STIREA ZILEI 27 iunie 2022

Trei elevi, premiați la Sfântu Gheorghe de Ziua Drapelului

de Iulia Drăghici - Taraș | 1706 vizualizări

Ceremonia militară organizată duminică la Sfântu Gheorghe cu ocazia Zilei Drapelului a scos în evidență atât trecutul și importanța lui, cât și prezentul, dar mai ales viitorul. Astfel, pe lângă acțiunile din jurul Tricolorului, trei elevi, cei care au obținut cele mai mari medii la Evaluarea Națională, au fost premiați și aplaudați pentru rezultatele lor de toți cei prezenți. 

Cei trei elevi sunt Andrei Benedek Pop, de la Colegiul Național „Mihai Viteazul”, care a obținut media 9,82 la Evaluare, cea mai mare din județ, Alexandra Lazăr, de la Liceul Teoretic „Mikes Kelemen”, pentru media 9,78, și Alexia Gabriela Gherghina, tot de la CNMV, cu 9,75 media la Evaluarea Națională. 

Numele elevilor le-a fost furnizat reprezentanților garnizoanei Sfântu Gheorghe, care au organizat acest eveniment, de către Inspectoratul Școlar Județean Covasna. Fiecare elev a primit o diplomă, un drapel și câte 300 de lei, sponsorizare a firmei Bertis. Acțiunea s-a realizat prin implicarea Asociației de tineret „Ecou”. Prefectura a oferit drapelele. 

Iar pentru ca tinerii să fie evidențiați și mai mult, în cadrul ceremonialului, Imnul României a fost interpretat de această dată de două eleve de la CNMV, Sânziana Mircea și Daria Muntean, pregătite de profesoara Liliana Grosar. În acest timp, militarii au ridicat drapelul, care anterior a fost sfințit și sărutat de oficialități, pe catarg. 

„Sărbătorim astăzi Ziua Drapelului Național într-un format mult mai larg, mult mai plăcut, cu restricții mult mai puține. Drapelul este unul dintre simbolurile naționale prevăzute de lege, care trebuie cinstit și prețuit așa cum se cuvine. (...) Aș vrea să sărbătorim și excelența din județul nostru, pentru că de curând s-au încheiat examenele de Evaluare Națională și aș vrea să îi invităm alături de noi, pe primii trei elevi, după ordinea mediilor obținute la Evaluarea Națională. (...) Ei sunt viitorul. Mâine vor conduce poate acest oraș, poate această țară, Europa sau lumea. Felicitări, dragilor!”, a declarat, în cadrul ceremoniei de Ziua Drapelului, comandantul Garnizoanei Sfântu Gheorghe, lt. col. Dorin Neagu. 

La eveniment au fost prezente și alte oficialități, printre care și subprefectul județului, Sebastian Cucu. Acesta a transmis celor prezenți mesajul premierului Nicolae Ciucă. 

Adoptat ca simbol al naţiunii în timpul Revoluţiei de la 1848, Drapelul tricolor este parte a identităţii noastre naţionale, alături de Stema României şi de Imnul Naţional. Martor al formării şi transformării României în statul democratic european de astăzi, Drapelul Naţional simbolizează unitatea şi continuitatea noastră ca popor, prin prezenţa perpetuă a celor trei culori – roşu, galben şi albastru – pe steagul purtat de români cu prilejul unor momente importante ale istoriei. Tricolorul este, totodată, un simbol al rezistenţei noastre naţionale, fiind purtat în luptă de eroii care au apărat de multe ori cu preţul vieţii pământul ţării. (...) Tricolorul ne dă sentimentul de siguranţă în orice colţ al lumii ne-am afla şi l-am zări. A dat curaj înaintaşilor noştri, ne-a unit în momente dificile ale istoriei şi ne face să ne simţim mândri ori de câte ori arborarea lui marchează succesul unui român. Datoria noastră este să cinstim simbolurile naţionale, să transmitem noilor generaţii respectul pentru ele şi să înălţăm Tricolorul pe cele mai selecte catarge ale lumii!”, a fost mesajul transmis duminică de primul ministru. 

La Sfântu Gheorghe, sărbătoarea desfășurată la Monumentul Ostașului Român a început la ora 10:00. Evenimentul a cuprins și un scurt spectacol aviatic al Aeroclubului Brașov și o defilare militară. 

Distribuie articolul:  
|

STIREA ZILEI

De acelasi autor

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
Costin Cristea, 27 iunie 2022
Frumos articol! Dar la Sf.Gheorghe nu există prefect, președinte de Consiliu Judetean? Nu are primar? Despre ei nu spuneți nimic? Sunt reprezentanții Puterii pe plan local, sub Drapelul Național citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.