ACTUALITATE 13 iulie 2016

334 de contestaţii în Covasna după rezultatele la Bacalaureat

de Iulia Drăghici - Taraș | 872 vizualizări

Numărul contestaţiilor depuse marţi de elevii covăsneni nemulţumiţi de notele la această sesiune a Bacalaureatului a ajuns la 334, potrivit unui raport al Inspectoratului Şcolar Judeţean Covasna.

Cele mai multe dintre acestea, 177, vizează Limba şi Literatura Română. Câte 36 de contestaţii au fost depuse la Matematică şi la Biologie. La Limba Maghiară s-au înregistrat 24 de contestaţii, 25 la Geografie, 22 la Istorie, cinci la Informatică, trei la Fizică şi tot atâtea la Chimie, două la Filosofie şi o contestaţie la Psihologie.

Potrivit rezultatelor publicate de IŞJ Covasna, la materiile Economie, Filosofie, Logică şi Argumentare şi Sociologie, ratele de promovare au fost de 100%. Şi la Limba Maghiară 98% dintre cei care au susţinut examenul au promovat. Pe de altă parte, la Limba Română 76,42% dintre candidaţi au promovat examenul. La proba profilului, adică fie matematică, fie istorie, procentul de promovare a fost 79,64%, respectiv 95,54%. La materiile de la proba la alegere (Biologie, Chimie, Economie, Filosofie, Fizică, Geografie, Informatică, Logică şi argumentare, Psihologie şi Sociologie) procentul total de promovare a fost de 87,61%.

În judeţul Covasna, rezultatele înainte de contestaţii arată că 65,61% dintre cei care au susţinut examenul de Bacalaureat au promovat, cu 1,77% mai mulţi decât aceeaşi perioadă a anului trecut. Covasna nu a înregistrat nicio medie de 10 la această sesiune.

Rezultatele finale, după rezolvarea contestaţiilor, vor fi publicate sâmbătă, 16 iulie.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.