1.416 apeluri, 1.164 persoane legitimate și doar 6 amenzi pentru cerșetorie, în bilanțul Poliției Locale Sfântu Gheorghe
Peste 1.400 de apeluri de la cetățeni, mai bine de o mie de persoane legitimate și aproape 200 de sancțiuni. Acestea sunt, pe scurt, cifrele care definesc activitatea din 2025 a Poliției Locale Sfântu Gheorghe, o activitate care, potrivit conducerii instituției, s-a desfășurat „cu un efectiv redus” și cu accent pe prevenție.
În 2025, la linia telefonică gratuită a instituției au fost înregistrate 1.416 sesizări. Alte 219 au venit prin WhatsApp, iar 29 prin Messenger. În 14 cazuri, apelurile au fost redirecționate direct de la 112 către Poliția Locală.
Pe partea de supraveghere video, 82 de cazuri au beneficiat de imagini puse la dispoziția Poliției sau a instanțelor, iar acestea au fost folosite ca probe în dosare de furt, vandalism sau accidente rutiere.
Amenzi puține la cerșetorie și intervenții mai degrabă preventive
Din cele 1.164 de persoane legitimate preventiv, 187 de cazuri s-au soldat cu sancțiuni contravenționale pentru încălcarea hotărârilor Consiliului Local sau a legislației în vigoare.
Interesant este că, deși fenomenul cerșetoriei rămâne vizibil, au fost aplicate doar 6 amenzi. Explicația oferită de instituție ține de situația materială a persoanelor vizate.
„Acestea provin în mare parte din Hetea și nu au posibilitatea de a achita amenzile”, se arată în comunicatul trimis de instituție.
În cazul comerțului stradal neautorizat, s-au aplicat 11 sancțiuni, iar obiectivul principal a fost îndepărtarea vânzătorilor din zonele aglomerate.
Pe lângă intervenții și sesizări, polițiștii locali au fost prezenți zilnic în apropierea unităților de învățământ, în special la Școala Gimnazială Specială și Școala Gimnazială „Gödri Ferenc”, pentru a asigura siguranța elevilor.
În total, agenții au participat la 44 de evenimente publice. Dintre acestea, 19 au fost meciuri ale echipei Sepsi OSK, unde polițiștii locali au gestionat parcările și au contribuit la menținerea ordinii în zona stadionului.
„Lucrăm cu mai puțini oameni decât ar fi necesar”
Dincolo de cifre, conducerea instituției atrage atenția asupra resurselor limitate.
„Cu un efectiv redus, practic de ani de zile lucrăm cu mai puțini oameni decât ar fi necesar și încercăm să ne îndeplinim toate sarcinile care ne revin. Uneori, asta înseamnă că suntem prezenți doar acolo unde este cea mai mare nevoie de noi, sau că nu putem răspunde la unele sesizări la fel de rapid pe cât ne-am dori. Din acest motiv, locuitorii orașului tind să observe mai degrabă problemele, însă trebuie spus că munca de poliție este precum curățenia: se observă mult mai bine atunci când nu este făcută. Colegii mei depun eforturi constante pentru siguranța publică. Am fost și suntem prezenți în zona școlilor și la diferite evenimente, monitorizăm cazurile de vandalism și cerșetorie și oferim sprijin constant prin intermediul sistemului de supraveghere video”, a mai transmis șeful Poliției Locale Sfântu Gheorghe, Hadnagy István.