SPORT 20 septembrie 2017

Sepsi OSK Sf. Gheorghe – Universitatea Craiova 2–3 (0–1)

de Observatorul de Covasna | 771 vizualizări

Sepsi OSK Sf. Gheorghe a pierdut onorabil, dar a pierdut, în etapa a XI-a a Ligii I la fotbal, partida disputată contra redutabilei Universitatea Craiova, echipă de podium. Meciul a avut loc la lumina reflectoarelor, pe Stadionul Tineretului din Braşov.

Oltenii au plusat pe experienţa competiţională şi pe valoarea individuală a jucătorilor din atac, care, deseori, ne-au pus în dificultate. În minutul 19, la o asemenea fază, Mitriţă l-a lansat pe Burlacu, pe partea stângă, acesta a pătruns în careu şi a trimis printre picioarele portarului Fejér, ieşit în întâmpinare, deschizând scorul.

După aceea, jocul s-a echilibrat, disputele pentru balon având loc, în special, în treimea neutră de la mijlocul terenului. Până la pauză nu s-au mai consemnat faze notabile, astfel că oaspeţii au intrat în avantaj minimal la cabine.

Partea secundă a fost mult mai animată. Fotbaliştii noştri, împinşi de la spate de public, au tras tare pentru egalare. Obiectivul avea să fie atins în minutul 60, atunci când centrarea lui Dumbravă de pe stânga a fost reluată imparabil de Hadnagy, din interiorul careului. Lovitura de cap a căpitanului covăsnean l-a depăşit pe portarul Craiovei, astfel că egalitatea s-a restabilit.

Totuşi, în minutul 68, am asistat la o intrare neglijentă a lui Burlacu al nostru, care l-a faultat pe Burlacu al lor, în colţul careului mare. Brazilianul Gustavo a transformat lovitura de pedeapsă, astfel că s-a făcut 2–1 pentru oltenii craioveni (olteni, după denumire, suntem şi noi).

Sepsi OSK nu a renunţat la luptă, iar în minutul 70, cu o tărie de caracter ieşită din comun, echipa noastră a găsit resurse să egaleze încă o dată. Patrick Petre i-a oferit lui Astafei, abia intrat în teren, o pasă ideală în careu, acesta a preluat, a făcut o piruetă de patinator şi a şutat în plasă.

Remiza, altfel un rezultat foarte bun pentru noi, ne-a fost interzisă în minutul 80, când plasamentul defectuos al defensivei noastre l-a lăsat singur pe Bancu, la 14–15 metri de poartă. Atacantul oaspeţilor a şutat puternic, iar Fejér a încasat al doilea gol printre picioare.

Sepsi nu a mai avut energia morală să egaleze a treia oară, însă jocul fotbaliştilor noştri creşte constant.

Echipa utilizată în acest meci de antrenorul Valentin Suciu a fost următoarea: Fejér – Burlacu, Ursu, Oroş, Dumbravă – Petrovikj, Ghinga – Huiban (min. 58 Astafei), Patrick Petre, Papšys (min.71 Nikolić) – Hadnagy (min. 81 Damian). 

Într-un alt meci al acestei etape intermediare, FC Voluntari a învins Poli Timişoara cu 1–0.

Sepsi OSK Sf. Gheorghe ocupă, mai departe, locul 11, cu 10 puncte acumulate în clasament şi un golaveraj de 9–18.

Cristian Frisk

Distribuie articolul:  
|

SPORT

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.