SPORT 8 septembrie 2020

Tompa Krisztián, debut de succes la Campionatul Național de Motocros

de Daniela Luca | 924 vizualizări

Tânărul a revenit în competiție după victoria absolută de anul trecut

Covăsneanul Tompa Krisztián a participat în weekend la prima etapă din Campionatul Național de Motocros al României, organizat de Clubul Dual Racing Team București. Concursul a avut loc la Ciolpani și a fost un succes pentru sportivul covăsnean de 20 de ani care a concurat la clasa MX2.

 „Am câștigat ambele manșe. Traseul și organizarea au fost perfecte. A fost destul de simplu să câștig la clasa mea, chiar dacă nu am reușit să mă antrenez așa cum am vrut din cauza pandemiei. Totuși, am fost pregătit, pentru că am mai mers la Zărnești și Ciuc să mă antrenez. Ceea ce a fost diferit față de alți ani, a fost lipsa publicului. E altfel când simți susținerea celor din jur. Probleme de sănătate nu mai am. M-am recuperat total. Dacă nu ar fi fost nebunia cu virusul, e clar că aș fi participat la mai multe concursuri, dar toți cei din domeniu au fost afectați, așa că m-am concentrat pe Campionatul Național”, ne-a spus Tompa Krisztián. 

Acesta a concurat anul acesta pentru clubul Steaua București. Celelalte clase mari au fost câștigate de Căbăl George (MX1 – Jitsu Zărnești) și Popovici Mario Achim (Top Cross TCS Otopeni), la Clasa MX2 Jr, potrivit frm.ro. 

„Concursul s-a desfășurat fără prezența spectatorilor, pe o vreme ideală și un traseu care a fost udat constant de organizatori. Au venit la start 100 de sportivi din toată România și din Republica Moldova”, se arată pe frm.ro. 

Data și locul desfășurării celorlalte patru etape se va decide pe parcurs, spune sportivul, însă una dintre ele va fi organizată la Sfântu Gheorghe, cel mai probabil la mijlocul lunii octombrie. 

După victoria absolută de la Campionatul Național de anul trecut, la începutul lunii octombrie, Tompa Krisztián a fost supus unei intervenții chirurgicale în Ungaria. A fost nevoie de patru luni de pauză înainte ca tânărul să poată să urce din nou pe motor.

La 20 de ani, Krisztián este multiplu campion național, campion est-european, dar și campion al Ungariei, însă titlul de care este cel mai mândru este locul III la Campionatul Mondial de Juniori, obținut în 2012. Cu ocazia unui interviu oferit ziarului Observatorul de Covasna, sportivul ne-a spus că s-a urcat pe motor pentru prima oară la vârsta de 4 ani, iar de atunci și-a petrecut majoritatea timpului la antrenamente și concursuri. 

Sursă foto: mariusdinca.xyz.

Distribuie articolul:  
|

SPORT

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.