Zamfir Bianca Mihaela – campioană națională de Brazilian Jiu Jitsu
În data de 1 mai 2022 a avut loc la Centrul Sportiv Apollo din București, sub umbrela Federației Române de Arte Marțiale, Campionatul Național de Brazilian Jiu Jitsu pentru Copii, Juniori și Juvenili, competiție ce a adus echipei ACS Show Time, prin sportivi de la Show Time Sport Club și AS Academia Marinus Focșani (club partener), un meritat loc 2 pe echipe și titlul de vicecampioni naționali.
În cadrul întrecerii, cea mai bună performanță a avut-o sportiva Zamfir Bianca Mihaela de la Show Time Sport Club Sf. Gheorghe, ce și-a întrecut toate adversarele, devenind astfel campioană națională.
Titlurile de vicecampioni naționali au fost cucerite de sportivii Pantelim Alin Andrei, Popa Cristian Mihai, Popa Victor Gabriel și Mămăligoi Hanna Alesya.
Echipa ACS Show Time nu este la prima performanță de acest gen, același rezultat pe echipe, însă la adulți, l-au avut și în anul 2019, la prima ediție a Campionatului Național de Brazilian Jiu Jitsu, astfel putem spune că avem deja o tradiție și că acest sport se dezvoltă din ce în ce mai mult în municipiul Sf. Gheorghe, fiind predat de antrenorul clubului, Sensei Cristian Șchiopu.
Acest titlu nu este o întâmplare, am găsit metoda cea mai eficientă ca o echipă să aducă rezultate și să funcționeze, avem obiective comune, ne susținem reciproc, comunicăm și colaborăm, ne unește un scop comun, sportul Brazilian Jiu Jitsu.
(Echipa ACS Show Time)