ACTUALITATE 10 mai 2022

40 de profesori din Sfântu Gheorghe devin elevi într-un program anti-cyberbullying

de Iulia Drăghici - Taraș | 689 vizualizări

Un program despre prevenirea hărțuirii din mediul online în rândul copiilor, fenomen, din păcate, în dezvoltare, cunoscut și sub termenul de cyberbullying, va fi organizat la Colegiul Național „Székely Mikó” din Sfântu Gheorghe. Mai concret, 40 de cadre didactice ale instituției de învățământ participă la un curs, susținut de doi psihologi din Ungaria.

Demersul este finanțat de Primăria Sfântu Gheorghe, în cadrul programului destinat promovării sănătății fizice și mintale. Bugetul acestui proiect este de 4.500 de lei. 

Cursul online de formare a cadrelor didactice începe săptămâna aceasta, iar în septembrie va avea loc un atelier la Sfântu Gheorghe. Participanții vor învăța metode și proceduri de intervenție eficiente împotriva bullying-ului online. Totodată, profesorii vor deprinde și abilități de a planifica activități preventive, adaptate la vârsta grupului țintă, nivelul de dezvoltare și comportamentul online. 

Copiii noștri, fie că ne place, fie că nu, mai ales generația Z, folosesc zilnic, 4-5 ore cel puțin, mediul online, fie că obțin informații pentru învățat, fie că citesc, fie că se uită la filme, socializează. Astfel sunt expuși la foarte mari riscuri în ceea ce privește siguranța pe net. (...) Din păcate, perioada pandemică a mai agravat și facilitat acest fenomen. Ca urmare, am considerat că avem nevoie de metode utile și funcționale pentru a preveni și a combate cyberbullying-ul. În sistemul actual încă există neajunsuri privind formarea cadrelor didactice în domeniu, iar din acest curs de formare dorim să oferim un sprijin practic cadrelor didactice, elevilor, școlii, în gestionarea efectivă a cyberbullying-ului. (...) Am dori ca principiul „școală cu toleranță zero la violență” să nu rămână doar principiu, ci să fie realitatea în care își petrec timpul copiii noștri”, a spus, săptămâna trecută, într-o conferință de presă, consilierul școlar Paltán Enikő, de la Fundația Colegiului „Székely Mikó”.

Aceasta a punctat și că bullying-ul în școli este un aspect din ce în ce mai îngrijorător în rândul tinerilor și elevilor, fiind un fenomen complex și distructiv, în condițiile în care hărțuirea cibernetică poate afecta sănătatea mintală, relațiile sociale și rezultatele la învățătură. 

Beneficiarii direcți ai proiectului sunt cei 40 de profesori ai școlii, dar indirect vizați sunt cei aproximativ 1.200 de elevi. 

Aproape 40 de proiecte sunt finanțate în total de Primărie și Consiliul Local anul acesta în cadrul programului pentru sprijinirea activităților din domeniul sănătății fizice și mintale. Bugetul alocat acestora este de aproape 490.000 de lei.

Sursa foto: Unsplash.com

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.