Poiana Sîntiliei din Zăbala, un luminiș îmbrățișat de pădurea verde și cerul albastru, a răsunat miercuri, 20 iulie, în zi de mare sărbătoare, a muzică populară și a voie bună. Tabloul a fost complet, după ce rugăciunea și vorbele de bine au fost amplificate de boxe, să se audă dincolo de nori, cu mirosul de grătare și ceaun, care a dat buzna peste simțuri. Chiar dacă s-a resimțit în numărul participanților, la început mai redus față de alte ediții, că totul s-a întâmplat în mijlocul săptămânii, Sîntilia Zăbălenilor nu se dezminte. A venit și în acest an să ne aducă un mesaj important: datinile se pierd nu din cauza tehnologiei, ci din cauza oamenilor care uită de ele. 

Dornici să înceapă festivitățile cât mai repede, cu dor întins la maximum de restricțiile și pandemia ultimilor ani, nu era încă ora 14:00 când muzica răsuna printre brazi. Evenimentul a început mai devreme decât a fost anunțat, pentru că, așa cum era pe vremuri, el s-a legat nu atât de ceas, cât de slujba de la biserica din sat. Când am ajuns acolo, o sârbă era încinsă pe poiană de câțiva dansatori, unii profesioniști, alții de ocazie, iar alte zeci de persoane îi priveau de la distanță, adăpostiți de soare sub umbrelele cu reclamă la bere. 

Apoi, în timp ce grătarele au început să sfârâie și ceaunul să prindă putere, oamenii se uitau, timizi parcă, în jur, așteptând ceva sau pe cineva să dea drumul la o sărbătoare de pomină.

Nu a durat mult până scena a fost ocupată de preotul care a explicat importanța sărbătorii și cine a fost Sfântul Ilie, cel căruia îi este închinată sărbătoarea din 20 iulie. Acesta a fost urmat la microfon de unul dintre organizatori, renumitul învățător zăbălean Dan Mihai Hagiu, care a vorbit despre esența acestui eveniment. 

„Se pare că ceva nu s-a potrivit. Noi ne-am gândit să sărbătorim Sîntilia noastră, a zăbălenilor, cum o făceau bătrânii noștri, chiar de Sfântul Ilie. (...) Le cerem iertare la cei care nu au putut veni, pentru că, deși e sărbătoare mare, nu e sărbătoare națională, este sărbătoarea comunităților noastre românești și nu au putut să vină din cauza ocupației pe care o au. (...) Este ediția a XII-a a versiunii noi a Sîntiliei, pentru că nu avem de unde să știm a câta ediție ar fi în normal. S-a sărbătorit pe aceste pământuri din moși, strămoși, de când e lumea asta. (...) Eu aș vorbi despre sărbătoarea din prezent, pentru că istoricul sărbătorii de Sîntilie l-am povestit de multe ori și la mese și la microfon și ne-am adus aminte cu drag de când eram fecior. (...) Am auzit pe cineva afirmând că, acolo unde intră civilizația, sunt în pericol datinile și obiceiurile străvechi. Se pare că este adevărat, dar nu în totalitate. Pentru că noi, câțiva inși, am reușit și anul acesta, deși probabil există și un recul al perioadei trecute, a ultimilor ani, când am stat ascunși și nu am avut voie să ne întâlnim. (...) Se vede clar că anul acesta suntem mai puțini. Dar probabil cei prezenți suntem oameni de valoare. Să sperăm că încet, încet ne revenim și o să ținem Sîntiliile cu mulți oaspeți, așa cum au fost cele dinainte”, a spus Dan Hagiu. 

După alte câteva momente muzicale și îmbucături, petrecerea a continuat cu un alt mesaj important, adus de această dată de Andreea Cosneanu, unul dintre coordonatorii evenimentului: „Purtăm în noi, în fiecare pas făcut și în fiecare respirație, rânduielile după care și-au trăit viețile și în care ne-au crescut bunicii și străbunicii noștri. E forma noastră de a rămâne curați la suflet, așa cum a lăsat Dumnezeu zăbălenii, de a le cinsti amintirea și de a nu ne pierde identitatea. În ziua Sfântului Ilie parcă mai mult ca niciodată. Ne-au lăsat nu doar colțul acesta bucurat de Dumnezeu şi biserica, ci şi tradițiile și vorbele care ne alină dorul de ei și ne întăresc legăturile de suflet cu cei pe care îi avem alături.

„Dacă tună azi, toate alunele or hi găunoase!” obișnuiau să ne spună, și făceam ochii mari a necrezare, dar stăteam cu urechile larg deschise toată ziua. Să nu cumva să ratăm eventualele tunete.

„De Sfântu' Ilie își lăsau ciobanii la deal mioarele şi coborau pentru prima oară în vară în sat ca să se însoare sau ca să îşi vadă nevestele”. Aici parcă ne părea şi mai greu de crezut pentru că noi am crescut în vremuri mai uşoare, în care înconjurați am fost de toți cei dragi din casă și sat.

E momentul din an pe care toți îl prețuim. E ziua noastră, a tuturor celor din Zăbala. E momentul în care mai presus de orice contează că ne regăsim sănătoşi şi ne încărcăm sufletele cu bucurie. Atât de multă, cât să ne ajungă pentru încă un an”. 

Pentru Observatorul de Covasna și CovasnaMedia.ro, tânăra a subliniat din nou că Sîntilia nu este o simplă petrecere: „Pentru mine, sărbătoarea aceasta este cea mai importantă după Crăciun și Paște. E pentru sufletul nostru. Ne mândrim cu ea și ne bucurăm totodată că putem fi aici și putem duce mai departe tradiția, să nu se piardă”. 

Programul a fost făcut în așa fel încât artiștii cei mai renumiți și poate cei mai așteptați să urce pe scenă pe seară, astfel încât și cei care au muncit să se delecteze după o zi la serviciu, în poiana cu voie bună. La ediția din acest an au fost invitați Robert Târnăveanu, Gheorghe Sorea, George Burnichi, frații Lorena și Radu Adam, dar și Ansamblul de dansuri populare „Junii Covăsneni“. 

Este adevărat că la ediția de anul acesta, fiind, așa cum au spus și organizatorii, zi de lucru, nu am putut sta să ne bucurăm pe îndelete de sărbătoare, ci doar cât am tras aer curat în piept și două trei cadre foto și video, printre declarații de presă. Am remarcat totuși că, în timp ce noi ne făceam drum de plecare, alții, rânduri, rânduri, urcau spre poiană. De precizat este că am observat, în parcarea improvizată mai jos de intrarea în luminiș, și faptul că participanții nu erau doar de-ai locului, iar primul indiciu a fost dat de numerele de înmatriculare din Galați, Vâlcea, Brașov, București, Ilfov, Constanța, Caraș-Severin, Teleorman și altele. 

Ceea ce nu poate decât să bucure și să dăm mai departe mesajul organizatorilor pentru locuitorii județului Covasna, și nu numai: „Să trăim în pace și bunăvoire și să fim sănătoși!”. 

Și, ca să închid reportajul cum se cuvine, explic și de ce cred că Sîntilia Zăbălenilor este sărbătoarea care începe devreme și nu se termină niciodată: pentru că, deși miercuri s-a găsit ceva mai greu apetitul pentru petrecere, iar evenimentul din poiană a început mai repede decât a fost anunțat, este important de remarcat că sărbătoarea, ajunsă anul acesta la a XII-a ediție, există de fapt „de când lumea”. Este un obicei care nu se va termina niciodată, pentru că nu este și nu va fi lăsat să piară în fața provocărilor unui viitor schimbător și tot mai incert. 

Reamintim și că evenimentul a fost organizat de Asociaţia Cultural-Creştină „Căciula” din Zăbala.