ACTUALITATE 21 august 2019

IPJ Covasna, condus din nou prin împuternicire

de Iulia Drăghici - Taraș | 3093 vizualizări

Fostul șef a plecat pe o altă funcție de conducere în cadrul IGPR 

La puțin peste o jumătate de an de la numirea în funcție a unui inspector șef la conducerea Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Covasna, cu atribuții depline, postul este acum din nou ocupat, temporar, prin împuternicire. La șefia instituției se află în prezent comisarul-șef Marius Daniel Ivașcu, care a mai ocupat această funcție timp de câteva luni în 2017. 

S-ar părea că scaunul de inspector-șef al IPJ Covasna nu prea are „lipici” la mai-marii poliției numiți în această funcție, atât de importantă în județ, prin ordin de ministru. În ultimii patru ani, la conducerea IPJ s-au perindat cam tot atâția șefi: Silviu Stoenescu (martie 2016 – februarie 2017), Marius Daniel Ivașcu (februarie – aprilie 2017), Eugen Palade (aprilie 2017 – noiembrie 2018), Liviu Pampu-Romanescu ( noiembrie 2018 – august 2019). 

După împuterniciri, pensionări, iar împuterniciri și iar pensionări, postul a fost anul trecut ocupat în urma unui concurs. 

În 22 noiembrie 2018 se anunța că în sfârșit, IPJ Covasna are un șef încadrat deplin pe funcție, în persoana comisarului-șef de poliție Liviu Pampu-Romanescu, venit în Covasna din Brașov. Dar numirea nu a durat prea mult, pentru că începând cu data de 12 august 2019, aceeași funcție este încadrată (din nou) temporar de adjunctul Marius Daniel Ivașcu, actual împuternicit șef al Inspectoratului. 

Motivul schimbării din conducerea IPJ Covasna îl constituie o împuternicire într-o funcție de conducere în cadrul Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR). Informația ne-a fost confirmată în primă fază de la nivel central, prin IGPR, iar ulterior și de la nivel județean. 

„În prezent, postul de șef al Inspectoratului de Poliție Județean Covasna este temporar vacant, titularul postului fiind împuternicit într-o funcție de conducere în cadrul I.G.P.R. Conducerea I.P.J. Covasna este asigurată în lipsa titularului de către înlocuitorul legal, respectiv un adjunct al șefului inspectoratului.

Menționăm faptul că modificarea raporturilor de serviciu ale titularului postului de șef al inspectoratului de poliție județean, prin împuternicire într-o altă funcție de conducere, s-a realizat cu respectarea prevederilor legale în materie, avându-se în vedere și manifestarea de voință în acest sens a ofițerului.

În perioada următoare, se va analiza și se vor dispune măsuri necesare, potrivit competențelor referitoare la împuternicirea unui alt polițist în funcția de șef al Inspectoratului de Poliție Județean Covasna”, arată informarea transmisă redacției OBSERVATORUL DE COVASNA de către IGPR, în urma unei solicitări prin legea 544/2001, privind liberul acces la informațiile de interes public.

Gurile ceva mai „rele” din poliție spun că funcția este „vânată” doar pentru a servi drept treaptă la avansarea în carieră de cei care vin și trec prin această funcție, ca gâsca prin apă, și că schimbările frecvente nu sunt de bun-augur și nici nu spun multe în ceea ce privește atmosfera din instituție. Zvonurile sunt însă contrazise de actuala conducere, despre care se spune că nu ar fi „picată din lună”. 

„Nu s-a schimbat mare lucru, obiectivele noastre rămân aceleași ca până acum, adică siguranța cetățenilor pe toate domeniile, de la siguranța rutieră până la mediul de afaceri și așa mai departe”, ne-a declarat marți, când ne-a primit în „audiență”, comisarul-șef Marius Daniel Ivașcu. 

Acesta ne-a mai spus, printre altele, că împuternicirea pe funcția temporar vacantă este realizată prin ordin al ministrului și că a intrat în vigoare din 12 august. Totodată, împuternicirea s-ar putea prelungi după 6 luni, în funcție de performanțele sale sau ar putea exista posibilitatea ca cel care a câștigat postul în 2018 să revină pe funcție și că totul depinde de voința acestuia, a explicat acesta. Cu toate că răspunsul de la IGPR arată că sunt șanse mici ca fostul șef să revină.  

Pe de altă parte, mesajul actualului împuternicit șef Marius Daniel Ivașcu către cetățenii județului este de a nu ezita să apeleze la ajutorul polițiștilor ori de câte ori este nevoie, mai ales că oamenii legii au nevoie de informații de la „firul ierbii” pentru a înțelege cât mai bine situațiile cu care se confruntă.  

Încurajăm cetățenii să vină deschiși să discute cu noi și să ne sesizeze despre situațiile cu care se confruntă. Pentru asta sunt programate sesiuni de audiență. (...) Trebuie să avem reprezentare de la „firul ierbi” ca să avem o analiză cât mai completă. Ceea ce pot să spun sigur este că noi nu bagatelizăm nicio situație, nici cel mai mic furt. Percepția „nu merg la poliție că oricum nu rezolv nimic” e, din perspectiva mea, urâtă. Ideea e să vezi dincolo de orice chestiune. Și dacă problema prezentată nu intră în atribuțiile noastre, noi îi putem direcționa și să le spunem unde și cum să se ducă. E important ca oamenii să aibă încredere în poliție”, a ținut să sublinieze comisarul -șef, disponibil pentru audiențe marțea, între orele 11:00-13:00, la sediul I.P.J. Covasna. 

Influența „cazului Caracal” 

Întrebat dacă la nivelul IPJ Covasna s-a resimțit în vreun fel impactul cazului „Caracal”, care a fost și este ca o palmă pe obrazul „Poliției Române”, Marius Daniel Ivașcu ne-a răspuns că nu dorește să comenteze public cazul în sine, fiind vorba de o speță încă în cercetare, dar că și la nivelul județului Covasna s-a remarcat o creștere, de cam 5%, în rândul sesizărilor privind disparițiile de fete minore.  

Au început să fie sesizate mai des disparițiile în condiții suspecte la minore, toate fete, însă în aproape toate cazurile s-a descoperit că a fost vorba de plecări voluntare”, a explicat acesta, punând accent pe faptul că în zonă există încă tradiția „căsătoriei” fetelor minore, care înseamnă de multe ori o înțelegere între părinții celor două părți implicate. 

CV-ul noului împuternicit 

Dar dincolo de acest aspect, de „culoare” - dacă putem să îi spunem așa, în ceea ce privește noua comandă a IPJ Covasna este util de menționat că împuternicitul șef al Inspectoratului de Poliție Județean Covasna, comisarul-șef Marius Daniel Ivașcu a fost pe rând, potrivit Curriculum Vitae publicat pe site-ul Poliției Române, adjunct al șefului Inspectoratului de Poliție Județean Covasna (03.07.2019 -  12.08.2019), împuternicit adjunct al șefului Inspectoratului de Poliție Județean Covasna (26.04.2018 -  02.07.2019), șef Serviciu Rutier - I.P.J. Covasna (01.10.2015 - 15.04.2016), împuternicit șef Biroul Drumuri Naționale și Europene - I.P.J. Brașov (01.03.2015 - 01.10.2015), împuternicit șef Serviciu Rutier - I.P.J. Brașov (03.08.2014 - 01.03.2015), ofițer specialist în cadrul Serviciului Rutier Brașov (2006 – 2015), ofiţer specialist în cadrul Poliției Municipiului Brașov - Biroul judiciar (2005 – 2006) și ofițer operativ în cadrul Biroului Rutier - I.P.J. Brașov (2002 – 2005). 

În ceea ce privește educația, comisarul-șef este doctorand la Școala doctorală din cadrul Universității Transilvania Brașov, școală începută în 2014. A absolvit studiile postuniversitare în domeniul dreptului administrativ în cadrul Academiei de Poliție A.I. Cuza-București (2002-2003), iar în perioada 1998-2002 a fost student al Academiei de Poliție A.I. Cuza-București. Liceul absolvit este cel al Ministerului de Interne „Constantin Brâncoveanu” din Ploiești ( 1994–1998). 

Așadar, cel puțin șase luni, de IPJ Covasna răspunde comisarul-șef Marius Daniel Ivașcu. Ce va fi mai încolo, rămâne de văzut. 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.