SPORT 30 mai 2018

Victorie la clasa 7 pentru Csongor Szabo și Rareș Fetean în Raliul Aradului

de Covasna Media | 839 vizualizări

Raliul Aradului a fost prima etapă de macadam a sezonului 2018 în Campionatul Național de Raliuri „Dunlop”. Cu un traseu complex, interesant și diversificat, raliul a fost o adevărată provocare pentru echipaje, în special pentru Csongor Szabo și Rareș Fetean, aflaţi la primul raliu pe macadam cu Ford-ul Fiesta R2. Raliul Aradului a pregătit echipajelor 9 probe speciale și un total de peste 130 de kilometri competitivi, dar și condiții dificile, de la temperaturi ridicate, ploi sau schimbări dese de suprafață și aderență.

Pentru Csongor Szabo și Rareș Fetean, raliul a început cu o sesiune de teste foarte bună, unde pilotul din Sfântu Gheorghe a făcut ultimele setări la suspensia mașinii, astfel încât comportamentul mașinii de concurs pe macadam să fie cât mai bun. După startul festiv din centrul orașului Arad, unde mii de spectatori locali au aplaudat echipajele pe podiumul care a deschis raliul, echipajul era pregătit de probele speciale din județ.

Prima zi de concurs a purtat echipajele pe 4 probe speciale: 2 treceri pe „Frumușeni”, una pe „Șiștarovăț”, dar și pe superspeciala din Arad. Cu un start mult mai în forță decât la raliurile anterioare, echipajul se impune vineri pe toate cele 4 probe speciale în cadrul clasei 7, cu un ritm bun pe toate probele, gestionând secțiunile dificile sau dure și fiind rapid pe secțiunile unde se putea forța. Cu o viteză suficient de mare pe probele speciale, echipajul se implică și în lupta pentru podiumul clasamentului mașinilor cu tracțiune față, acolo unde Csongor și Rareș reușește locul trei pe parcursul zilei de vineri, ca mai apoi, la final, după o parcurgere ezitantă a superspecialei din centrul Aradului, să se afle pe locul 4, la câteva secunde de podium.

„După un shakedown bun, unde am setat constant mașina și le-am dat de lucru băieților din echipa tehnică cu numeroasele schimbări pe care le-am dorit, am pornit bine în Raliul Aradului. Spre deosebire de primele două raliuri din sezon, am reușit să pornim mai hotărâți și să fim încă de pe primele probe sus, în vârful clasamentelor. Chiar dacă am avut ezitări și știm sigur că puteam să fim mai rapizi, suntem foarte mulțumiți de evoluția noastră de astăzi. Speciala „Frumușeni” a fost foarte distractivă, cu multe derapaje care ne-au adus zâmbetul pe buze, în timp ce proba „Șiștarovăț” ne-a pus la încercare dictarea și ritmul, cu multe schimbări de suprafață, condiții și cu o secțiune nouă, pe care a trebuit să o descoperim în regim de cursă”, a spus Csongor la finalul zilei de vineri.

Ziua secundă de concurs a pregătit echipajelor 2 treceri pe „Conop” și „Nadăș”, speciale complexe, lungi, dar și o a doua trecere pe „Șiștarovăț”. Sub amenințarea ploilor, echipajul a decis să continue abordarea precaută, cu un ritm bun, a probelor speciale. Cu multe schimbări de clasament pe parcursul celor 5 speciale de sâmbătă, cu treceri de pe locul 3 până pe 5 și apoi înapoi pe podium, echipajul încheie Raliul Aradului cu locul al treilea în clasamentul mașinilor cu tracțiune față. Cu trei mașini înscrise în cadrul clasei 7, Csongor și Rareș se impun în clasamentul modelelor R2, acolo unde sunt lideri după cele trei raliuri desfășurate în 2018.

„A fost un raliu frumos, dar greu. Un raliu unde am învățat multe, ca de obicei, în condiții dificile. Ziua secundă am ținut un ritm bun pe probele speciale și am simțit că am progresat. E clar că ne descurcăm mult mai bine pe macadam și că ne place mai mult, iar acest lucru s-a văzut în ritmul avut pe probe. Mașina a fost într-o stare perfectă și nu am avut niciun fel de probleme, ceea ce ne mulțumește și ne dă încredere că vom continua la fel și la următoarele etape”, a declarat Csongor la finalul Raliului Aradului.

Pentru Rareș, Raliul Aradului a reprezentat o reușită după două raliuri care în care echipajul a avut parte de dezamăgiri: „La Arad am reușit ceea ce ne propunem de la începutul sezonului - să avem un ritm bun, fără să riscăm nimic pe probele speciale, și să ne impune în cadrul clasei 7 și să obținem podiumul în clasamentul mașinilor cu tracțiune față. Este un raliu care mi-a plăcut întotdeauna și care, și în acest an, a adus un rezultat bun pentru noi. Urmează Raliul Moldovei, la Bacău, unde speram să repetăm experiența și rezultatele de aici!” a spus Rareș. 

În 2018, echipajul Csongor Szabo – Rareș Fetean este susținut de Ferroli Romania, Brenntag, Szaboek, Instal Dac, Instal Carpatica, AMK Impex, Auto - Bogyo, Gother Service și partenerii media Observatorul de Covasna, RallyMax şi We Radio.

Distribuie articolul:  
|

SPORT

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.