ACTUALITATE 28 martie 2017

27.500 de lei donaţii pentru proiectele comunitare, la licitaţia civilă de la Târgu Secuiesc

de Iulia Drăghici - Taraș | 1046 vizualizări

Licitaţia civilă din Târgu Secuiesc a produs rezultate neaşteptate, potrivit organizatorilor, care spun că pragul impus iniţial pentru donaţii a fost depăşit de peste trei ori. Astfel, cei circa 200 de participanţi la licitaţia civilă, organizată luni, 27 martie, de Fundația Comunitară Covasna şi Fundația Wegener Pro Sanitate, au făcut donaţii în valoare totală de 27.500 de lei.

„Târgu Secuiesc a demonstrat din nou că oamenii pot fi uniți nu numai la necaz, atunci când comunitatea sau un membru al comunității este nedreptățit, ci și atunci când sunt proiecte comunitare de susţinut. (...) Programul a decurs la un înalt nivel, datorită bunei organizări și a entuziasmului organizatorilor locali. Așa au apărut și rezultatele: 27.500 lei oferiți în total, depășind cu mult suma țintă de 3.000 de lei per proiect. Banii vor fi împărţiţi astfel: programul de povești – 6.850 lei (Asociația Antanténusz), cursuri de pregătire pentru prim ajutor – 10.600 lei (Salvatore), realizarea locului de joacă pentru căței – 8.250 lei (Benji)”, arată un comunicat de presă al Fundaţiei Comunitare Covasna.

Aceeaşi sursă arată că în cadrul activităţii „au fost foarte multe oferte individuale de 50 lei, 168 oferiri, care adunate au depășit cu puțin oferta totală a celor 10-15 firme. Ofertele individuale au fost de 14.700 lei, cea a firmelor 12.800 lei. Sumele cele mai mari au fost oferite de Bertis SRL – 2.000 lei, Zarah Moden - 3 x 1.000 lei, Nexxon SRL – 1.700 leI, Biofarm SRL – 1.000 lei, Logistika SRL – 1.700 lei, Eurosteel SRL – 1.000 lei. Evenimentul de luni a adus un rezultat în medie de 9.000 lei proiectelor comunitare. Bucuria a fost accentuată de premiul special oferit de Fundația Wegener Pro Sanitate unuia dintre proiectele înscrise în program, „Olimpiada copiilor”, în valoare de 2.000 lei. Oferta firmei Bertis în valoare de 2.000 lei pentru proiectul Salvatore a fost apreciată de comunitatea din Târgu Secuiesc. Aceasta a fost totodată cea mai mare ofertă de la licitație”.

În septembrie, în reşedinţa de judeţ se va derula a IV-a ediţie a Licitaţiei Civile. De regulă, la acest eveniment s-au colectat sume de până la 12.000 de lei.

Informaţii suplimentare despre proiectele susţinute de pe urma acestei licitaţii civile pot şi obţinute accesând pagina www.hka.ro.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.