SPORT 18 octombrie 2022

Tompa Krisztián, patru titluri consecutive la Campionatul Național de Motocros

de Daniela Luca | 976 vizualizări

Victoria spectaculoasă din weekend i-a adus covăsneanului și cel de-al doilea titlu de Campion Est-European

Finala Campionatului Național și European BMU de Motocros 2022 s-a desfășurat weekendul trecut pe circuitul TCS Racing Park din Ciolpani, iar covăsneanul Tompa Krisztián a câștigat ambele curse și și-a apărat astfel titlurile obținute în anii trecuți. 

După victoriile obținute la sfârșit de săptămână, tânărul din Sfântu Gheorghe, Tompa Krisztián, este pentru al patrulea an la rând Campion Național al României și dublu Campion Est-European. 

„În weekend am avut ultima etapă din cadrul Campionatului Național și din cel Est-European. Am câștigat ambele curse, deci ultima cursă din cel Național și din cel Est-European, iar datorită acestui lucru am câștigat per total ambele Campionate. Sunt foarte mândru că am obținut acest rezultat, pentru că astfel am obținut aceste victorii în șir – la Național sunt Campion la clasa MX2 în 2019, 2020, 2021 și 2022, deci patru ani la rând, iar la Est-European, anul trecut și anul acesta, sunt Campion la aceeași clasă, MX2. Cursa a fost foarte bună pentru mine. Am avut niște adversari foarte tari cu care m-am luptat până în ultimul moment. Chiar la a doua manșă am reușit să iau un start foarte bun. Am luat startul și am fost primul de la cap la coadă și aveam un bulgar care era toată manșa după mine. Am reușit să îl țin în spate și astfel, pentru că în prima manșă am reușit să iau locul II, iar la a doua locul I, am câștigat etapa Națională și Est-Europeană”, ne-a spus Tompa Krisztián. 

Tânărul a fost stropit cu șampanie după ce a reușit să obțină victoria și a avut susținerea întregii familii și a fanilor care au venit să îl vadă pe traseul din Ciolpani. 

Tatăl lui, Tompa Csaba, cel care i-a fost și primul antrenor, spune că i-a descoperit potențialul încă de la vârsta de 4 ani. 

„Eu eram sigur atunci când am început că o să ajungă aici. Nu știam dacă mai repede sau mai târziu, dar am crezut în el. Manșa a doua a fost foarte tare. Nici eu n-am crezut că o să reziste. A avut o presiune imensă pe el”, ne-a spus luni Tompa Csaba. 

La sfârșitul acestei săptămâni, pilotul din Sfântu Gheorghe va concura în Balș, Craiova, în cadrul Campionatului Național de Motocros pe Echipe, pentru „Steaua”. Vor urma apoi pregătirile pentru sezonul următor, ne-a mai spus sportivul. 

Sursa foto: Tompa Krisztián, Facebook/Federația Română de Motociclism

Distribuie articolul:  
|

SPORT

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.