SPORT 9 mai 2014

Simona Halep s-a calificat în semifinalele turneului de la Madrid

de Covasna Media | 499 vizualizări

Simona Halep, favorita numărul 4 a turneului de tenis de la Madrid, s-a calificat în semifinala competiției după ce a învins-o pe Ana Ivanovic, cu 6-2, 6-2.

Cele două jucătoare s-au aflat față în față și în urmă cu mai puțin de o lună de zile, în Fed Cup, în meciul disputat pe zgura de la Arenele BNR. Cu acea ocazie, victoria i-a aparținut sportivei din Serbia.

După succesele cu Arruabarena și Lisicki, Simona a revenit pe arena Arantxa Sanchez Vicario, acolo unde a învins-o în primul tur pe Julia Goerges.

Ana Ivanovic a început mai bine, a condus cu 2-0, însă apoi Simona Halep și-a intrat în ritm și și-a „sufocat” adversara cu mingi trimise pe linia de fund.

Simona Halep a reușit șapte game-uri la rând, până la 6-2 și 1-0, apoi și-a pierdut serviciul, însă Ana Ivanovic a comis multe greșeli neforțate, iar jucătoarea româncă a profitat din plin. Game-ul al șaptelea din actul secund a fost unul lung, în care Ivanovic a salvat trei mingi de break, însă în final tot Halep a fost cea care și l-a adjudecat.

La o oră de la primul serviciu, cea mai bună jucătoare din România a servit pentru accesul în semifinale la Madrid și a închis game-ul la 30.

Simona Halep va juca în semifinală împotriva Petrei Kvitova.

Distribuie articolul:  
|

SPORT

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.