ACTUALITATE 20 mai 2013

Elevii intră marţi în grevă japoneză pentru recuperarea banilor de navetă

de Agerpres | 922 vizualizări

Peste 2.000 de elevi din judeţul Covasna vor intra marţi în grevă japoneză în semn de protest faţă de nedecontarea abonamentelor de navetă.

La această acţiune, care se va derula pe parcursul întregii săptămâni, vor lua parte elevi de la 16 licee din Sfântu Gheorghe, Târgu Secuiesc, Covasna şi Baraolt. Protestul are loc la iniţiativa Asociaţiei Tinerilor Maghiari (EMI) care a strâns peste 2.500 de semnături de susţinere.

Conducerea EMI a declarat că va lua legătura şi cu alte asociaţii de tineret şi consilii ale elevilor din ţară în vederea continuării campaniei de strângere de semnături şi declanşării de proteste la nivel naţional în vederea sensibilizării conducerii Ministerului Educaţiei. Tinerii iau în calcul şi alte acţiuni de protest, inclusiv proteste de stradă.

Şefa Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Covasna, Keresztély Irma, a declarat că legislaţia prevede decontarea contravalorii abonamentelor pentru liceenii care fac naveta, dar anul acesta nu au fost alocate sumele necesare. Ultima decontare a abonamentelor s-a făcut parţial în luna noiembrie a anului trecut. Keresztély Irma a mai spus că s-au făcut numeroase demersuri pe lângă Prefectură şi Ministerul Educaţiei, dar deocamdată fără niciun rezultat.

La nivelul judeţului Covasna, sumele restante pentru navetă se cifrau în luna martie la aproape 1,7 milioane de lei.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.