ACTUALITATE 26 august 2013

Poliţiştii covăsneni în acţiune

de Covasna Media | 742 vizualizări

În perioada 19-25 august s-a desfăşurat la nivel naţional campania preventivă „SPEED”, care a avut ca scop combaterea încălcării de către conducătorii auto a normelor rutiere legale referitoare la  regimul de viteză, atât în localităţi cât şi în afara acestora.

Această acţiune de amploare a fost organizată şi pe fondul creşterilor înregistrate în dinamica accidentelor grave de circulaţie. Astfel, până la această dată în judeţul Covasna au fost înregistrate un număr de 53 accidente grave de circulaţie, soldate cu 9 persoane decedate, 53 răniţi grav şi 26 răniţi uşor, iar ca principale cauze generatoare au fost reţinute viteza excesivă şi neadaptată la condiţiile de drum (7 accidente), abaterile comise de pietoni, respectiv traversările neregulamentare (7 accidente), abaterile bicicliştilor (6) şi neacordare de prioritate (6).  În acest sens, în perioada amintită, pe principalele artere din judeţ au fost organizate acţiuni specifice în care au fost angrenate efective de poliţişti rutieri din cadrul IPJ Covasna. Agenţii de circulaţie care au acţionat cu un număr de opt echipamente radar montate pe autospecialele de poliţie au constatat şi aplicat un număr de 301 sancţiuni contravenţionale conducătorilor auto care au depăşit viteza legală, a fost reţinut un permis de conducere în vederea suspendării pentru depăşirea cu peste 50km/h a vitezei legale şi 4 permise de conducere reţinute în vederea suspendării pentru alt gen de abateri.

La sfârşitul de săptamână, pe drumurile publice din judeţ au fost înregistrate două accidente uşoare de circulaţie (unul pe raza municipiului Sf. Gheorghe şi altul pe raza localităţii Sita Buzăului) soldate cu două persoane rănite uşor, accidente care au avut drept cauză abaterile comise de pietoni, respectiv traversarea neregulamentară şi neacordarea priorităţii pietonilor aflaţi regulamentar în traversarea străzii.

(IPJ Covasna)

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.