STIREA ZILEI 11 septembrie 2020

„În cazul unei persoane cu handicap, cel mai important lucru este să îl faci să se simtă util, nu să îi acorzi ajutor tot timpul”

de Iulia Drăghici - Taraș | 1750 vizualizări

Interviu cu Ciprian Anton, multiplu campion la tenis în scaun rulant, vicepreședintele Comitetului Paralimpic Român 

Doar pentru că unele aspecte ale vieții sociale nu ne afectează în mod direct pe toți, nu înseamnă că nu ne privesc. Un exemplu este subiectul accesibilizării spațiilor și instituțiilor publice, astfel încât să poată beneficia de ele și persoanele cu diverse dizabilități. Dar lucrurile se pot schimba dacă oamenii vorbesc despre ele suficient de mult și de des. Iar printre cei care sunt în măsură să aibă puncte de vedere avizate în acest domeniu este multiplul campion la tenis în scaun rulant, de trei ani vicepreședinte al Comitetului Paralimpic Român, covăsneanul Ciprian Anton. Sunt puțini cei care nu știu cine este Ciprian, tânărul care din 2003 a rămas imobilizat în scaun rulant, în urma unui teribil accident de muncă și care, după câțiva ani a descoperit tenisul în scaun rulant și a devenit o inspirație pentru o lume întreagă. Pe lângă multe titluri de campion la turnee din țară și străinătate, acesta a devenit primul antrenor de tenis în scaun rulant din România. Dar planurile pe anul acesta i-au fost și lui date peste cap de pandemie. Pentru că este un luptător ca nimeni altul, nu s-a demoralizat, ci din contră, a căutat părțile bune. Și le-a găsit. Despre acestea, dar și despre probleme de accesibilitate, despre drepturi, despre alegeri și vot, dar și învățămintele din timp de pandemie, în interviul următor.  

Cum a fost pentru tine perioada stării de urgență, când toți am fost, practic, blocați în case? 

În primele zile, prima săptămână, nu m-am simțit foarte bine. Eram destul de îngrijorat, despre cât va dura această perioadă, dacă mă descurc cu banii, dacă trebuie să îmi fac rezerve. Aveam tot felul de gânduri, credeam că o să urmeze o perioadă și mai urâtă și că numărul celor infectați va crește și că vom sta foarte mult timp în case. S-a creat o ușoară panică. M-a scos un pic din ritm, pentru că eu eram obișnuit să socializez, să mă întâlnesc cu oameni. Așa că am început să vorbesc un pic mai mult la telefon și să îmi desfășor activitatea mai mult de acasă. S-a oprit totul și din punct de vedere sportiv, mi-era frică să nu mă îngraș, să nu exagerez cu altele, deci da, a fost o perioadă destul de ciudată. Pentru prima oară mi s-a părut că sunt îngrădit, cumva. Și dacă mi-e frică de ceva în viața asta e doar faptul că nu aș putea să mai ies. 

Dar în general, de când a apărut COVID-ul în viețile noastre? 

În general, sincer, mă bucur un pic. Întotdeauna caut partea bună a lucrurilor și cred că am avut suficient timp să îmi fac ordine în gânduri, pentru că nu am trecut printr-o perioadă deloc bună, o perioadă destul de lungă. Mi-am dat seama că trebuie să mă reorganizez un pic, să mă reprofilez. Acum iau în calcul și munca de acasă. Mi s-a părut la un moment dat chiar că sunt mai eficient așa, pentru că am avut timp să studiez și să dau indicații clare celor care depind de părerea mea, mă refer la sportivi, în primul rând. Am avut timp să citesc din nou, să îi urmăresc îndeaproape. Am devenit și administratorul site-ului Comitetului Paralimpic Român și am lucrat mult pe calculator. Asta m-a făcut să mă simt sedentar, să beau și mai multă cafea. Simțeam că nu am grijă de mine. Dar una peste alta, cred că ce mă bucură cel mai mult la perioada asta e că mi-am dat seama că pot să fac mai mult și că  mi-am făcut ordine în gânduri. Plus că am avut timp mai mult să vorbesc la telefon cu neamurile, cu prietenii, pentru că nu mai eram plecat atât de mult. Am simțit că vreau ceva mai mult și am realizat și că trec și anii și partea asta de sport nu e neapărat a la long, până la 50, 60 de ani și că aș putea să mă reprofilez cumva. Una peste alta, ca o concluzie, cred că mi-am dat voie să văd mult mai clar multe lucruri, legate de aspecte ale vieții mele, de familie. Acum petrec mai mult timp cu tata și mă bucur. Am o relație extrem de bună cu el și sincer, după ce am pierdut-o pe mama mi-a fost frică să nu cădem într-o altă extremă. Mă bucur că am depășit momentul. Cred că mai bine de atât nici nu se putea. 

Ce ți-a lipsit cel mai mult de când cu criza asta?

Sportul, mișcarea și bineînțeles întâlnirea cu oamenii. Mi-a lipsit mult să mă implic în proiecte. Din punct de vedere sportiv vreau să zic că din martie nu se întâmplă absolut nimic. Mi-a lipsit mișcarea și îmi lipsește în continuare, pentru că din păcate, în momentul de față de mai bine de cinci luni de zile am o ruptură musculară la umărul stâng și practic am făcut patru, cinci antrenamente în șase luni de zile. Și sufăr mult din cauza asta. Pentru că nu pot să fac antrenamente nici pe teren, nici în sală. Am urmat tratament medicamentos la Brașov, am făcut infiltrații de mai multe ori, dar se pare că nu mă lasă deloc și acum caut să fac un RMN undeva. 

Ți-e teamă de noul coronavirus?

Cred în virusul ăsta, dar mai cred și că media puțin exagerează. În urma cazurilor pe care le-am urmărit la televizor îmi dau seama că e destul de serios, anticipez că cel puțin până la jumătatea anului viitor va fi destul de greu, mai anticipez faptul că în perioada asta, octombrie – noiembrie, va fi și mai urât și cred cu tărie că ceva se întâmplă. Sincer, sunt ușor revoltat. De multe ori și pe oamenii care nu respectă anumite reguli, care au o lejeritate și o foarte mare indiferență și atunci bănuiesc că avem de suferit toți. De principiu mă feresc de aglomerație. În rest am un stil de viață absolut normal. 

Ce se mai aude de competiții? Te pregătești pentru vreuna? 

În ceea ce privește tenisul, știu că doar colegii din Ungaria au mai organizat ceva competiții, dar interne. Eu și colegii mei am putea merge la competiții în străinătate, dar ne ferim pentru că ne e teamă de o eventuală carantină la întoarcerea în țară. Mă feresc de ieșit din țară. În schimb, colegii mei, care pot să practice, de exemplu, tenis de masă în grup restrâns încă se antrenează. Mă refer mai mult la colegii care au șanse reale de calificare pentru jocurile paralimpice de la Tokio. Ceilalți știu că și-au rărit antrenamentele, pentru că cei mai mulți depind de săli, acolo unde sunt sporturi de echipă, iar cei care își permit să practice sport outside, știu că fac antrenamente, dar nu la intensitatea la care făceau înainte. Din păcate, pe plan național, competiții nu o să avem prea curând, în afară de un campionat național de tir cu arcul, eveniment care o să se desfășoare la Cheile Grădiștei, în data de 26 septembrie. Iar de pe 20 până pe 26, lotul național la tir cu arcul va fi tot la Cheile Grădiștei, acolo unde va avea un cantonament de pregătire. 

Dar cu antrenoratul în tenis cum mai stai? 

Nu stau bine deloc pentru că tot timpul depinde de teren. Din cauza problemelor de sănătate pe care le-am avut și pe care le am în continuare nici eu nu am jucat tenis. Îmi doresc, în schimb, foarte mult să antrenez și ce mi-e groază este că nu avem bază de selecție. Nu văd persoane cu handicap interesate să practice sport. Și nu mă refer doar la tenis, ci la modul general. Este un lucru foarte grav pentru mine. Constat că de 15 ani de când mă învârt în zona paralimpică, suntem cam aceiași. Practic, misiunea mea în cadrul Comitetului Paralimpic Român este să atrag cât mai multe persoane spre sport. Fiind ambasador, aș vrea să reprezint atât sportivii care deja performează sau care au performat, dar totodată, încerc să fiu un exemplu pentru cei care ar trebui să vină. Dar se pare că nu reușesc să îi atrag. 

Dar de ce crezi că se întâmplă așa? 

Asta și pentru că nu avem evenimente demonstrative. Perioada asta ne încurcă grav. De principiu, anul acesta ar fi trebuit să ne deplasăm cel puțin în patru mari orașe din țară, Iași, Timișoara, Constanța și Arad. Am fi vrut să organizăm tot felul de evenimente sportive demonstrative cu cei mai buni sportivi ai noștri, plecam cu patru, cinci ateliere. Și astfel socializam cu diferite persoane cu handicap și încercam să îi atragem spre sport. Pe site-ul paralimpicromania.ro avem o secțiune „Vreau să devin sportiv”. Îți spun sincer, că de aproape un an de zile cred că am primit trei mesaje. Trebuie să ieșim mai des, să fim mai vizibili și să arătăm că se poate. După accident, eu am crezut că viața mea a luat sfârșit. Nu am crezut că pot să conduc o mașină, că pot să am viață de familie sau că pot să fac sport, să călătoresc singur și să fiu independent. Ideea este că noi ar trebui să le arătăm acestor oameni că se pot face toate aceste lucruri. (...) Cel mai important lucru cred că este susținerea celor din jur, familie și prieteni. 

Sigur că această criza sanitară ne influențează viața vrând-nevrând. Dar sunt multe alte probleme de zi cu zi care nu fac lucrurile mai ușoare, ba dimpotrivă. Printre acestea, cu siguranță e și cea a accesibilizării pentru persoanele cu dizabilități. Simți că s-a făcut ceva în acest sens în ultimii ani pentru a îmbunătăți situația? 

Nu sunt mulțumit deloc de ceea ce se întâmplă. De dimineață chiar mă gândeam la o situație a unei persoane în scaun rulant electric. Cântărește peste 60 de kilograme, este mare, voluminos, are baterie și nu poate să atingă anumite zone. Ce face omul ăla dacă vrea să viziteze mai multe instituții? Chiar și în cazul în care rampa este semi-accesibilă, el nu o să poată să intre. Cum crezi că devine un om independent dacă nu iese, dacă nu socializează și dacă nu se simte util. Eu îmi aduc aminte că după accident am stat doi ani în casă și mi-era dor să fac cumpărături. Am suferit enorm. În cazul unei persoane cu handicap, cred că cel mai important lucru este să îl faci să se simtă util, nu să îi acorzi ajutor tot timpul. Cum mă simt eu atunci când stau în fața unei bănci care are o rampă foarte greu accesibilă și trebuie să rog patru, cinci oameni să meargă înăuntru și să aducă un funcționar să îmi deschidă o rampă, să îmi deschidă o ușă, să mă împingă, să mă ia în brațe? Cum să mă simt? În condițiile în care vreau să fiu cât se poate de independent? În general, băncile au rampe foarte abrupte. Dacă nu au rampă, au lift. Dacă au lift, nu au buton să îl chem. Dacă nu au buton, trebuie să vorbesc cu cineva să îmi cheme un angajat. Dacă plouă foarte tare sau ninge eu nu pot să ajung nici măcar până în fața băncii. Și nu e niciun moft. Nu am cerințe extra. Sunt lucruri pe care le merităm ca oameni care fac parte din societatea asta. Nici bisericile, spitalele sau clinicile private nu sunt accesibile. Eu foarte mult timp trebuie să mă gândesc care bancomat mi-este accesibil, dacă e loc de parcare, dacă este liber. 

În ultimii ani s-a făcut ceva înspre accesibilizare?

Simt că îmi este un pic mai accesibil, că trotuarul, pavajul sunt reparate, trecerile de pietoni și semafoarele sunt mai accesibile, dar nu e destul. Cred că funcționarii ar trebui să se pună puțin în locul nostru cel puțin o secundă. De exemplu, acum trebuie să mă gândesc foarte bine că trebuie să îmi schimb permisul de conducere și nu știu cum am să fac.  

În ceea ce privește municipiul reședință de județ, observi ceva îmbunătățiri? 

Eu cred că noi cei din Sfântu Gheorghe suntem foarte amabili. Nu știu cum e în alte orașe, dar am auzit multe persoane cu handicap care se plâng că taximetriștii sunt răi, că nu știu ce. Mie îmi place aici. Eu de atâția ani nu am simțit răutate și obrăznicie. Mi se pare că oamenii sunt foarte ok și găsesc sprijin oricând. Dar repet, aș vrea să mă descurc singur, nu să fiu ajutat. Simt că se îmbunătățesc lucruri, orașul arată frumos, se construiesc baze sportive, stadionul, este destul de accesibil și găsesc înțelegere întotdeauna din partea autorităților, nu pot să mă plâng. Dar poate că în cazul acestor instituții de care depindem cu toții, ar trebui să nu îmi fac griji dacă îmi este accesibil sau nu să ies din casă să îmi plătesc niște facturi. Atât, nimic mai mult. 

România e în toiul campaniei electorale, pentru locuri de frunte în administrația locală, de unde s-ar putea măcar încerca rezolvarea unora dintre aceste probleme de accesibilitate. Ce mesaj le transmiți în acest context politicienilor noștri? 

Le doresc o viață accesibilă, să trateze situațiile acestea cu maximă seriozitate. Să fii om bun nu costă nimic. Și să se gândească și la ceilalți și dacă vor să facă o schimbare, să facă ceva durabil. E mai important să atragă aprecieri de la oamenii de rând mai degrabă decât de la colegii de partid. Cred că asta e cel mai important, pentru că lucrezi în slujba oamenilor. 

Crezi că e oportună organizarea alegerilor în perioada asta, în contextul în care, de exemplu, bazele sportive nu prea s-au deschis? 

Cred că dacă se respectă anumite condiții de distanțare și lumea va fi civilizată, de ce nu? Așa cum poți să stai în afara unui magazin mare 10 minute până se face loc și îți vine rândul, ai putea să aștepți cinci minute și să pui o ștampilă. Ține de cât de civilizată va fi lumea, dar și de organizatori. 

Vei merge la vot?

Da, bineînțeles. Merg la vot de fiecare dată. Mă documentez bine, mă sfătuiesc cu cei care sunt în temă și iau hotărâri asumate. 

Întotdeauna ne vom confrunta cu probleme mai mari sau mai mici care ne vor pune în dificultate existența. Important este cum le administrăm noi și câtă răbdare avem pentru a le gândi și apoi să luăm decizii spre a le rezolva”. Asta ne spuneai într-un interviu din 2018. Este un îndemn la care te-ai întoarce și astăzi? 

Da. Întotdeauna. Cred că e o regulă de viață.  Ideea de bază este că trebuie să avem un pic mai multă răbdare. 

Care este, în final, gândul pe care ai vrea să îl transmiți cititorilor noștri?

În primul rând, cred că trebuie să privim situația exact așa cum se prezintă și să fim mai cumpătați, să ne păstrăm calmul, să ne continuăm activitățile sau să ne reorientăm profesional dacă este cazul, să acordăm mai multă atenție lucrurilor simple. De cele mai multe ori avem aspirații foarte mari și de la o zi la alta situația se poate schimba radical. Cred că în cea mai mare parte trebuie să acordăm mai multă atenție, cel puțin așa constat acum, celor din jur, lucrurilor simple și oamenilor care chiar contează pentru noi. Îi îndemn la calm, la a conștientiza cât mai corect ceea ce se întâmplă în perioada asta și cel mai important: să rămânem civilizați. 

Sursă foto: Facebook/ Ciprian Anton. 

Distribuie articolul:  
|

STIREA ZILEI

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.