ACTUALITATE 11 noiembrie 2008

500.000 de euro pentru Cinema Victoria din Covasna

de Covasna Media | 790 vizualizări

Perspectiva transferării cinematografelor în administrarea localităţilor le-a trezit noi speranţe autorităţilor locale din staţiunea Covasna, care intenţionează să redea oraşului cinematograful care nu mai funcţionează de ani întregi. „Noi am comandat deja un studiu de fezabilitate, un studiu geo-topografic, iar dacă cinematograful va intra în patrimoniul oraşului Covasna, dorim modernizarea acestuia, cu păstrarea destinaţiei iniţiale, cu sală de spectacole. Ne gândim la o sumă de 500.000 de euro“, a spus primarul Lorincz Zsigmond. Acesta a completat că noua sală de spectacole va oferi în jur de 300 – 400 de locuri pentru public. În cazul în care cinematograful va reveni oraşului, autorităţile vor verifica şi contractul care a existat pentru acest imobil folosit ani întregi ca discotecă de către o societate privată. Cinematografele din administrarea RADEF RomâniaFilm vor fi trecute gratuit în proprietatea autorităţilor publice locale, împreună cu terenurile aferente acestora şi care se află în proprietatea privată a statului şi în administrarea RADEF. Transferul sălilor se va face printr-un protocol între primarul unităţii administrativ-teritoriale şi RADEF, în şase luni de la intrarea în vigoare a legii.

Ana Sidon

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.