ACTUALITATE 29 iunie 2021

41 de vaccinări anti-COVID la maratonul de la Întorsura Buzăului

de Iulia Drăghici - Taraș | 600 vizualizări

Dacă evenimentul „Întorsura Fest” a fost un succes, nu la fel se poate spune despre maratonul de vaccinare organizat în cadrul acestuia. Doar 41 de persoane au profitat de faptul că se pot imuniza împotriva noului coronavirus, gratuit, înainte de a merge la festival. 

Potrivit datelor furnizate de Direcția de Sănătate Publică, 23 de persoane au primit vaccinul anti-COVID sâmbătă, 26 iunie, iar alte 18, duminică. 

În ceea ce privește testele rapide efectuate înainte de accesul la eveniment, nu există o evidență cu privire la număr înregistrată la DSP, dar se știe, în schimb, că dintre cele realizate, niciunul nu a indicat vreun rezultat pozitiv. 

Reamintim că sâmbătă și duminică, în cadrul evenimentului „Întorsura Fest” a fost organizat un maraton de vaccinare anti-COVID, care a asigurat accesul printr-o testare rapidă gratuită celor care nu aveau teste anticorpi sau dovadă că au fost infectați anterior cu noul coronavirus. Altfel, această testare costa 25 de lei. 

În județul Covasna au mai fost organizate două astfel de maratoane de vaccinare, în parcarea unui centru comercial din Sfântu Gheorghe. La primul, de la finele lunii mai, au fost vaccinate anti-COVID 214 persoane, iar la al doilea, din prima săptămâna a lunii iunie, 219. 

Directorul DSP Covasna, Ágoston László, spune că, în general, nu este mulțumitor ritmul în care merge vaccinarea anti-COVID în județul Covasna, dar și că nici nu prea mai sunt motivați oamenii să se imunizeze împotriva noului coronavirus, pentru că, de pildă, numărul persoanelor care pot avea acces la evenimente, conform legislației, este tot mai mare, iar, totodată, numărul îmbolnăvirilor este tot mai mic. 

Oricum, acesta spune că DSP va organiza acțiuni de vaccinare anti-COVID acolo unde vor fi solicitări, dar în prezent se mai derulează acțiuni acolo unde este necesar rapelul. 

Potrivit datelor publicate de Prefectura Covasna, până luni, 28 iunie, au fost administrate 70.667 de doze de vaccin în centrele disponibile pe raza județului, din care 31.230 de inoculări sunt de rapel. De asemenea, sunt și 2.755 vaccinări efectuate de medicii de familie, vaccinuri complete care nu necesită rapel.

În ultimele 24 de ore nu s-a raportat niciun caz nou de COVID în județul Covasna, incidența fiind de 0,04/1000. Mai sunt doar 8 de cazuri active, astfel: Micfalău 3 cazuri active – incidența pe 1000 de locuitori 1,67; Barcani 1 – 0,25; Sânzieni 1- 0,22; Covasna 1- 0,9; Sfântu Gheorghe 2 - 0,03.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.