SPORT 24 august 2018

Sportul s-a „decodificat” în limba germană pentru români

de Covasna Media | 1396 vizualizări

Istoria sportului românesc reține o serie de aspecte interesante, prin intermediul cărora ne dăm seama că, încă de la apariția sa, sportul a însemnat cu mult mai mult decât un simplu rezultat al unei întreceri. Ca și acum, sportul a fost un vehicul cu puternic impact social, foarte util ca instrument de educare și chiar de manipulare.

În cele ce urmează vom încerca să fixăm meritele etnicilor germani din teritoriile locuite de români, la clădirea unui fundament sănătos sportiv, precum și beneficiile sportului în societate, relevate grație filierei germanice.

Rândurile care vor urma sunt dovezi pentru titlul materialului, care anunță că decodorul pionier al sportului românesc este, fără îndoială, limba germană. Originile practicării sportului în România și în teritoriile vorbitoare de limbă română este foarte greu de precizat cu exactitate. Încă din secolele XVII și XVIII se vorbește despre practicarea jocurilor de biliard și popice, pe sume de bani, motiv pentru care, la un moment dat, s-a și interzis această practică. Fără a se vorbi despre o formă competițională, există atestări ale unor școli și cursuri de alergări, călărie, înotat, scrimă, tragerea cu arma, lupte și așa mai departe.

În formă organizată, se poate vorbi despre societăți sportive abia în secolul XIX, mai precis în anul 1822, când la Mediaș, în județul Sibiu, ia ființă Asociația de Gimnastică (Turnverein), condusă de către învățătorul și teologul sas Stephen Ludwig Roth. Această societate va fi reorganizată în anul 1848, iar numele lui Roth este regăsit și într-un material publicat în Almanahul „Curentul”, ediția 1925, acesta fiind menționat ca profesor de gimnastică la Mediaș. Meritul lui Stephen Ludwig Roth a fost acela de a fi introdus în școlile medieșene gimnastica la aparate, caracteristică specifică sistemului Jahn-Eiselen. Programul sportiv cuprindea, pe lângă exercițiile gimnastice, scrimă, tir cu arma sau înot.

Aceasta va fi tangenta comună pentru mai multe Asociații de Gimnastică (Turnverein), înființate de către etnicii germani în orașe precum Brașov, Sibiu, Sighișoara, Sebeș, Bistrița, București, Iași, Galați sau Azuga.   

Foarte interesant este momentul revoluției pașoptiste, în care autoritățile interzic efectiv funcționarea Asociațiilor de Gimnastică de tipul celor descrise mai sus. În schimb, în același an 1848, la București se înființează Școala de Ofițeri, în a cărei programă de studii un loc central ocupau gimnastica și scrima. Ce concluzie se poate trage din cele două informații? Sportul avea o pondere însemnată în crearea de caractere puternice, iar Asociațiile de Gimnastică puteau fi interpretate drept locații unde se creau grupuri puternice, unite de interese și pasiuni comune. Educația, rigurozitatea, disciplina, dezvoltarea fizică armonioasă erau elemente de care societatea se putea folosi, iar indivizii care frecventau asociații tip Turnverein reprezentau o categorie socială cu caracteristici superioare, greu de manevrat. Totuși, prin faptul că în curricula școlară militară apar preocupări sportive, grație dezvoltării Turnverein-urilor, se certifică importanța și utilitatea societăților sportive înființate de către germani.

După 1848, activitatea Asociațiilor de Gimnastică ia amploare. Faptul că s-a pătruns în școlile medii a însemnat lărgirea bazei de selecție. Tot acum sunt elaborate manuale tehnice, iar în majoritatea școlilor, în fiecare săptămână erau prevăzute două ore de gimnastică. Expansiunea ideii de practicare a sportului în mod organizat impune federalizarea activității sub egida unui organism nou înființat, Deutscher Turnerband in Rumanien – Uniunea Germană de Gimnastică din România, după cum susține Constantin Kirițescu în ediția a II-a a monumentalei lucrări Palestrica, editată în 1964.

Societatea Bukarester Turnverein a fost înființată în 1864 (după alte surse în 1867), din inițiativa unor comercianți sași proveniți din Brașov și Sibiu, stabiliți în Capitală pentru afaceri. Printre membrii fondatori îl regăsim pe băcanul Gustav Rietz senior. Ca nume sonore de dascăli la materia gimnastică îi aflăm pe Gr. Korosetz (până în 1884), P. Muller (care funcționa și la Școala Evanghelică), Emil Wunsche (absolvent al școlii de Gimnastică din Dresda), Witting Treuplot, J. Standt sau Aclam F. Mellisner.

Școala se axa, în special pe gimnastică și scrimă, dar avea secții puternice și la popice, înot, tenis, turism având un bogat calendar de manifestări, inclusiv cursuri de inițiere și competiții aparte rezervate copiilor și femeilor. Bukarester Turnverein avea sediul central în Strada Brezoianu nr. 49 din capitală, iar ca locații închiriate se foloseau Bosselsaal și Sala Slătineanu.

Unele măsuri restrictive condiționau înscrierea în asociație, cum ar fi apartenența etnică și cunoașterea limbii germane. Pe de o parte, astfel de condiții de admitere au limitat accesul și au impus fluctuații majore în activitate, dar, pe de altă parte, au și etichetat într-un mod special comunitatea germanilor din București și din România.  Anual erau organizate așa-numitele „Jahn-fest” serbări deschise membrilor, care includeau spectacole de teatru și muzică, serate dansante etc, dedicate întemeietorului sistemului de gimnastică adoptat încă din 1822 de către societățile sportive germanice din țările românești.

Alte societăți Turnverein au funcționat, sinusoidal, la Iași, Galați sau Brăila, numărul mai mic de membri precum și lipsa localurilor proprii fiind principalele dificultăți. Bukarester Turnverein reprezintă, fără îndoială, asociația cea mai de seamă dintre toate Turnverein-urile înființate în vatra românească. Este interesantă și plasarea istorică a apariției sale, coincidentă cu instaurarea dinastiei regale de Hohenzollern. Se poate forma impresia că Societatea de Gimnastică a ajutat mult la pregătirea terenului sosirii Regelui Carol I, iar, după aceea, a pus umărul la consolidarea ideii de educație germanică în rândul populației românești, acțiune mai mult decât benefică pentru Casa Regală. Desigur că aceasta este doar o speculație, dar logica elementară impune o astfel de abordare combinată a valorii și utilității sociale a sportului practicat de către un grup etnic distinct, bine definit, organizat după regulamente proprii.

Bukarester Turnverein a emis, din 1883, o publicație proprie, în limba germană, care poate fi consultată la Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca, acesta fiind, practic, primul organ propriu de promovare a unui club sportiv, deci și pionierat pentru jurnalismul sportiv din România. Din Bukarester Turnverein, la începutul secolului XX, a germinat o echipă de fotbal, Bukarester FC, apoi Olympia, care a participat la primele ediții ale campionatului național.

De asemenea, bibliografia consultată argumentează ideea unei contribuții puternice a etnicilor germani la dezvoltarea sportului românesc, dar și a jurnalismului sportiv. Ioana Florea surprinde aspectul dezvoltării terminologiei de specialitate și a educației sportive prin intermediul ziarelor de sport, într-o cercetare doctorală cuprinzătoare, realizată la facultatea de Istorie și Filosofie a Universității Babes-Bolyai din Cluj-Napoca, intitulată „Presa sportivă de limbă germană din Transilvania în perioada interbelică (1920-1928)”. Conducător științific al acestui demers de valoare a fost profesor universitar doctor Rudolf Graf.

Un alt subiect de amploare este și apariția jocului de handbal în România, în anii 1920, sub comanda profesorului Wilhelm Binder, în școlile sibiene. Handbalul s-a răspândit apoi în comunitățile de sași transilvăneni sau șvabi bănățeni, iar în februarie 1920 se atestă un prim meci demonstrativ de handbal în 11, pe un teren de fotbal, la Sibiu, la inițiativa lui Carl Schellenz. Mediaș, Sighișoara, Brașov, Bistrița, Lugoj, Timișoara, comuna Periam din județul Timiș au fost alți poli ai etnicilor germani, care au dezvoltat, ulterior, jocul de handbal. Sportul de pe arenele cu semicercuri se știe, a fost extrem de popular în România, în perioada postbelică obținându-se o serie de succese majore, la Campionatele Mondiale și Jocurile Olimpice.

Implementarea handbalului, ca și cea a jurnalismului sportiv, prin intermediul etnicilor germani, reprezintă subiecte de cercetare aparte, dar care au o strânsă legătură cu ideea de bază a acestui articol.

Cristian Frisk

Distribuie articolul:  
|

SPORT

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.