ŞTIREA ZILEI 9 aprilie 2015

Pastorala ÎPS Andrei, Episcopul Covasnei şi Harghitei

de Covasna Media | 19 vizualizări

Andrei

din mila şi harul lui Dumnezeu

Episcopul Covasnei şi Harghitei

Preacucernici Părinţi, slujitori ai Sfintelor Altare

Preacuvioşi monahi şi monahii,

Stimate autorităţi ale statului,

Iubiţi fraţi si surori întru Domnul

Hristos a Înviat!

În chiar ziua Învierii, trişti şi cu inimile îndurerate, doi apostoli – Luca si Cleopa – , „mergeau la un sat departe de Ierusalim ca la şaizeci de stadii, al cărui nume era Emaus”(Luca 24, 13).

Erau dărâmaţi sufleteşte de suferinţele inumane la care fusese supus cu trei zile înainte Învăţătorul lor. Cel care le sădise în suflete nădejdea unei Împărăţii veşnice fusese răstignit ca marii făcători de rele al vremii si zăcea in mormânt. Zvonurile aduse de femei evlavioase, că nu l-au găsit pe Domnul în mormânt, că îngerul le-ar fi spus că a înviat, nu i-a convins. Erau dezorientaţi şi mai trişti ca oricând. Duhul întristării, o ştim prea bine, paralizează puterile sufletului. „Precum molia roade haina şi caria lemnul, aşa întristarea distruge sufletul omului”.

Şi iată că pe cale li s-a alăturat un Călător. Era însuşi Hristos înviat din morţi, dar ei nu-L recunoşteau. Şi, ca orice tovarăş de călătorie, a intrat în vorbă cu ei: „Ce sunt cuvintele acestea pe care le schimbaţi unul cu altul în drumul vostru? Iar ei s-au oprit, cuprinşi de întristare.”(Luca 24, 17) Întristaţi că străinul nu ştie tragedia petrecută în Ierusalim, I-au relatat cu lux de amănunte pătimirea Domnului Iisus Hristos. Din care au tras apoi concluzia: „Iar noi nădăjduiam că El este Cel ce avea să izbăvească pe Israel şi, cu toate acestea, astăzi este a treia zi de când s-au petrecut acestea”(Luca 24, 21),

Străinul, însă, cu răbdare „le-a tâlcuit, începând de la Moise şi de la toţi proorocii, toate Scripturile cele despre El” (Luca 24,27) încredinţându-i că toate acestea trebuiau să se întâmple. Şi a încheiat mustrându-i: „O, nepricepuţilor şi zăbavnici cu inima ca să credeţi toate câte au spus proorocii! Nu trebuia, oare, ca Hristos să pătimească acestea şi să intre in slava Sa?” (Luca 25, 26). Dar nici acum ei nu L-au recunoscut.

Apoi Străinul se făcea că îşi continua drumul, dar cei doi L-au rugat stăruitor: „Rămâi cu noi că e spre seara şi s-a plecat ziua. Şi a intrat să rămână cu ei”(Luca 24, 29). Şi aşezându-se la masă împreună cu ei, dintr-o dată Străinul a început lucrarea Dumnezeirii: „Luând El pâinea, a binecuvântat şi frângând, le-a dat lor. Şi s-au deschis ochii lor şi L-au cunoscut; dar El S-a făcut nevăzut de ei”. (Luca 24, 30-31)

Şi pe când se cuminecau, harul Duhului Sfânt, „care pe cele neputincioase le vindecă şi pe cele cu lipsă le împlineşte”, focul cel ceresc, energia dumnezeiască necreată, le-a topit inimile şi le-a luminat mintea. Ochii minţii li s-au deschis, L-au recunoscut pe Domnul Hristos şi toată tristeţea şi răceala ce-i cuprinseseră a dispărut. Şi, deşi El s-a făcut nevăzut, erau tare fericiţi că Hristos înviase şi în inimile lor cuprinse de focul Duhului.

 

Iubiţi credincioşi şi credincioase,

Trăim într-o lume secularizată încărcată de tristeţe. Încercările prin care trece astăzi omenirea îi fac pe mulţi insensibili la cele spirituale. Pe unii pentru că se confruntă cu multe necazuri materiale şi boli care le răcesc inima, iar pe alţii pentru că bună starea şi prosperitatea îi închid în egoismul bogăţiei lor. Obsedaţi de rezolvarea problemelor zilnice, oamenilor li se întunecă de multe ori mintea şi pierd orizontul duhovnicesc în care-L pot vedea pe Hristos, Străinul – pentru că vine din altă lume – devenit Prietenul apropiat care merge împreună cu noi pe calea vieţii.

Miile de oameni rămaşi fără loc de muncă, cu venituri modeste care nu le permit un trai decent şi creşterea firească a copiilor, ne umplu inimile de durere şi compasiune. Satele noastre, leagănul vieţii spirituale şi locul unde s-au plămădit tradiţiile, îmbătrânesc şi se prăbuşesc. Sporul demografic este negativ, înmormântări multe, boteze şi cununii puţine, însă meditând la această realitate socială întunecată, tristeţea ne cuprinde. Milioane de români, pentru a-şi câştiga pâinea cea de toate zilele şi a răzbi asupra sărăciei, au emigrat peste mări si ţări. Golul lăsat este imens iar neamul romănesc slăbeşte. În contextul acestei realităţi, când doi creştini se întâlnesc, încep asemenea apostolilor Luca şi Cleopa, să-şi depene amintirile, necazurile şi suferinţele şi sunt plini de întristare.

Întotdeauna însă în mijlocul oamenilor trişti şi deznădăjduiţi e prezent şi El, Străinul Prieten înviat din morţi, Care le spune: „În lume necazuri veţi avea, dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea!” (Ioan 16, 33). Din nefericire, oamenii de azi avem ochii închişi ca să nu-L cunoaştem. Obsesia sărăciei sau a bogăţiei, a concentrării exclusiv pe problemele acestei lumi ne întunecă ochii sufletului şi ai inimii. Hristos merge împreună cu noi pe calea vieţii şi noi nu-L recunoaştem.

Convins de dumnezeirea lui Hristos şi de faptul că El ne va dărui tuturor învierea din morţi, Sfântul Apostol Petru ne zice: „Iubiţilor nu vă miraţi de focul aprins între voi spre ispitire, ca şi când vi s-ar întâmpla ceva străin. Ci, întru cât sunteţi părtaş la suferinţele lui Hristos, bucuraţi-vă, pentru ca şi la arătarea slavei Lui să vă bucuraţi cu bucurie mare.”(I Petru 4,12-13)

Într-o pe drept cuvânt faimoasă carte duhovnicească a creştinătăţii numită „Urmarea lui Hristos” citim că necazurile „sunt folositoare, deşi sunt grele şi chinuitoare, fiindcă prin ele omul se smereşte, se curăţa şi se întareşte

E adevărat că uneori necazurile sunt aşa de mari încât, gândindu-se numai la ele, omul simte că nu le mai poate duce. Adeseori, chiar fără motiv, suntem trişti şi deznădăjduiţi, cu inima stinsă şi împietrită, iar cu mintea întunecată de viaţa lipsită de sens a lumii. Din multele probleme şi necazuri, din întunericul lumii nu vedem nici o ieşire.

Cine ne poate scoate din această stare? Numai Hristos Cel înviat, cum a făcut-o cu Luca şi cu Cleopa. Hristos nu ne vrea prăbuşiţi şi morţi sufleteşte, ne vrea plini de nădejde şi încredere în puterea dragostei Lui. Şi întotdeauna intervine atunci când îl chemăm în ajutor. El doreşte să ne aprindă inima cu dragostea Sa, să ne lumineze mintea cu învăţătura Sa şi să readucă entuziasmul în trăirea noastră creştină. Acest entuziasm creştin ne va putea reabilita ca oameni ce privesc spre cer şi nu doar spre pământul din care am fost luaţi şi în care într-o zi ne vom întoarce. Ne-am obişnuit să ne trăim credinţa cu mediocritate spirituală, ne-am obişnuit să ne gândim la Dumnezeu doar când avem nevoie de El, ne-am obişnuit să trândăvim cu mintea şi cu inima, să-L respingem şi să-L răstignim zi de zi pe Domnul Hristos prin indiferenţele noastre.

Dar El este „foc” şi „lumină”; când sufletul ne este îngheţat de ispitele celui rău şi de necazurile vieţii, iar mintea întunecată de prea multe gânduri, El poate topi gheaţa, ne poate lumina mintea şi poate face ca inima să ardă iarăşi înlăuntrul nostru. Important este să ne apropiem de El, iar El va revărsa focul Duhului Sfânt.

Drept măritori creştini şi creştine,

Cel mai important mijloc de a ne întâlni cu Hristos şi de a primi Duhul Sfânt este participarea la Sfânta şi dumnezeiasca Liturghie. Domnul Hristos ne aşteaptă în fiecare Sfântă Liturghie să ne apropiem de El! La Sfânta Euharistie L-au recunoscut şi sfinţii apostoli Luca şi Cleopa pe Hristos cel Înviat. Aici li s-a încălzit inima, li s-a luminat mintea şi li s-au deschis ochii ca să-L vadă pe Hristos. Le-a topit gheaţa din suflete şi le-a deschis ochii cu ajutorul harul Sfântului Duh.

Când ne pregătim pentru Sfânta Liturghie şi citim canonul pentru Împărtăşanie ne rugam: „Foc şi lumină să-mi fie mie primirea preacuratelor şi de viaţă făcătoarelor Tale Taine Mântuitorule, arzând neghina păcatelor şi luminându-mă peste tot spre cuvântarea lui Dumnezeu cea adevărată.”

Copleşit de bunătatea lui Dumnezeu, Sfântul Simeon Noul Teolog, care a făcut experinţa focului celui sfânt, exclamă în”Imnele iubirii dumnezeieşti” şi spune în uimire sfântă:

„Cum eşti izvor de foc,

Cum eşti şi apa răcoritoare,

Cum arzi şi îndulceşti, ...

Cum faci dumnezei pe oameni,

Cum faci întunericul lumină,

Cum ridici pe cei din iad,

Cum faci pe muritori nestricăcioşi?”

Sfântul Nicolae Cabasila ne spune şi cum lucrează în noi Sfânta Cuminecătură: « Pâinea vieţii schimbă, preface şi umple de viaţă pe cel ce se împărtăşeşte, pentru că, intrând până în creier şi inimă, prin această Pâine ne mişcăm şi vieţuim ca una care singură are viaţă întru sine. Ca să ne arate că El nu ne face părtaşi la o viaţă de săturare trupească, ci ne dă însăşi fiinţa Sa întocmai după cum şi inima şi capul trimit din însele viaţă mădularelor, de aceea s-a numit pe Sine Mântuitorul „Pâinea cea Vie” şi zice că „Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţă veşnică.” »

Ar fi o mare bucurie ca, la Sfânta Liturghie a celei mai mari sărbători creştine, Sărbătoarea Sfintei Învieri, sa nu existe parohii în care nu se împărtăşeşte nimeni! Postul ne-a oferit tuturor posibilitatea de a ne pregăti cum se cuvine pentru marea taină a întâlnirii cu Hristos cel Înviat, iar astăzi, îl aud aievea pe Sfântul Ioan Gură de Aur zicându-ne:

„Masa este plină, ospătaţi-vă TOŢI!. Viţelul este mult, nimeni să nu iasă flămând! Gustaţi TOŢI din ospăţul credinţei! Împărtăşiţi-vă TOŢI din bogăţia bunătăţii!”

 

Iubiţii mei fii duhovniceşti,

Am încheiat în această sfântă noapte un drum duhovnicesc pe care l-am început împreună în Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi. Am străbătut calea sfântă a Postului Mare şi, asemenea ucenicilor Luca şi Cleopa, Îl recunoaştem pe Hristos, Care e mereu împreună cu noi pe cale, în tâlcuirea Scripturilor şi în frângerea pâinii.

Dar cu o condiţie esenţială : ,,Dacă arde inima în noi”!

Să ne ajute Bunul Dumnezeu să avem destulă înflăcărare a inimii şi a minţii ca să nu mai vedem în Hristos un Străin, ci pe însuşi Domnul şi Stăpânul vieţilor noastre.

Şi fie ca, având această înflăcărare a inimilor, în aceste zile ale Sfintelor Paşti „Să ne luminăm cu prăznuirea, să zicem Fraţilor! şi celor ce ne urăsc pe noi. Să iertăm toate pentru Înviere”, să răspândim lumină, pace şi bucurie în jurul nostru.

Acest cuvânt părintesc, pe care vi-l adresez acum pentru prima dată ca păstor al vostru sufletesc, să-l primiţi cu căldură şi credinţă înnoită. Fie ca el să rodească în inimile voastre, ca să petreceţi creştineşte şi cu dreaptă cinstire Învierea Domnului nu doar în acest ceas de sărbătoare, ci în toată Săptămâna Luminată, dar şi în toate duminicile şi sărbătorile Bisericii noastre.

Din adâncul inimii şi cu sufletul împăcat, Doamne Iisuse Hristoase, Cel înviat din mormânt, primeşte mulţumirile noastre pentru darul vieţii de fiecare zi, că ne-ai ajutat şi azi să ne bucurăm prăznuind Ziua Învierii Tale!

Cu părintească dragoste vă îmbrăţişez pe toţi, dorind ca Hristos Cel Înviat, cu harul, cu iertarea şi cu iubirea Sa, să vă cuprindă şi să vă lumineze sufletele şi viaţa. Fac asta împărtăşindu-vă vechea şi sfânta urare a creştinilor care umple toată viaţa şi existenţa noastră de lumina veşniciei Împărăţiei lui Dumnezeu Cel în Treime lăudat.

HRISTOS A ÎNVIAT !

Al vostru părinte duhovnicesc iubitor,

de tot binele doritor

şi pururea către Hristos Cel Înviat rugător

Andrei

Episcopul Covasnei şi Harghitei

Distribuie articolul:  
|

ŞTIREA ZILEI

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.