SPORT 29 martie 2021

Sepsi-SIC termină neînvinsă sezonul regulat din LNBF

de Covasna Media | 671 vizualizări

Cu două victorii în ultimele partide din sezonul regulat al Ligii Naționale de Baschet Feminin, Sepsi-SIC a reușit pentru prima dată performanța de a încheia această parte a sezonului fără înfrângere.

Partidele s-au disputat în Sala Kicsid Gábor din Târgu Secuiesc, iar prima dispută a fost derby-ul cu CSM Satu Mare. Deși la pauză sătmărencele au condus cu 38-35, fetele lui Zoran Mikes au revenit și s-au impus cu 73-68 (17-22, 18-16, 18-16, 20-14) cu Gödri-Părău cea mai bună marcatoare, un total de 19 puncte. A doua partidă a fost câștigată lejer de Sepsi-SIC, 128-18 (37-3, 36-6, 28-0, 27-9) în fața echipei CSU Rookies Oradea. Cu 17 puncte marcate, Pasic a fost remarcata meciului la acest capitol.

Tot de CSU Rookies Oradea a trecut și ACS KSE Târgu Secuiesc, rezultat 102-27 (24-7, 29-6, 27-4, 22-10), cu Mitchell  marcatoare a 26 de puncte. Duminică, ACS KSE Târgu Secuiesc a mai disputat o partidă cu CSM Satu Mare.

Marius Raczek

Sursă foto: Facebook/ Sepsi-SIC

Distribuie articolul:  
|

SPORT

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.