ACTUALITATE Acum 1 ora, 41 minute

IPJ Covasna: Bărbat de 38 de ani, reținut pentru conținut ilegal cu minori

de Daniela Luca | 468 vizualizări

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Covasna și procurorii DIICOT au descoperit peste 3.000 de fișiere foto și video cu material pornografic infantil, în urma perchezițiilor informatice efectuate asupra dispozitivelor unui bărbat de 38 de ani. Acesta este cercetat penal și a fost reținut la data de 27 ianuarie 2026, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Potrivit anchetatorilor, în perioada 2024–2025, bărbatul ar fi procurat, deținut și distribuit, prin intermediul mai multor sisteme informatice, fișiere care înfățișează victime minore în ipostaze sexuale explicite.

„În urma perchezițiilor informatice efectuate, de către polițiști, asupra dispozitivelor aparținând persoanei cercetate (telefoane mobile, unități de stocare), au fost descoperite  peste 3.000 de fișiere foto reprezentând material pornografic cu minori, o parte semnificativă dintre acestea vizând copii de vârste foarte mici aflați în ipostaze sexuale explicite sau supuși unor acte de exploatare sexuală evidentă”, transmite IPJ Covasna.

La data de 27 ianuarie 2026, procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Covasna au dispus reținerea bărbatului. Ulterior, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Covasna a fost sesizat cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Pe parcursul întregului proces penal, persoana cercetată beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Sursa foto: IPJ Covasna/arhivă 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.