ACTUALITATE 14 noiembrie 2019

Centrul de excelență din Sfântu Gheorghe, în sprijinul elevilor geniali

de Daniela Luca | 1893 vizualizări

Din luna ianuarie vor fi inițiate și două grupe cu predare în limba română 

Din luna februarie a acestui an la Sfântu Gheorghe s-a deschis un centru de excelență care sprijină dezvoltarea tuturor elevilor capabili de performanță în diverse domenii. Acesta funcționează în incinta Colegiul Național „Székely Mikó”. În prezent circa 200 de elevi talentați din municipiu și din împrejurimi, împărțiți în 22 de grupe, își folosesc potențialul creativ și în afara orelor. Totodată, din luna ianuarie a anului viitor, conducerea centrului are în plan să inițializeze și două grupe cu predare în limba română. 

Necesitatea unui astfel de centru s-a conturat cu câțiva ani în urmă, însă abia anul acesta posturile au fost aprobate de Ministerul Educației, iar astfel, din luna februarie, acest sistem educațional a debutat și la Sfântu Gheorghe. Atunci s-au format 15 grupe, cele mai multe de matematică, dar și de limba română pentru gimnaziu, biologie pentru liceu, fizică-chimie gimnaziu, chimie liceu și informatică. 

Elevii petrec la centru între două și trei ore, după masă, în funcție de disciplină. Unele activități speciale se pot organiza și sâmbătă, iar grupele de biologie, spre exemplu, au aplicații și pe teren. 

Noutățile din acest an școlar 

Grupele formate atunci s-au păstrat și în acest an școlar, iar la acestea s-au mai adăugat și câteva noi, spune directoarea centrului, profesoara de fizică de la Colegiul Național „Székely Mikó”, Pető Mária. 

„Am păstrat toate grupele pentru că la sfârșitul anului școlar am avut o evaluare finală și conform rezultatelor elevii puteau opta pentru a continua sau nu grupele de excelență. Majoritatea elevilor, 95% dintre ei au zis că da, vor să continue. Așa am păstrat grupele de anul trecut și din septembrie avem două grupe de limba maghiară, nu în sensul de literatură, ci ortografie și scriere creativă. Avem o grupă de biologie gimnaziu, biologie generală care ține mai mult de ecologie. La liceu la biologie avem două grupe, una de genetică și cealaltă de anatomie, ceea ce este o noutate față de anul trecut. Avem și grupă de engleză - germană”, ne-a explicat Pető Mária. 

Selecția elevilor se face pe baza unei testări, iar numărul maxim de copii care pot forma o grupă de excelență este de 15.  

Totodată, există și grupe speciale, pentru olimpici, destinate elevilor care au obținut în anii precedenți rezultate la diverse concursuri, olimpiade de nivel național sau internațional. 

În acest an școlar s-au format trei astfel de grupe, matematică clasa a VIII-a, a X-a și a XII-a. Restul grupelor sunt mixte, adică sunt compuse atât din elevii olimpici, cât și din cei care au fost admiși pe baza testării inițiale. 

Engleza se bucură de popularitate printre elevii eminenți  

Pető Mária ne-a spus cu bucurie că este de apreciat faptul că în acest an școlar s-au prezentat foarte mulți elevi la testarea inițială. Mai mult, o mare parte dintre ei și-au exprimat dorința de a studia engleza la un nivel mai înalt decât la ore. 

„La grupa de engleză am avut foarte mulți elevi. Dacă ar fi două sau trei grupe și pentru acestea aș avea elevi destui, numai că nu am destui profesori. Pot primi elevi numai pentru grupele unde am și profesori. Am zis mai întâi că prima dată aplică profesorii. Ei fac o ofertă pentru un grup anume sau o activitate anume și pentru grupa respectivă pot aplica și elevii. Acum am doi profesori, unul pentru engleză gimnaziu și unul pentru liceu, dar acolo au fost foarte, foarte mulți elevi interesați, mai ales la liceu. Probabil vor să se prezinte pentru examenele Cambridge sau vor să învețe la alt nivel engleza”, ne-a mai spus directoarea centrului. 

Două grupe de matematică cu predare în limba română, din ianuarie 

Deși încă din anul școlar precedent elevii de la școlile cu predare în limba română s-au interesat de posibilitatea de a intra în centrul de excelență, grupele nu s-au format din cauza lipsei profesorilor. Din ianuarie 2020 însă, cei dornici să învețe matematica în afara orelor și să își dezvolte abilitățile în acest sens, sunt așteptați să se înscrie. Locația unde se vor ține orele va fi stabilită ulterior. 

„Din ianuarie dorim să inițializăm două grupe de matematică în limba română, o grupă pentru gimnaziu și una pentru elevii de liceu. Așteptăm doritori pentru aceste două grupe. Numărul minim de elevi cu care putem porni o grupă este de opt. Acum am profesor și sper că elevii nu au renunțat la ideea de a învăța. Vom face deja anunțul oficial în această lună și cred că vor avea la dispoziție două sau trei săptămâni pentru înscriere”, ne-a mai spus Pető Mária. 

Centru de excelență – împlinire profesională pentru profesori, dar și avantaje nenumărate pentru elevi 

Atmosfera de lucru în cadrul centrului este cu totul diferită față de cea de la ore, spune directoarea acestuia. În primul rând, datorită numărului mai mic de elevi, se creează un mediu armonios în care profesorii au posibilitatea să își personalizeze metodele de lucru în funcție de necesitățile fiecăruia dintre participanți. 

„În primul rând este o altă atmosferă, mai relaxată și mai degajată. Îi cunoști pe fiecare, comunici altfel cu ei, poți să rezolvi problemele speciale cu care se confruntă fiecare în parte. Pe lângă asta, se pot discuta teme care nu se află în cerințele pentru programa școlară sau extinderi de materie, noutăți în domeniu. Iar în cazul elevilor, cei care sunt capabili de performanțe într-adevăr, aici au posibilitatea de a învăța în alt ritm decât la clasă. Ei pot învăța noutăți, pot învăța alte metode, își pot dezvolta, perfecționa unele abilități, unele capabilități care nu se pot dezvolta la orele normale de curs. Elevii sunt din diferite școli, din diferite clase, de exemplu la genetică, dar conlucrează foarte bine împreună. Se formează echipe din copii din diferite școli și atunci e cu totul altceva. Fiecare vine cu alte cunoștințe, altă mentalitate, se completează reciproc”, a mai spus directoarea. 

„Te stimulează mult interesul elevilor”

Deák Éva este unul dintre cei 19 profesori care activează în cadrul centrului. După 25 de ani de experiență în domeniul educațional, ea și-a dorit să predea și astfel de ore care îi scot din zona de confort pe elevi, dar și pe profesori deopotrivă. E nevoie de o pregătire temeinică înainte de fiecare întâlnire, spune profesoara de matematică. Faptul că există elevi care după ore își doresc să absoarbă și alte informații în plus, pentru ea reprezintă o încununare a muncii pe care o depune zi de zi. 

„Prima oară i-am întrebat ce ar vrea să obțină la aceste ore. Ei au spus că și-ar dori și o abordare mai largă a ceea ce învățăm la ore, dar și informații care nu intră în materie, matematica frumoasă, să-i spun așa. Și elevii trebuie să facă un efort pentru că vin aici după ore. Sunt și elevi care vin din alte localități. Ei primesc și teme pe care trebuie să le facă acasă. Merită tot efortul. Și profesorii au parte aici de o altă experiență. Te stimulează mult interesul elevilor. Ținem nu doar pregătire pentru concursuri, pentru că sunt și elevi care sunt interesați și de altă parte a materiei pe care nu o putem studia la ore. La liceu, la mate-info, materia e un pic departe de viață, iar astfel putem să le oferim și altceva”, ne-a împărtășit Deák Éva. 

Un elev de clasa a XI-a de la Liceul „Baróti Szabó Dávid” din Baraolt ne-a spus că parcurge în fiecare săptămână peste 40 de kilometri ca să ajungă la ora de matematică. 

„E primul an în care vin aici pentru că acum am aflat despre acest centru de excelență. E puțin complicat pentru că am fost la școală până la ora două și am venit vreo 40 de kilometri până aici. Cu toate acestea, eu cred că merită să vin de la distanță. Aici putem să facem diverse exerciții creative pe care la ore nu am avea cum să le facem. În plus, ne ocupăm și de materia din școală, o perfecționăm”, ne-a spus un tânăr. 

„Am fost și în anul școlar trecut și am venit și anul acesta pentru că în fiecare an putem să învățăm cu totul altceva și să ne pregătim și pentru concursuri”, ne-a spus un alt elev din clasa a XI-a din grupa de matematică.  

Centru de excelență și în alte localități din județ? 

Inspectorul școlar general Kiss Imre ne-a spus că rezultatele elevilor care au ales să se pregătească la centrul de excelență deja încep să fie vizibile. Conform acestuia, dacă va exista un număr considerabil de elevi din alte localități din județ care își vor exprima dorința de a face parte din acest sistem educațional, centre de excelență pot fi înființate și în afara reședinței de județ. 

„Apelul pentru selecție i-a vizat pe toți elevii din județ. Dacă avem un nivel la care trebuie să funcționeze aceste grupe din cadrul centrului de excelență atunci toți elevii, indiferent de unde provin, trebuie să atingă acest nivel. S-a dovedit că doar din Sfântu Gheorghe și foarte puțini din zona Covasnei s-au ridicat la nivelul așteptărilor. E greu să ai o bază de selecție în anumite comune, de exemplu, pentru că județul nu este mare. Concluzia este că dacă s-ar aduna și ar fi într-adevăr copii și profesori dintr-o zonă anume, după aplicarea acestor teste de selecție, atunci se pot face demersuri ca aceste activități să fie finanțate. Deocamdată finanțarea este din partea Primăriei Municipiului Sfântu Gheorghe. Atunci poate ar intra cu o cotă anume și o altă primărie sau ar face centrul de excelență proiect către Consiliul Județean ca să obțină finanțare. Dacă s-ar aduna și este o reală dorință, atunci poate fi extinsă această activitate”, ne-a explicat Kiss Imre. 

Totodată, pe pagina de internet a Inspectoratului Școlar Județean Covasna, la secțiunea Centrul Județean de Excelență se găsesc toate documentele oficiale și informațiile utile, atât pentru profesori, cât și pentru elevi.  

În concluzie, poate că centrul de excelență din Sfântu Gheorghe are o misiune și mai importantă decât cea care se conturează în prezent. Este foarte probabil ca pe termen lung, atenția profesorilor îndreptată spre potențialul discipolilor să li se întoarcă înzecit. Asta pentru că unii dintre elevii muncitori de astăzi se vor transforma în niște adulți care vor stăpâni calități intelectuale și morale deosebite și vor deveni oameni capabili să se dedice și să exceleze în domeniul în care au fost îndrumați cu atâta dăruire. 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.