SPORT 12 decembrie 2021

Trei puncte dintr-un penalty pentru Sepsi OSK

de Covasna Media | 923 vizualizări

În etapa a 19-a din cadrul Ligii 1, Sepsi OSK a trecut de Farul Constanța cu rezultatul de 1-0, singura reușită venind în minutul 7 dintr-un penalty care a adus alb-roșiilor trei puncte în clasament.

 

Sepsi OSK a început bine partida și din primul minut a pus presiune asupra oaspeților. În aceste condiții deschiderea de scor s-a consemnat încă din minutul 7. După o lovitură liberă arbitrul a sancționat intervenția portarului Aioani asupra lui Păun și din penaltiul acordat Mitrea a făcut 1-0. Cu trecerea timpului Farul a preluat inițiativa și practic imaginea jocului s-a schimbat. Elevii lui Gică Hagi au dominat până la pauză având și trei ocazii prin Ely Fernandes(gol anulat pentru poziție de offside), Betancor, care a lobat balonul în bară și Ciobanu, al cărui șut a fost, însă, reținut ușor de Niczuly.

 

Partea secundă a debutat cu Farul ceva mai insistentă, dar apărarea echipei noastre a închis atent culoarele către poarta lui Niczuly. Singurele ocazii importante ale reprizei a doua au aparținut, totuși, elevilor lui Cristiano Bergodi. În minutul 63, Golofca a scăpat singur spre poarta constănțenilor, a lobat balonul peste Aioani, dar și pe lângă bara din dreapta. Apoi, Aganovic l-a găsit cu o pasă pe Păun dar șutul acestuia nu și-a atins ținta.

 

După o partidă deosebit de dificilă, Sepsi OSK mai adună trei puncte în clasament și rămâne neînvinsă în retur consolindându-și poziția a zecea, la doar șase puncte de primul loc care duce în Play-Off.

 

 

Liga 1, Etapa a 19-a

Sepsi OSK-Farul Constanța 1-0 (1-0)

Arbitru: Ionuț Coza, Asistenți: Radu Ghinguleac, Mihai Marica

A marcat:Mitrea(7’-penalty)

Cartonașe galbene: Aganovic(51’)-Purece(26’), Romario(90’+4)

Sepsi OSK: Niczuly-Dimitrov(Aganovic 44’), Ninaj, Mitrea, Ispas(Dumitrescu 59’)-Bărbuț(Golofca 58’), Eder Gonzalez, Păun, Ștefănescu-Achahbar(Fofana 70’), Luckassen(Chunchukov 70’). Antrenor: Cristiano Bergodi

Farul Constanța: Aioani-Mladen, Larie, Ghiță, De Nooijer-Purece(Romario 60’), Artean, Ciobanu(Chițu 60’)-Ely Fernandes(Sali 75’), Betancor(Petre 39’), Pitu(Grameni 59’). Antrenor: Gheorghe Hagi

Distribuie articolul:  
|

SPORT

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.