ACTUALITATE Acum 1 zi, 4 ore

2025 – declarat „Anul copiilor” în judeţ

de Agerpres | 306 vizualizări

Consiliul Judeţean (CJ) Covasna a adoptat, joi, o decizie prin care a declarat anul 2025 ca fiind „Anul copiilor în judeţul Covasna”, sub acest generic urmând să fie organizate un număr considerabil de activităţi dedicate acestora.

Preşedintele CJ Covasna, Tamás Sándor, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, că în acest amplu proiect vor fi implicate 11 instituţii, precum şi mai multe ong-uri care vor organiza sau vor sprijini logistic activităţile dedicate copiilor, printre acestea numărându-se Biblioteca Judeţeană, Muzeul Naţional Secuiesc, Şcoala Populară de Arte şi Meserii, Centrul de Cultură a Judeţului Covasna, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, Spitalul Judeţean de Urgenţă şi Centrul Salvamont Covasna.

Tamás Sándor a mai spus că instituţiile subordonate Consiliului Judeţean Covasna vor prioritiza, în limita alocărilor bugetare, investiţiile necesare dezvoltării infrastructurii şi proiectelor dedicate copiilor, iar ong-urile vor putea obţine finanţare pentru organizarea de tabere, activităţi culturale, educative, recreative şi sportive pentru copii.

„2025 este Anul Copiilor în judeţul Covasna. Scopul nostru este să întărim comunitatea, să apropiem generaţiile şi să consolidăm legăturile dintre mediul rural şi cel urban (...) Investim în generaţia care va construi viitorul. Nu vorbim despre o iniţiativă simbolică, ci despre un angajament ferm de a crea un mediu în care copiii noştri să crească, să se dezvolte şi să aibă acces la oportunităţile sale (...) Accentuat vom aloca fonduri bugetare pentru manifestările specifice acestui an al copiilor în judeţul Covasna (...) Unsprezece instituţii subordonate Consiliului Judeţean Covasna sunt cuprinse în acest program, precum şi alte instituţii din afara sferei noastre de competenţă. În săptămânile care au trecut am luat contact cu toate autorităţile publice locale, cu organizaţii neguvernamentale, cu biserici şi alte asemenea, precum şi cu întreprinzători, care ne vor sprijini în programele pe care le vom derula de mâine începând”, a spus preşedintele CJ Covasna.

Anul tematic derulat sub genericul „Anul copiilor în judeţul Covasna” se va alinia obiectivelor stabilite prin Strategia naţională pentru protecţia şi promovarea drepturilor copilului „Copii protejaţi, România sigură” 2023-2027, precum şi celor stabilite prin „Planul Potsa - Strategia integrată de dezvoltare a judeţului Covasna 2021-2030”.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.