Interviu cu inspectorul școlar adjunct al judeţului Covasna, prof. Rădiţa Palela.

Nume popular în învățământul covăsnean, Rădița Palela este cunoscută ca fiind profesor și director adjunct al Colegiului Național Mihai Viteazul (CNMV) din Sfântu Gheorghe. Originară din Buzău, Rădița Palela a ajuns în Sfântu Gheorghe în urmă cu 25 de ani, ca proaspătă absolventă de Chimie a Universității Iași. Ca mulți alții, nu avusese până atunci nicio legătură cu această zonă, însă și-a construit aici o viață iar azi, după atâția ani, aceasta este casa sa. Dincolo de statutul de profesor, Rădița Palela s-a implicat și în viața publică, devenind membru PSD în urmă cu nouă ani. Prezență discretă, Rădița Palela și-a construit drumul în politică prin muncă, iar după ce în 2008 a candidat la deputăție fără succes, la alegerile din iunie ale acestui an a devenit consilier local, iar în decembrie va candida pe lista USL pentru un loc în Senat în Colegiul Sfântu Gheorghe – Baraolt.

– Doamnă Palela, care sunt începuturile dvs. și ce ne puteți spune despre anii copilăriei și ai tinereții?

– Sunt născută în județul Buzău, iar școala generală am făcut-o în comuna Vadu Pașii, iar liceul în Buzău. Am fost marcată mereu de prezența învățătorului în viața mea; pe învățătoarea mea o chema Marcela Alexe, era un om extrem de disciplinat, de complex, care aborda toate problemele cu aceeași dăruire. M-am bucurat de o copilărie extrem de fericită, mai am un frate mai mic cu șapte ani și o soră mai mică cu 11 ani. În familia mea a existat mereu armonie și empatie; am simțit responsabilitatea celor doi frați mai mici și poate că uneori m-am impus ca șefă în fața lor, mai ales că toate greutățile picau pe mine, cea mai mare, dar asta m-a responsabilizat și mai mult. M-am implicat mereu în toate – cor, handbal, teatru – în liceu am fost parte a unei trupe de teatru, iar mai apoi la facultate, de asemenea.  Ne erau impuse aceste activități, dar cred că ne făceau foarte bine, pentru că ieșeam în comunitate, eram văzuți, intram în contact cu oamenii. Am avut, alături de profesorii mei, rezultate foarte bune – standardele erau foarte ridicate la învățătură.

– Cum ați ajuns să faceți Chimia, un domeniu de nișă?

– Mi-am ales domeniul chimiei, crezând că-mi va aduce satisfacții profesia de inginer. Matematica mă speria puțin – mai exact trigonometria și geometria, dar la Chimie mă simțeam foarte sigură pe mine, mai ales că am terminat un liceu de profil. Eram copii modești, aplecați asupra studiului – 11 dintre noi ne-am dus la Iași, majoritatea la Chimie. Am ales Iașiul pentru că m-a cucerit prin poveștirile pe care ni le spuneau profesorii; am suferit puțin că era departe de casă, dar nu am regretat niciodată. Aveam unde să mă plimb, aveam cultură și melancolia dulce a Iașiului... e un centru cultural, care mi-a format o sensibilitate.

– Ce amintiri v-au lăsat anii de studenție?

– Mă consider un om norocos, deoarece am întâlnit profesori minunați de-a lungul anilor. La Iași am avut profesori extraordinari, care stăteau de vorbă cu noi, studenții, făcându-ne să ne simțim importanți, să simțim că noi contăm. Și-mi aduc aminte cu foarte mare respect de profesorul Calu, care în 1982, când am intrat la facultate, pe holuri saluta fetele scoțându-și pălăria de pe cap și aplecându-se... mi s-a părut un gest de o noblețe deosebită în plină eră comunistă, un gest pe care nu l-am mai întâlnit niciodată la nimeni. Cam așa era pe atunci – oameni cu foarte mare respect, foarte buni profesioniști. Mi-am însușit chimia foarte ușor, mi-au plăcut laboratoarele, iar apoi practica pedagogică am făcut-o cu oameni care mi-au insuflat și mai mult dragostea pentru învățământ.

– De ce ați ales o carieră didactică, cum de nu v-a tentat Cercetarea?

– Am avut ofertă pentru a rămâne în Cercetare, însă drumul era prea laborios... mi-a plăcut să predau, să mă adresez tinerilor. Am considerat că pot soluționa problemele tinerilor, în vreme ce cele ale adulților mi-au părut mult mai greu de gestionat și mereu am fost genul de om care s-a dăruit celor din jur, acordând ajutorul meu. De asta mi-am pus problema cui pot fi mai mult de folos – tinerilor sau adulților? Și clar răspunsul a venit din partea tinerilor... Nu puteam rămâne nici pentru o carieră universitară, căci în perioada aceea l-am cunoscut pe tatăl copiilor mei și mi-am pus problema întemeierii unei familii.

– Și cum ați ajuns tocmai la Sfântu Gheorghe?

– Pe atunci erau repartiții guvernamentale, în funcție de media pe care o obțineai. Cu media de 9,25 mi s-a permis să aleg un oraș și aveam de ales între Sfântu Gheorghe, Botoșani, Buhuși, Hârlău sau Mărășești. Am ales Sfântu Gheorghe pentru că era reședință de județ, oraș de munte și învecinat cu Buzăul.

– Care a fost prima impresie despre orașul care avea să vă devină peste ani „acasă”?

– Când am venit pentru prima oară am ales Liceul Economic și Administrativ, iar la aceste licee era concurență mare la admitere, peste tot în țară. Liceul era însă în corpul Școlii generale nr. 6 în 1987, când am venit eu... Sfântu-Gheorghe era în construcție, atunci se făceau multe blocuri, centrul era închis... am prins orașul în construcție și imaginea mea despre oraș a fost cartierul Gării și vechiul Lenin – imediat am început să plâng. Tata m-a încurajat foarte mult – avea concepția că la munte e cel mai bine și în cele din  urmă mi-am început activitatea, chiar și cu unele dezamăgiri.

– Cum a fost impactul din punct de vedere cultural?

– Primul impact cu limba maghiară îl avusesem într-o tabără la Izvorul Mureșului, când am ajuns și la Gheorgheni; acolo am avut primul contact cu maghiara, iar apoi după ce am luat repartiția, o colegă din Baraolt, care era studentă la Iași, a venit și m-a consiliat pe problema româno-maghiară. Nu o cunoscusem până atunci, dar ea mi-a zis așa: „maghiarii sunt oameni buni pe care dacă îi respecți te vor respecta”. Am luat de bune cuvintele sale și pot spune că am întâlnit respectul pe care l-am sădit în oamenii din jurul meu. Sunt crescută într-o familie cu valori creștine și știu că oamenii creștini nu au voie să se jignească și nici să-și arunce lucruri urâte unii altora. A mai fost un impact care m-a făcut să sufăr atunci: eram obișnuită cu o viață culturală la Iași, iar aici multă vreme am dus lipsă de așa ceva.

– Cum au fost primii ani, profesional vorbind?

– N-am avut nicio problemă la Liceul Economic, deși eram o comunitate destul de diversă acolo. Apoi, după 1990, ne-am dus mai mulți către CNMV, fiind catedre libere acolo... așa a fost conjunctura momentului. Am prieteni maghiari, prieteni români și cred într-o bună comuniune acolo unde se dorește și există respect. Sunt extrem de împăcată și de mulțumită cu mine însămi, datorită profesiei pe care mi-am ales-o. E important în viață să te regăsești în cauza pe care o urmezi, căci altfel sunt foarte multe greutăți cărora nu le poți face față.

– Ați regretat vreodată alegerea făcută?

– Niciodată. Mi-e dragă meseria de dascăl pentru că am întâlnit oameni extraordinari în viața mea – oameni dedicați meseriei, care m-au făcut să fiu sensibilă la problemele copiilor. Cadrele didactice care sunt dăruite școlii creează în jurul lor un anumit nucleu prin care atrag înapoi spre școală foștii elevi; adică meseria de dascăl nu se rezumă la predarea la ore, ci implică mult mai multă dăruire. La CNMV am întâlnit absolvenți care reveneau cu drag la școală, pentru a-și vedea dascălii, pentru a se bucura alături de aceștia de realizările din viața lor.

– Știu că v-ați implicat și dincolo de catedră, ați fost director adjunct, acum sunteți inspector școlat adjunct. De unde această determinare?

– Era mult mai simplu, sigur, să fiu doar profesor. Însă m-am implicat în proiecte de anvergură, am realizat diverse întâlniri și manifestări... probabil că așa a fost să fie și nu mi-a fost greu nici ca director adjunct. Acum, la Inspectorat, pun la dispoziție toată experiența mea. Am venit aici determinată de colegi și de faptul că m-am văzut în postura de a împărtăși din experiența mea altor colegi.

– Ce așteptări aveați și ce ați găsit la Inspectorat?

– Nu am avut foarte multe așteptări, dar am găsit un colectiv cald și bine închegat aici. Am vizitat școli din județ, unde am găsit cadre didactice dăruite meseriei și copii frumoși, optimiști – așa cum azi adulții nu mai sunt... Am găsit profesori care vor să facă multe dar nu au resurse... Ca și caracteristică a învățământului, am sesizat o slabă comunicare între școală și părinți – poate din cauza actualei societăți, mereu în goană după realizate. Eu le-aș spune părinților să se aplece asupra copiilor, să stea lângă ei, chiar dacă nu au decât o felie de pâine pe care s-o împartă cu cei mici. Este importantă susținerea emoțională, vorba bună, apropierea de copii, deoarece s-a picat în capcana trimiterii de comenzi către copii – asta e problema gravă. Părinții trebuie să se apropie de școală, profesorii se apleacă asupra copiilor, dar ei trebuie să facă echipă cu părinții. Copiii sunt mobili, dornici de aventură și trebuie să avem o strategie prin care să-i punem la studiu.

– Mai sunt azi respectate standardele ridicate în Educație?

– Sunt clase la care ai cu cine ridica păstrând standardele înalte, sunt clase la care ștafeta trebuie coborâtă puțin. Standardele le stabilesc profesorii, alături de elevi, pentru că sunt diverse nivele... Performanța o faci atunci când elevii își pot însuși cu ușurință noțiunile de bază. Dar azi sunt alte probleme: elevii nu-și mai doresc, nu mai sunt motivați să se ridice la anumite standarde și asta din cauza finalității – care duce... unde? Aici e interesant să căutăm răspunsuri.

– Cu ce probleme se confruntă învățământul covăsnean?

– Nu avem mai multe probleme decât are învățământul în general: lipsa de motivație a elevilor, comunicare slabă cu celălalte organisme care ar trebui să se adune în jurul învățământului. Vorbind concret, am sesizat o lipsă acută a psihologilor, logopezilor, specialiștilor care ar face minuni cu copiii – iar asta e din cauza lipsei posturilor. Am întâlnit școli bine administrate în rural, clase cu efectiv mic dar bine închegat, comunități locale care s-au implicat în susținerea școlilor; am întâlnit competiție și cadre didactice tinere – acestea sunt atuuri ale învățământului covăsnean. Acum punem la cale un plan pentru pregătirea pentru Bacalaureat, tocmai pentru a evita rezultatele dezastruoase din ultimii doi ani. În februarie vom începe simulările, colegii inspectori au discutat cu elevii din clasele terminale și sper că vom găsi o cale prin care rezultatele să fie mai bune la următorul examen.  Pe parte financiară, avem lucrări de investiții pe care le vom cuprinde în planul de investiții ale anului viitor, dar deocamdată lucrăm la ordonarea și ierarhizarea acestora... sperăm că anul 2013-2014 va fi unul în care finanțele vor avea o pondere mai mare în învățământ, căci nu poți face educație fără bani, fără investiții. Sper ca cei de la guvernare, oricare ar fi ei, să aloce un procent mai mare din PIB către Educație.

– Vorbiți-ne puțin despre activitatea dvs. politică. Ce v-a mânat pe acest drum?

– Am intrat în politică acum nouă ani, PSD m-a solicitat în acest sens iar natura mea de om care s-a îndreptat către ceilalți precum și proiectele sociale pe care le-am derulat au realizat puntea dintre mine, ca persoană, și politica PSD. Eu zic că sunt un om politic care se adresează oamenilor și nu fac politică de dragul politicii. Pentru mine, adevărul este sfânt, alături de respectul și dragostea de oameni... cred că doar prin muncă și respect putem obține performanțe.

– Candidați pentru Senat din partea USL Covasna. Ce planuri aveți în acest sens pentru covăsneni?

– Numărul de voturi care-mi vine prin această oportunitate îmi va da posibilitatea de a ajuta oamenii în funcție de necesitățile pe care le au. Problemele sunt multe, însă felul în care am învățat acum 26 de ani ce înseamnă a fi român în Covasna și ce înseamnă să conlucrezi cu semenii îmi vor fi pârghii pentru punerea în aplicare a următoarelor proiecte. Drumul meu spre Senat este unul lung și desigur că există un semn de întrebare foarte mare cu privire la numărul celor care vor vota pentru mine sau pentru colegii mei maghiari – trebuie să fim realiști în acest sens. Că voi fi în Senat sau voi fi la Sfântu Gheorghe însă, voi fi același om pe care îl cunosc oamenii de 26 de ani; adică voi munci pentru prosperitatea noastră, a celor de aici.

– Ați fost tentată vreodată să abandonați politica?

– Da, de multe ori; pentru că m-a interesat domeniul învățământului mereu, mi-a venit de multe ori să las politica, atunci când am văzut că nu sunt resursele necesare pentru a venit în sprijinul elevilor, al copiilor. Când vezi că nu poți ajuta materialicește dezvoltarea învățământului... atunci, da, îți vine să lași totul. Politica trebuie aplecată asupra omului de rând, atât de mult cât se poate, chiar dacă nu mereu poți avea sorți de izbândă.

– Încotro credeți că se îndreaptă tinerii azi, spre ce viitor...?

– Din păcate, trăim vremuri în care urmăm trendul studiilor superioare doar de dragul diplomelor. Cred că tinerii ar trebui să lucreze întâi, să se regăsească și abia apoi să urmeze studii superioare... Parcă a devenit o rușine munca și asta e păcat, pentru că suntem o țară cu foarte multe diplome. Este o greșeală asta, pentru că orice patron, orice investitor, caută întâi priceperea celui pe care îl angajează și abia apoi diploma. Nu diploma reprezintă omul, omul trebuie să facă ceva, să vină din interiorul său ceea ce îl reprezintă. Tinerii trebuie să aibă orizonturi deschise, să muncească, să studieze ceea ce le place, să plece în alte orașe, în alte țări dacă vor... dar să se întoarcă mereu acasă.

– Ce gânduri ați vrea să le transmiteți cititorilor noștri, acum când ne apropiem de Sărbători și de Ziua Națională?

– Cred că fiecare dintre noi trebuie să aibă sentimentul împăcării cu el însuși, prin ceea ce face în viața zilnică. În adâncul sufletului meu și prin ceea ce fac exprim, zi de zi, că sunt româncă – și sunt mândră că trăiesc în această țară, că aparțin acestui popor. Am vizitat foarte multe țări europene, dar m-am întors cu drag acasă. Cred că sunt plusuri și minusuri la poporul român, trebuie să luptăm pentru o viață mai bună, să le arătăm copiilor noștri că pot merge în alte țări, pot trăi acolo, dar tot români rămân. Cred într-un viitor mai bun, pentru că am foarte mare încredere în tinerii pe care-i întâlnesc zilnic – sunt copii frumoși la trup și la suflet și ei reprezintă viitorul.

(monicavajna.wordpress.com)