ACTUALITATE 29 octombrie 2019

30 de zile în spatele gratiilor, pentru tâlhărie

de Iulia Drăghici - Taraș | 1433 vizualizări

Polițiștii l-au prins pe tânăr imediat după ce au auzit strigăte de ajutor din partea victimelor 

Judecătoria Sfântu Gheorghe a emis un mandat de arestare pe o perioadă de 30 de zile pe numele unui tânăr în vârstă de 20 de ani. Acesta este acuzat de tâlhărie calificată, după ce a intrat în curtea unui imobil din strada Stadionului și a luat dintr-o geantă un telefon mobil și bani. Mai mult, acesta a agresat fizic o femeie care se afla în respectiva curte. 

Norocul a fost că prin zonă se afla o patrulă de poliție, care a intervenit de îndată ce a auzit strigătele de ajutor. 

La data de 25.10.2019, în jurul orelor 11:30, o patrulă de siguranță publică din cadrul Poliției mun. Sfântu Gheorghe, fiind în exercitarea atribuțiunilor de serviciu, s-a sesizat din oficiu despre faptul că dintr-un imobil situat pe str. Stadionului se aud strigăte de ajutor. 

Având în vedere aspectele sesizate, polițiștii au pătruns în curte, iar în interiorul imobilului au identificat un tânăr de 20 de ani care, în încercarea de a-și asigura sustragerea de la locului faptei, a agresat fizic una dintre cele două persoane de sex feminin prezente, fapt pentru care a fost imobilizat.

Din cercetările efectuate s-a stabilit faptul că tânărul, profitând de faptul că ușa de acces se afla în poziție deschisă, a pătruns în imobil, iar dintr-o geantă a sustras o sumă de bani și un telefon mobil”, arată o informare de presă transmisă luni de IPJ Covasna. 

Ulterior, sâmbătă, pe 26 octombrie, Judecătoria Sfântu Gheorghe a dispus arestarea preventivă a tânărului în vârstă de 20 de ani pentru o perioadă de 30 zile pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată. 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.