapa I sunt în spitalele din fiecare oraș din județ, iar cele pentru persoanele incluse în etapa a II-a, în afară de personalul din armată, sunt trei – câte unul la Sfântu Gheorghe, Târgu Secuiesc și Covasna. 

La nivel național, numărul total de doze administrate de vaccin împotriva COVID-19 Pfizer BioNTech (începând cu data de 27 decembrie 2020), adică și etapa I și etapa II, până în 3 februarie, ora 17:00, este 772.202, administrate la 620.176 persoane din care: 468.150 persoane vaccinate cu 1 doză și 152.026 persoane vaccinate cu 2 doze.

Sursa foto: Kocsis B. Janos - CJ Covasna

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.