ACTUALITATE 17 septembrie 2020

(Update) Aproape 30 de cazuri de COVID-19 din peste 330 de teste

de Iulia Drăghici - Taraș | 1576 vizualizări

Numărul total de cazuri a ajuns la 1.017 în județul Covasna 

Raportarea oficială de joi, 17 septembrie, a cazurilor de COVID-19, arată că numărul total al îmbolnăvirilor s-a ridicat la 1.017 în județul Covasna, după ce în ultimele 24 de ore au fost înregistrate încă 28 de persoane infectate cu SARS-COV-2. Numărul de cazuri active se ridică la 244, pentru că 744 de persoane au fost declarate vindecate, iar 29 au decedat. 

Cifrele oficiale, prezentate joi de Prefectura Covasna, arată că „în conformitate cu prevederile Legii nr.136 din 2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice, în situații de risc epidemiologic și biologic, în prezent sunt în izolare instituționalizată în unități spitalicești, un număr de 116 pacienți”. 

Totodată, „în vederea prevenirii răspândirii COVID-19, autoritățile au dispus ca alte 371 de persoane suspecte de a fi infectate cu virusul SARS-CoV-2 să stea în carantină la domiciliu ori la locația declarată, aflându-se sub supraveghere medicală”. 

În ultimele 24 de ore, în județul Covasna s-au prelucrat 331 de teste, iar în total, numărul testelor prelucrate până acum se ridică la 17.052. 

Controalele din ultima zi au adus și o amendă în valoare de 1.000 de lei.  

La nivel național, joi au fost raportate 1.679 de cazuri noi. 

Nr. crt.

Județ

Număr de cazuri confirmate(total)

Număr de cazuri nou confirmate

1.

Alba

1439

24

2.

Arad

2304

41

3.

Argeș

5337

35

4.

Bacău

3681

63

5.

Bihor

3132

35

6.

Bistrița-Năsăud

1358

16

7.

Botoșani

1483

11

8.

Brașov

5312

60

9.

Brăila

2122

25

10.

Buzău

2593

9

11.

Caraș-Severin

1051

26

12.

Călărași

692

9

13.

Cluj

2697

82

14.

Constanța

2213

41

15.

Covasna

1017

28

16.

Dâmbovița

3581

25

17.

Dolj

2293

35

18.

Galați

3719

29

19.

Giurgiu

939

19

20.

Gorj

1777

15

21.

Harghita

856

13

22.

Hunedoara

2030

50

23.

Ialomița

1110

21

24.

Iași

4037

110

25.

Ilfov

2800

55

26.

Maramureș

1668

28

27.

Mehedinți

1291

15

28.

Mureș

1621

12

29.

Neamț

2719

36

30.

Olt

1652

49

31.

Prahova

5160

59

32.

Satu Mare

496

29

33.

Sălaj

540

11

34.

Sibiu

1864

30

35.

Suceava

6033

60

36.

Teleorman

888

28

37.

Timiș

3275

57

38.

Tulcea

707

12

39.

Vaslui

2432

42

40.

Vâlcea

1783

83

41.

Vrancea

2557

7

42.

Mun. București

14316

244

43.

-

115

-

 TOTAL

108.690

 

1.679

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 478 persoane au fost reconfirmate pozitiv. Distribuția pe județe a acestor cazuri o regăsiți în tabelul de mai jos.

Nr. Crt. 

JUDEȚ

Probe pozitive la retestare

1

ALBA

1

2

ARAD

16

3

ARGEŞ

15

4

BACĂU

20

5

BIHOR

25

6

BISTRIŢA-NĂSĂUD

1

7

BOTOŞANI

2

8

BRĂILA

11

9

BRAŞOV

14

10

BUZĂU

8

11

CĂLĂRAŞI

3

12

CARAŞ-SEVERIN

1

13

CLUJ

2

14

CONSTANŢA

8

15

COVASNA

0

16

DÂMBOVIŢA

17

17

DOLJ

5

18

GALAŢI

0

19

GIURGIU

3

20

GORJ

12

21

HARGHITA

9

22

HUNEDOARA

13

23

IALOMIŢA

0

24

IAŞI

41

25

MARAMUREŞ

10

26

MEHEDINŢI

9

27

MUREŞ

3

28

NEAMŢ

18

29

OLT

1

30

PRAHOVA

16

31

SĂLAJ

1

32

SATU MARE

3

33

SIBIU

21

34

SUCEAVA

11

35

TELEORMAN

0

36

TIMIŞ

12

37

TULCEA

1

38

VÂLCEA

7

39

VASLUI

12

40

VRANCEA

8

41

BUCUREŞTI

109

42

ILFOV

9

 

TOTAL

478

Până astăzi, 4.312 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 16.09.2020 (10:00) – 17.09.2020 (10:00) au fost înregistrate 27 de decese (18 bărbați și 9 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, Brașov, Călărași, Dâmbovița, Galați, Harghita, Hunedoara, Maramureș, Olt, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Timiș, Vaslui și Municipiul București.

Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 de ani, 3 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 7 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 9 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 6 decese la categoria de peste 80 de ani.

26 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru un pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 6.960. Dintre acestea, 460 sunt internate la ATI. 

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 2.160.669 de teste. Dintre acestea 24.025 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 15.292 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 8.733 la cerere.

De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate și rezultatele a 100 teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 17 septembrie.

Pe teritoriul României, 11.540 de  persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 5.807  persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 38.167 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 7 persoane.

Sursa: Știrioficiale.ro. 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.