ACTUALITATE 12 iulie 2016

20 de elevi covăsneni, beneficiari ai programului Euro 200

de Iulia Drăghici - Taraș | 670 vizualizări

20 de elevi din județul Covasna beneficiază anul acesta de bonurile în valoare de 200 de euro pentru achiziționarea de calculatoare, prin intermediul programului Euro 200. Distribuirea acestora are termen-limită data de 30 iulie, iar achiziţia propriu-zisă se va putea face până la 31 august.

Lista oficială publicată de Minister arată că din cei 20 de elevi care vor beneficia de Programul Euro 200, patru sunt din localitatea Barcani, doi din Belin, doi din Ghelinţa, şi câte un elev din Sfântu Gheorghe, Întorsura Buzăului, Boroşneu Mare, Bodoc, Dobârlău, Herculian, Brateş, Brăduţ, Micfalău, Cernat, Baraolt şi Hăghig.

Potrivit Inspectoratului Școlar Județean Covasna, anul acesta au fost depuse 136 de cereri pentru acordarea unui ajutor financiar elevilor şi studenţilor în vederea achiziţionării de calculatoare. În total, din 2004, când a fost iniţiat programul, şi până anul acesta, 5.030 de elevi covăsneni au beneficiat de ajutorul de stat pentru achiziţionarea de calculatoare.

„Bugetul alocat de Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice pentru derularea „Euro 200” în anul 2016 este de 15 milioane de lei, pentru un număr total de 12.024 de beneficiari (elevi şi studenţi)”, informează Ministerul Educaţiei.

Aceeaşi sursă arată că programul Euro 200 se adresează elevilor şi studenţilor „din învăţământul de stat sau particular acreditat, în vârstă de până la 26 de ani, care provin din familii cu un venit brut lunar de maximum 150 lei pe membru de familie. Bonul reprezintă echivalentul în lei al sumei de 200 de euro şi este destinat achiziţiei de calculatoare”.

 

 

Teme articol: PC elevi euro 200
Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.