„Festivalul Tinereţii“ organizează preselecţie în Sfântu Gheorghe
Asociaţia Culturală Daria’S şi Taste of Romania organizează preselecţie pentru copii şi tineri, cu vârsta cuprinsă între 6-25 de ani, pentru cele trei secţiuni – de creaţie, interpretare muzică uşoară şi populară - ale Festivalului Internaţional de Creaţie şi Interpretare "Festivalul Tinereţii”, care va avea loc la Costineşti în perioada 4-15 august.
Preselecţia zonală pentru interpretare muzică uşoară şi populară se va desfăşura în 37 de oraşe din ţară, în Sfântu Gheorghe aceasta urmând să aibă loc duminică, 20 iunie, la Casa de Cultură Municipală “Konya Adam”. Selecţia finală va fi la Bucureşti, în 26 iunie.
Concurenţii pot participa la etapa de preselecţie în oricare dintre centrele zonale, indiferent de localitatea în care domiciliază. Sunt invitaţi să participe copiii şi tinerii talentaţi, dornici de afirmare, care vor intra în competiţie pe următoarele grupe de vârstă: 6-9, 10-14, 15-21 ani.
La secţiunea de interpretare muzică uşoară sunt aşteptaţi solişti individuali sau trupe formate din maxim 5 membri.
Participanţii vor pregăti câte două melodii, din care vor cânta în întregime o singură melodie, cu durata maximă de 4 minute, în condiţii de spectacol. Concurenţii individuali trebuie să aibă în repertoriu o melodie din muzica uşoară românească.
La secţiunea de interpretare muzică populară se pot înscrie solişti individuali sau instrumentişti. Participanţii vor pregăti câte două melodii, din care vor cânta în întregime o singură melodie, cu durata maximă de 4 minute, în condiţii de spectacol.
Alte condiţii de participare la etapa de interpretare muzică uşoară şi populară:
- Acompaniamentul trebuie asigurat de negativ orchestral, înregistrat pe CD;
- Preselecţiile de muzică populară se organizează în acelaşi timp cu preselecţiile de muzică uşoară şi în aceleaşi locaţii;
La sectiunea creaţie, creatorii profesionişti sau amatori vor prezenta melodii în primă audiţie, cu o durată maximă de 4 minute. Juriul de specialitate, care se va întruni în zilele de 25 şi 26 iunie, va promova în etapa finală 20 de melodii.
Lucrările pentru concursul de creaţie trebuie să conţină creaţia muzicală înregistrată în format wave pe un CD, textul dactilografiat, partitura realizată pe calulator (linia melodică cu cifraj). Acestea vor fi trimise sau depuse, pânp la data de 16 iunie (data sosirii), la centrele zonale sau
sediul Asociaţiei Daria’s. Festivalul Internaţional de Creaţie şi Interpretare “Festivalul Tinereţii” are loc în fiecare an la Costineşti, începând din 2005, şi a reunit şi lansat, până acum, peste 2000 de tineri interpreţi şi creatori români şi străini din China, Germania, Bulgaria, Italia, Grecia, Moldova, Kazahstan.