METEO 8 ianuarie 2015

Alertă meteo. Ninsori, polei, vânt puternic şi ploi, începând de vineri dimineaţă

de Covasna Media | 907 vizualizări

INMH a emis o informare meteo valabilă de vineri, 9 ianuarie, ora 10.00, până sâmbătă după-amiază.

În intervalul 9 ianuarie ora 10.00 – 10 ianuarie ora 14.00, se vor semnala intensificări ale vântului, ninsori, polei, ploi moderate cantitativ în toată ţara.

În toate zonele montane va ninge, local abundent. Vântul va avea intensificări cu viteze ce vor depăşi la rafală 70...80 km/h viscolind şi spulberând zăpada, îndeosebi în zona înaltă a Carpaţilor Orientali şi Meridionali.

În restul teritoriului vântul va avea intensificări locale şi temporare, cu viteze la rafală de 45...50 km/h şi vor fi precipitaţii mixte, ce vor favoriza formarea poleiului.

Vremea va intra într-un proces de încălzire, iar în a doua parte a nopţii de vineri spre sâmbătă şi în prima parte a zilei de sâmbătă, în Banat şi Crişana va ploua şi izolat se vor cumula cantităţi de peste 15...20 l/mp.

Până vineri dimineaţă la ora 9.00 este în vigoare, pentru toată ţara, o informare meteorologică de vreme deosebit de rece, geroasă mai ales în cursul nopţilor şi al dimineţilor. Temperaturile minime vor coborî frecvent sub -15 grade, iar izolat chiar sub -25 grade.

Maximele diurne vor fi preponderent negative şi se vor încadra, în general, între -10 şi 0 grade.

Vineri va fi ger în sudul, estul şi centrul ţării, apoi temperaturile cresc şi se apropie de normele perioadei, -5 grade vor fi în câteva localităţi din centrul şi sud-estul ţării, în timp ce în regiunile sudice se ating chiar şi 7 grade la amiază. Însă nu va fi o zi frumoasă ca aspect, norii acoperă cerul în mare parte din ţară, predomină ninsorile în Maramureş, Transilvania, nordul Moldovei şi zona de munte, iar în rest vor fi precipitaţii mixte, favorizând depuneri de polei, la început în vestul ţării, iar noaptea şi în est şi sud-est. Mai mult, şi vântul se intensifică în majoritatea regiunilor, iar la munte suflă puternic, viscolind sau spulberând zăpada. Dar noaptea termometrele nu vor mai indica temperaturi sub limita gerului, încălzirea anunţată pentru weekend se resimte deja.

Sâmbătă, încălzirea continuă şi la amiază vremea devine chiar uşor mai caldă decât ar trebui în această perioadă din an, maximele trec de limita îngheţului şi la amiază vor fi între 0 grade în depresiuni şi 8 grade în sud-estul ţării. În jumătatea de vest a ţării, norii stau adunaţi şi lasă precipitaţii, mai ales ploi, iar în rest mai răzbate şi soarele şi numai izolat plouă puţin şi slab. La munte sunt şi lapoviţe sau ninsori, pe alocuri se depune polei, iar vântul suflă tare pe creste, dar are şi în sud câteva rafale mai puternice.

Duminică, încălzirea vremii continuă, mai ales în sudul şi sud-estul ţării, iar vremea devine caldă pentru această perioadă în întreaga ţară, cu maxime la amiază între 2 şi 13 grade. Dar norii se adună tot mai mulţi şi spre seară şi în noaptea următoare precipitaţiile, în extindere dinspre vest – nord-vest, cuprind toate regiunile. Predomină ploile, iar vântul se intensifică şi el în cea mai mare parte a ţării. Iar în primele zile din săptămâna ce urmează precipitaţiile sunt în continuare prezente la nivel local, iar temperaturile scad puţin luni - marţi, apoi cresc din nou, deci nu se mai anunţă vreo răcire serioasă care să aducă din nou ger în ţara noastră.

Distribuie articolul:  
|

METEO

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.